joi, 30 decembrie 2010

La Mulţi Ani!

         Ştiu că am spus că nu sunt fana cu numărul unu a nopţii ce marchează trecerea dintre ani, dar îmi plac începuturile, sunt mereu bune, un fel de aer proaspăt pentru bieţii plămânii noştrii, ca o plimbare prin zapadă
într-o dimineaţa geroasă fără o ţintă precisă cu paşi uşor legănaţi renuntând la bagajul pe care îl purtăm zi de zi.
Aşa că aştept cu nerăbdare să treacă Revelionul şi să vină începutul, se încheie un an greu, cu mari încercări pentru mine şi pentru cei dragi mie dar sper o dată cu trecerea lui să se aşterne praf uşor purtat de vânt şi sa fie doar o amintire, fără temeri.
Ce am învăţat sau aprofundat anul acesta : am învăţat că oamenii sunt aşa cum sunt şi trebuie să avem un nivel de aşteptare mai mic, am învăţat că un lucru trebuie facut din tot sufletul sau mai bine deloc dacă există posibilitatea alegerii, mi-am reamintit că ceea ce vezi tu în tine şi văd şi ceilalţi, părerea ta despre propria persoană e cea mai importantă, nu e doar un mit, părinţii sunt darul cel mai de preţ pentru cei norocoşi să îi aibă şi am mai aprofundat că tot ce urmează e mai greu decât ce a trecut, trebuie să respirăm adânc şi să ne scufundăm aşteptând să treacă talazul, mâine e posibil să pară un val anemic, e bine sa avem princpii clare prin care să deosebim valurile de talazuri, pentru că valurile mititele ce par uriaşe ne pot îneca şi pe urmă cine se mai luptă cu balaurii adevăraţi.
Am mai învăţat un milion de alte lucruri importante pentru mine.
La mulţi ani tutor celor dragi mie, la mulţi ani tuturor persoanelor  pe care le-am descoperit anul acesta citindu-le blogurile şi simtindu-mă măcar preţ de o lectură parte din lumea lor minunată!
Tot ce îmi doresc mie şi tot ce îmi doresc pentru toţi este să fim sănătoşi, să avem puterea şi dorinţa de a ne bucura de toate lucrurile pe care le visăm.

marți, 28 decembrie 2010

Sarbători fericite!

A trecut şi Crăciunul, parcă pe cât de mare este nerăbdarea mea aşteptându-l pe atât de repede trece. Anul ce vine voi încerca să ma joc puţin cu răbdarea mea şi să am mai multă, poate nu voi mai fi dezamăgită, a trecut Crăciunul şi a trecut cu peripeţii.
Aşteptam să mă încarc cu măcar o tonă, două de bună dispoziţie, relaxare şi odihnă, cu un pic de zen. Acum nu mai aştept nimic, mie nu mi-a plăcut niciodata Revelionul, nu îl înteleg, nu am nicio tradiţie, o simţire aparte sau un simbol, mi se pare o noapte ca oricare alta, o noapte în care mă culc târziu.
Aşa că mi-aş dori o noapte de Anul Nou liniştită care să îmi strecoare în suflet tot albul de care am nevoie...aş vrea să stau în braţele cuiva special, să ningă afară, să văd fulgii plutind uşor şi aşezându-se alene, crengile copacilor obosite de atâta nea şi alb alb peste tot, să respir prin toţi porii linişte şi aşezare, să găsesc şi să mă regăsesc, să ne regăsim cu lucrurile importante pentru noi. A doua zi să ma trezesc tărziu în patul meu cu lenjerie roşie, să stau în el toată ziua şi să ne amuzăm de filme fără sens, să ningă şi iar să ningă, seara să ne hotărăm că ar fi cazul să ieşim din casă pe sub bolta de alb, să ne plimbăm câtiva metri şi să ne întoarcem râzănd că e prea frig să mergem prea mult şi să nu conteze pentru că în acel moment nu e nimic de făcut, facem doar ce vrem noi atât cât şi când vrem...aş vrea ca trebuie să existe mai puţin şi să îmi guverneze viaţa mai puţin, m-am săturat de trebuie.

marți, 7 decembrie 2010

Say last night

Nu e o săptămână prea bună pentru mine...
Aseară după multiple negocieri privind orele de pregătire la engleză şi după ce am rezolvat în defavoarea mea probleme legate de ratarea ştirilor din sport şi am ajuns de la două ore la una, după ce m-am uitat la "A Nanny for Christmas", film prea tras de păr chiar şi pentru mine în ciuda "mă uit la orice e despre Crăciun", ei bine după toate astea am primit un telefon.
Am fost rugată să cobor în faţa blocului chiar şi aşa în pijamaua mea roz cu şoricei de la Moş Nicolae, cu haina de iarnă pe deasupra. Am urcat în maşină în papuci de casă, roz şi ei, şi am văzut Bucureştiul luminat.
A fost o gură de aer proaspăt înainte de a mă întoarce la toate ale mele.
Mulţumesc.

vineri, 3 decembrie 2010

Cură de slăbire - I

Concluzia zilei  : Magic FM a devenit radioul lui Moş Crăciun, pentru mine e perfect, melodii în spirit de sărbătoare, e drept ca nu sunt difuzate foarte des colinde româneşti dar mie îmi place foarte mult oricum.

Voiam de un timp să scriu pe blog cum am slăbit eu.
În primul rând am decis să încep o cură de slăbire în momentul în care am realizat că mă deranjează până la complexare kilogramele în plus..Acum eu nu am nimic cu persoanele mai grăsuţe atât timp cât nu le afectează sănătatea consider că dacă te simţi bine în pielea ta este tot ce contează pentru că în general cum te vezi tu pe tine, cam aşa te văd şi cei din jur. Pentru mine această problemă a kilogramelor este reală deci, în două cazuri: atunci când implică probleme de sănătate sau dacă persoana respectivă devine complexată. Eu nu pot implica aici cazuri în care este absolut necesar consultul medical, bineînteles că este de preferat să trecem pe la un medic nutriţionist, dar pentru persoanele care lucrează destul de mult şi masa principală este cea de seara sunt câteva trucuri care funcţionează destul de bine.
Există un moment când printr-un click realizezi că îţi doreşti cu adevărat şi atunci te apuci fie că e luni, marţi, miercuri şi reuşeşti să fii consecvent.
Primele săptămâni sunt cele mai grele pentru că obişnuinţele dinainte sunt încă destul de bine întipărite şi pofteşti la farfuriile altora.
Ce a mers la mine:
Sprijinul celor apropiaţi care te pot fie ajuta foarte mult fie să îţi pună beţe în roată cu o mie de ispite "lasă că merge şi aşa"
Trebuie în primul rând gândită şi structurată o dieta dinainte care să includă pe cât posibil alimentele preferate.
Masa de seara trebuie mutată dimineaţa, faptul că cea mai consistentă masă din zi este micul dejun nu este deloc un mit, dacă mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme şi reuşesc să mănânc în tihnă câştig un tonus mai bun, energie, plus că nu se depune mai nimic. Restricţiile privind micul dejun sunt mai mici, dimineaţa putem mânca alimente mai consistente cu riscuri mai mici.
Ce trebuie evitat : cartofi prăjiţi , fast fooduri, grasimi, uleiul de floarea soarelui ( doar cantităţi mici), dulciuri, făinoase în cantităţi mari.
Eu am încercat să nu mai mănânc seara sau cel puţin după ora 18, în cazul în care este absolut necesar se pot consuma iaurturi. Eu am mâncat şi fructe seara, am înteles că fructele se consuma de preferinţă în prima parte a zilei dar nu am avut nicio problema, m-am simţit bine şi dieta a funcţionat şi aşa.
O zi pe săptămână mi-am rezervat-o pentru a mânca ceva ce îmi face plăcere şi care se poate încadra în limite  calorice rezonabile, de exemplu pentru mine pizza cu piept de pui, nu mezeluri sau ceva gras în topping, înseamnă că mi-am făcut de cap fără riscuri o dată la o săptămână, două, trei în funcţie de fiecare.
Eu am reuşit să slăbesc 15  kilograme în trei luni şi încă cinci treptat.
Pentru fiecare în parte există o reţetă, putem apela la un nutriţionist sau putem ţinând cont de regulile generale, atunci când nu sunt probleme de sănătate, să vedem ce funcţionează pentru noi aplicând şi cântărind.
O să încerc să reconstitui un jurnal al dietei mele de slăbire treptat ca să nu uit în cazul în care va mai fi cazul să aplic.

marți, 30 noiembrie 2010

Filaj

În această seară asteptând un Moş, nici Craciun, nici Nicolae, unul doar pentru mine că am fost tare cuminte, am  privit pe geamul sufrageriei. Acum să nu vă imaginaţi că m-am îmbolnăvit cu acelaşi microb ca doamnele în vârstă care stau ascunse după perdele şi urmăresc posibili suspecţi, pasibili de plată a întreţinerii, nu e niciun secret şi nicio ruşine că aşa se întamplă mai ales pe la noi, prin capitală.
Nu, chiar nu fac acest lucru, dar mi-a atras atenţia o maşină din care a coborât un baiat care presupun că aştepta o fată... şi o astepta şi o aştepta. A parcat în faţa scării să îşi poată urca prinţesa în maşină de pe ultima treaptă, işi dorea probabil să facă o bună impresie şi nu a parcat niciunde, măcar temporar. A trebuit să mute maşina de şase ori pentru a face loc celorlalţi trecători pe patru roţi, am numărat. După cele şase mutări, cam douazeci de minute, am crezut că înnebunesc aşteptând, nu ştiu cum s-a simţit el, a coborât şi prinţesa. Acum am văzut şi eu prin ce trece un băiat care îşi aşteaptă prietena cu drag în maşină în faţa blocului şi de ce unii dintre ei sunt iritaţi şi obosiţi din primul minut al întâlnirii. Vina tot a lui cred că a fost, putea parca undeva, dar eu pe cuvânt nu am lăsat niciodată pe nimeni, nici de sex feminin, nici masculin să ma aştepte atât, în maşină, langă scări de bloc.
Ce face aşteptarea din om, stau şi urmăresc bieţi cavaleri prin ferestre.

Moşu' din Noiembrie

Este un clip publicitar difuzat destul de des zilele acestea de televiziuni cum că în fiecare grup de prieteni este unul care începe cam de prin noiembrie să simtă spiritul Craciunul şi îşi sună absolut toţi prietenii să le facă urări. Mă distrează foarte tare pentru că ce să mai mă cam regăsesc în el, cine se gândea la colinde de săptămână trecută, nu ştiu, că eu nu recunosc nimic.
Dar acum vine luna decembrie, nu mai aveţi nicio scuză dragii mei, păi dacă nu ne entuziasmăm de acum, sărbătorile trec repede şi după aceea totul parcă îşi pierde farmecul, lumea amorţită se întoarce fiecare la ale lui.
Crăciunul cred că merită şi el o lună de spirit, aşa că eu nu vorbesc cu niciun "Scrooge" decât cu cei care au fost deja vizitaţi de cele trei spirite.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Despre copii

Eu nu am un copil încă, nu am crescut un copil, de aceea consider că părerea mea nu este în niciun caz la fel de pertinentă ca a unui părinte. Ce mă împinge să scriu despre acest lucru este faptul că în ultimul timp am asistat voit sau nevoit la foarte multe discuţii despre cum trebuie crescut şi educat un copil.
Ce m-a deranjat cel mai tare la aceste discuţii purtate de colegi, prieteni, cunoştinţe este înverşunarea celor care susţineau punctul lor de vedere ca unanim valabil, descalificând toate celelalte păreri şi simţindu-se regi absoluţi, felul în care işi priveau cu dispreţ partenerii de dialog. De când mă ştiu încerc să accept fiecare idee a celor din jur, să o analizez prin filtrul propriu şi să îi pun o etichetă pentru mine şi atât, îmi plac ideile, îmi place să le ascult şi să invăţ din ele mai mult decât atât încerc să le respect pe fiecare în parte chiar dacă uneori îmi e greu, lucrez aici, nu simpatizez deloc să tai şi să spânzuri în declaraţii. Nu vreau să vorbesc despre cazurile excepţionale şi tragice ale educaţiei date de unii parinţi, mă gândesc doar la familii normale, părinţi normali care încearcă să facă pentru copiii lor ce consideră că este mai bun.
Sunt copii răsfăţaţi, copii care nu sunt responsabilizaţi în niciun fel, copii prea protejaţi, copii spartanic crescuţi cu setul de reguli şi proceduri de rigoare.
Ce cred eu....acum când  nu sunt încă părinte :
Cred că fiecare părinte are dreptul să îşi crescă propriul copil aşa cum consideră, repet nu vorbesc despre cazuri   excepţionale, fără să i se spună ce, cum, de câte ori greşeşte mai ales în cercuri care nu permit apropierea necesară pentru un astfel de sfat.
Cred că fiecare părinte îşi simte copilul, simte nevoile acestuia, îsi poate da seama unde trebuie să fie mai drastic şi unde îngăduitor.
Cred că un copil nu poate fi educat la fel ca un căţeluş cum am mai auzit, un copil trebuie ascultat, respectat şi înţeles astfel încât personalitatea şi încrederea lui să aibă valorile necesare devenirii sale.
Mai cred că toţi avem dreptul la o părere : părinţi, copii, sfătuitori ai părintilor fără să fie la rândul lor părinţi, cel mai important este cum alegem să ne exprimăm părerea.

luni, 22 noiembrie 2010

Gânduri..

 Se pare că iarna se apropie cu paşi vioi de noi, ceaţa de afară îmi spune că aşa e. Sunt foarte tristă că în acest an sărbatorile sunt în zile de weekend şi nu sper la alte zile libere şi pentru mine Crăciunul este atât de important.
Dar le aştept cu drag oricum, aştept să simt fior de sarbătoare şi să ne cuprindă pe toţi.

joi, 18 noiembrie 2010

Pian

Cânta la pian din nou, sunetele pluteau uşor, mângâind crengile ude ale copacilor dezgoliţi şi se stingeau lovindu-se de întunericul nopţii, porneau cascade de culori şi gânduri, se loveau de ziduri şi se întorceau mereu, uneori fără să fie auzite, la fel de ascuţite. Ea cânta în continuare şi se porni în vânt şi toată atmosfera nopţii se unduia învolburată uimita de iureşul venit de nicăieri, trosneau păduri, plângeau nori, luna stătea ascunsă, dealurile din faţa casei păreau să se fi făcut mici...Vedea pe geam mărul zbătându-se şi frunzele ameţite învârtindu-se în aer, lumina slabă a becului de-afară......Apoi a ridicat usor mâinile şi ultima notă a străpuns aerul rece şi a sunat cristalin, s-a făcut linişte şi-un milion de zâne albe şi-au pornit călătoria spre pământ, a nins o zi şi-o noapte, pământul s-a albit.....era doar linişte şi infinit.....şi pentru toate lucrurile care păreau fără sens, sensul a rămas ascuns, pentru tot ceea ce doare şi este de neînţeles nu există decât infinit şi neputinţă....neputinţa doare îngrozitor.
Aş vrea să am grijă de tine aici şi acum pentru că doar aici şi acum există, de ce uităm mereu....

vineri, 12 noiembrie 2010

Tristete

Astăzi sunt doi ani de când am pierdut pe cineva foarte drag. Şi se aşterne un soi de resemnare şi neputinţă şi uiţi şi accepţi. Cu resemnarea am luptat cu înverşunare la început, aş fi vrut să sufăr, să sufăr şi să doară înfiorator până la urlet, credeam că aşa ea simte durerea noastră şi mai rămâne cu noi. Atât de tare m-a înfiorat liniştea care se aşterne după şi cum fiecare ne întoarcem la lucrurile noastre de zi cu zi, aş fi vrut sa ţip să îi fac pe toţi să înteleagă faptul că eu nu mai văd continuarea, mi-aş fi dorit să nu mai fiu atât de om...să am capacitatea să las în urmă, le-aş fi purtat pe toate, toate durerile în braţe şi m-aş fi târât cu ele numai să nu accept că noi oamenii avem puterea să punem toată suferinţă în cutii colorate frumos, le deschidem din când în când şi indiferent ce ar fi o luăm de la capăt.
Îmi e dor şi  aş vrea să o visez, aş vrea să îmi amintesc mai des, zâmbetul ei, faţa luminoasă, mâinile ei mici, cum mă striga, cum uitam tot când vorbea şi cum o provocam şi o întrebam de o mie de ori aceleaşi lucruri doar ca să aud poveştile ei, lucrurile pe care mi le spunea de fiecare dată când ne despărţeam, felul în care mă ţinea de mână, nu uita niciodată zilele noastre de naştere, avea tradiţiile ei pe care le respecta atât de riguros, în fiecare an de Craciun cadourile pentru toţi nepoţii ei, era prima care ne aşeza ceva sub brad, magia de a ne iubi pe fiecare în parte protejându-i întotdeauna pe cei mai mici.
Cât îmi era de dragă, avea ceva m-aş fi lipit de ea, avea linişte şi răbdare în ochi, avea modestie şi dăruire, a muncit mereu, mai mult pentru alţii şi simţeam că ar fi făcut aceleaşi lucruri dacă ar fi trebuit să o ia de la capăt, avea mulţumirea de sine a omului care ar fi dat totul pentru bine, pentru ce trebuie făcut, pentru ce ştia ea că e corect.
Pantofi cu toc micuţ - discret, eleganţi, geantă asortată şi pardesiul ei maron, rujul mereu la locul lui, paşii ei mărunţi, zâmbetul ei când ne vedea, aş vrea să nu uit nimic.
Nu era nimeni alături de care m-aş fi plimbat pe sub castani în seri de vară, nimeni pe care să îl doresc mai mult să ne calce pragul şi să se aşeze la masă langă mine, aş fi făcut orice să fiu în preajma ei şi să ne pierdem în filozofii.
Şi când ma gândesc că prima dată când am rămas singură cu ea acasă, într-o dimineaţă după ce i-am condus pe părinţii mei la poartă am încercat să îi evit îmbrăţişarea .........Apoi ştiam fiecare pas pe care îl făcea, eram umbra ei şi îmi e dor şi nu-i nimic mai rău decât atunci când pierzi.......şi timpul nu se mai întoarce.....de multe ori mă întreb unde se duce şi care e motivul paşilor grabiţi.....
Mi-e dor...

joi, 4 noiembrie 2010

Nu am mai scris demult...

Mă deprimă tare ce se întâmplă în general la noi pe plaiuri mioritice atât la nivel înalt cât şi la nivelul fiecăruia, modul în care sunt toţi afectaţi din motive diferite direct sau indirect.
M-am gândit mult la o soluţie, fiecare avem nevoie de o oarecare reinventare într-un moment în care punctele noastre de sprijin nu mai sunt atât de stabile sau nu mai sunt suficiente pentru noi.
În altă ordine de idei, într-un ton mai optimist deşi s-a stricat hard diskul calculatorului din dormitor prietenul meu cel mai bun dintre cei mai buni a instalat linux, vai şi nu îmi place deloc. Într-o seară după ce el a adormit m-am chinuit cincsprezece minute să nimeresc o parolă că îmi cere la tot pasul şi într-un final fără rezultat am considerat că cea mai simplă metodă de închis un calculator e scosul din priză....da, şi eu sper sincer că nimeni nu s-a prins ce am făcut, şi când spun nimeni mă refer la el.
Ca noutate de vreo două săptămâni mă pasionează cărţile lui Larsson, le găsesc captivante şi uşor de citit, mă relaxează seara după o zi stresantă, mai nou cam aşa sunt toate.

vineri, 15 octombrie 2010

Sens

"- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.".........
"un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin"
Octavian Paler

O lecţie de viaţă în atât de puţine cuvinte, aş fi scris pagini întregi şi sunt convinsă că tot nu aş fi reuşit să exprim atât de clar şi răsunător aceleaşi idei.
Oamenii sunt nemulţumiţi, cred că de fapt de aici vine problema, uităm să fim împăcaţi cu ceea ce avem şi ceea ce suntem şi ne îmbătăm cu frustrări. De fapt e complet natural să îti doreşti mai mult dar oare nu  putem să dăm curs împlinirii dorinţelor noastre şi în acelaşi timp să fim împăcaţi cu ceea ce se întamplă aici şi acum. Uităm atât de des şi ne amintim atât de rar să zâmbim pentru că suntem sănătoşi pentru că îi avem   
alături pe cei dragi, pentru că avem un job, pentru că seara acasă avem cu cine să împărtim un film şi o cană cu ceai cald într-o toamnă rece, pentru că după un weekend pe care îl petreci singur în amorţeala ai pe cine aştepta să revină, pentru o sută de alte motive pe care doar fiecare dintre noi le ştie.
Consider că cel mai important lucru în viaţa este sensul pe care ni-l trasăm, poate familia, poate cariera, poate o pasiune, acel ceva care ne facem să fim noi, să ne regăsim şi să fim mai liniştiţi, unii reuşesc, alţii nu dar e plăcut să iţi aminteşti cuvintele de mai sus şi să realizezi că sunt atâtea motive pentru care într-o dimineaţă de octombrie ar trebui să zâmbeşti.

miercuri, 13 octombrie 2010

Când iarna nu mai are răbdare...

De multe ori iarna uită cam care e locul ei şi îşi aranjează trena din steluţe de nea, îşi pune capa şi porneşte la drum transformând totul în urma ei în cleştar şi în alb.  Iar toamnei ruginii nu îi rămâne decât să lupte atât cât poate cu armele de care dispune în faţa ei. Dar toamna e mai calmă, mai aşezată, mai temperată, are un aer demn şi o paletă bogată de culori şi sentimente. Stă în tronul ei şi priveşte cu superioritate, parcă chiar detaşare spectacolul, intervine doar când consideră că este necesar, luptele ei se poartă ferm, fără mari furii dar cu o siguranţă care ar lăsa mut pe oricine, te priveşte în ochi şi atunci ştii că a câştigat, întotdeauna hotărâtă.













Iarna în schimb are o bunătate rară dar e capricioasă şi răsfăţată, îşi doreşte întotdeauna mai mult decât poate avea, se luptă cu furie, cu înverşunare, simte că ea trebuie să fie regina absolută şi câstigă multe lupte, de multe ori toamna o lasă căci se cunosc destul de bine din vremea în care locuiau împreună la palat şi ţine la ea, de fapt şi iernii îi e dragă toamna, poate de aceea se întâlnesc atât de des sub pretextul unei batălii, fiecare cu soldaţii ei, razboinici şi eroi, toamna cu frunze ruginii, iarna cu fulgi de zapadă.














Pozele sunt de pe 10 octombrie.

marți, 12 octombrie 2010

Weekend

În weekend am fost la adunat de struguri, nu îmi mai simt buzele de vânt...Duminică am văzut zăpada şi oricât am  încercat astăzi să descarc pozele să pun şi eu măcar una pe blog nu a vrut aparatul, nimic nu îmi iese. A fost frumos, a nins pe drumul spre Braşov, cel pe Cheia - Săcele, erau brazii pătati de alb, de sărbătoare, mirosea a iarnă, simţeam că e decembrie...
Am primit şi un cadou frumos, o lenjerie de pat roşie, roşie, am fost atât de încântată de ea încât am pus-o pe pat fără să o mai spăl înainte aşa cum făceam de obicei şi seara înainte să adormim am lasat-o aşa, am zis că o spăl a doua zi.
Mă îmbrăcasem cu o pijama roşie să fiu asortată complet, numai şosetele erau albe, ei bine de dimineaţă erau şi şosetele roşii şi mâinile mele şi faţa şi unii dintre noi nu spun cine:)) susţin că erau roşii şi în nas:))))).

vineri, 8 octombrie 2010

Uşa din faţă.

Iubitul meu are probleme serioase, nu ştiu de ce, dar tind să cred că nici propria lui maşină nu îl suportă cu prea mult stoicism şi cedează de cele mai multe ori. După capitolul nino nino prin staţiune când telecomanda de la alarmă a devenit joc puzzle, am văzut-o eu cum stătea săraca într-un pahar de plastic şi nu o mai recunoşteai, era numai bucăţele...a trecut la capitolul uşa din faţă de la scaunul şoferului. 
Parcă îl şi văd, pleacă el de la serviciu şi în drum spre casă mai lasă un coleg. Se întind nefiresc de mult la vorbă şi cum nu are răbdare nici cinci minute să stea pur şi simplu într-un loc deschide şi inchide uşa şi o deschide şi o închide. până când, păi până când nu se mai închide biata uşă de niciun fel, orice metodă de resuscitare este în zadar, uşa rămâne deschisă, noaptea se lasă uşor, eu îl aştept acasă....
A doua zi aveam planuri să plecăm la munte, cred, de fapt sigur avea de gând să doarmă cu iubita lui maşina în frig, în spatele blocului. Cum să ajungi la un service cu o uşă care nu se închide ...poţi să o împingi, dar cine ştie unde e primul service....poţi să suni direct la un service să vină să o ridice ( dar nu, sună prea simplu), mai bine legi uşa cu centura, tu te agaţi bine de uşă aşa pentru backup plan dacă centura e recalcitrantă şi porneşti în căutare de salvatori cu salopete.
Oamenii cu salopete nu sunt toţi salvatori, aşa că s-au plimbat mai bine de un sfert de oră cinci mecanici cu aer de savanţi, mâinile la spate şi sprânceana ridicată cu propuneri care mai de care mai ingenioase în jurul maşinii cu o aripă frântă. Deznodământ tragic însă..nimic nu a mers. Există Superman, Captain Planet, Powerpuff Girls şi tot felul de alţi eroi...există şi un erou al mecanicilor..se zvoneşte că îl cheamă Ştie Tot..şi nu poţi avea ghinion la nesfârşit aşa că işi face intrarea în scenă the one and only ..Ştie Tot... care nici nu ascultă bine problema şi bruschează puţin uşa cu nişte mişcări foarte sigure ce par frânturi de proceduri si voila...siguranţa sare în 60 de secunde.


Bineînteles că până acasă a mai primit cadou scrum pe geam la un semafor de la un coleg binevoitor de trafic...

joi, 7 octombrie 2010

Fashion. Frig

Neaparat şi musai trebuie să ascult această melodie atunci când îmi amintesc cam ce văd pe stradă de câteva zile http://www.youtube.com/watch?v=i15ALD6fsUU, mai precis de când a venit frigul şi ne-a târât de la rochiţe şi fundiţe pe unii dintre noi direct la paltonaşe peste pluovăraşe. Mi-am dat seama că nu mai am şi nici nu mă mai simt doar de optsprezece ani după simplul fapt că spre deosebire de anul trecut când aveam douazecişicinci, dar mă simţeam mult mai young acum am pe mine cel puţin 3 articole vestimentare în plus, brusc frigul a devenit de  nesuportat pentru mine, of tocmai eu care reuşeam de fiecare dată să îl ignor cu dispreţ.
Să luăm de exemplu ziua de luni, păi luni am văzut pe stradă fete în sandale, fete în pantofiori, fete în balerini, fete în ghetuţe şi fete cu cizme, fete cu rochiţe pictate cu flori, fete cu fustiţe, fete în jachetă şi fete cu haina de iarnă. Ce anotimp mai bun decât toamna ca să poţi vedea deodată pe un singur podium imens, să zicem bulevardul Dimitrie Cantemir, toată colecţia primăvară - vară, toamnă- iarnă din Bucureşti. Aşa că am inspirat adânc aerul rece pentru a mă relaxa după o zi lungă la birou şi am admirat prezentarea.
Şi ca să subliniez deja mult prea celebra expresie  "iarna nu-i ca vara", iarna chiar nu e ca vara ştiţi de ce...pai vara aştept să se răceasca apa de la robinet ca să ma pot spăla pe mâini, iar iarna să se încălzească, aseară de exemplu a trebuit să aştept cam zece minute:)).

marți, 5 octombrie 2010

Bad timing...Scrisori către mine

Dear Rox,
Mi-am pus pantofii noi de lac cu toc cui, rochia albastră cu motive bej, mi-am întins părul mult mai bine ca de obicei, am folosit fondul de ten special şi mi-am rimelat genele mai intens, m-am privit în oglindă şi mi-am spus că da, azi sunt ok, se vede doar lumină, obişnuiesc să mă mai păcălesc, un aspect mai deosebit şi noi două eu şi cu mine deja ne înţelegem mai bine, ieri eram cam supărată, aşa ca m-am luat de o mânuţă şi mi-am cumpărat o îngheţată şi ne-am mai tolerat ..eu şi cu mine, încercăm să ne înţelegem bine, deşi nu pot spune împăcată că noi nu ne certăm niciodată..eu şi cu mine.
Revenind la povestioarea mea, adică a noastră....(imediat se supără, nu pot să cred:)))), cu lac, şi albastru şi special, le-am combinat aşa cum m-am priceput mai bine şi am plecat spre bal. Afară cam ploua, mi-a stricat puţin moralul, dar am luat-o încet prin ploaie, totul era waterproof  şi chiar dacă nu eram în cea mai bună formă m-am mai păcălit puţin şi am ajuns cam la jumătatea drumului, acolo trebuia sa întâlnesc pe cineva, cineva care întârziase poate din cauza traficului, nu ştiu. Am decis să ne întâlnim direct la bal, eu să cobor trepte de cleştar, el să îmi întindă galant mâna şi să ne facem intrarea în sala de dans. A cam plouat pe drum, coafura rezistă, rezistă dar cât să mai reziste şi ea că publicitatea e publicitate şi atât şi ce să îi faci, a mai cedat de la atâta umezeală, şi am alunecat la intrare în palat pe iarbă şi mi s-a înfipt tocul în pământul moale şi l-am scos cu greu, plin de noroi, am încercat să salvez aparenţele şi pantoful şi zâmbetul meu şi am păşit cu teamă şi cu jumătate de moral lipsă şi prinţul mi-a sărutat mâna şi mi-a spus pe un ton şarmant.."draga mea, nu pot sta mult, am o întâlnire foarte importantă cu reprezentanţi de renume ai societăţii" , credeam că Cenuşăreasa care pleacă atunci când orologiul sună sunt eu....şi atunci jumătatea mea de moral a căzut pe marmura albă făcând un zgomot infernal şi nu am mai putut auzi nimic, nici muzica, nici glasul lui, doar ploaia de afară care se înteţise crunt, o ploaie leneşa de toamnă se transformase în uragan.....
My dear Rox,
O să iţi rapund concret, punctual.
În primul rând îngheţata ţi-am cumpărat-o eu ţie pentru că de fapt tu eşti cam depressed lately, în al doilea rând sună, draga mea, la o companie de taxi, nu te mai duce la baluri pe jos, prin ploaie, sau pune-l pe prinţul ăla al tău să te ia direct de-acasă ca pe o prinţesă ce ar trebui să fii. În al treilea rând nu toţi oamenii dragi din viaţa noastră observă că a plouat o zi întreagă şi nu văd în ochii tăi când ai nevoie mai puţin să iţi dezamăgească aşteptările, chiar aşa, te-am mai învăţat despre aşteptări cum că trebuie lăsate pe minim, dar tu nu mă asculti niciodata, comunicăm degeaba!
În al patrulea rând ..nu eşti Cenuşăreasa....
Şi în al cincilea şi ultimul rând din fericire că eu nu am răbdare să scriu atât de mult ca tine, niciodată nu am avut, hai să mergem să iţi cumpărăm eu ţie şi tu mie nişte cizmuliţe ceva că a venit toamna şi nu mai merge la bal să te încalţi în pantofiori că uite ce se întămplă, rămâi cu toculeţul în noroi..
Ce zici ne împăcăm, hai că doar ştii putem purta amândouă o singură pereche şi facem şi economie, doar suntem tot timpul împreună eu şi ....cu mine. Şi chiar dacă îmi reproşezi că sunt o cheltuitoare cine ţi-a cumpărat "ustensile" waterproof, ce te făceai tu dacă mai erai şi neagră pe la ochi.
Ce e cu stilul asta de a scrie cu rimă ?!?!?!
Şi nu, nu suferim de personalitate multiplă, nu-i asculta:)!

luni, 4 octombrie 2010

Toamnă

Nu îmi prieşte toamna, dar deloc, de cand a venit aproape în fiecare zi mă doare capul, mă mut la tropice m-am hotărât. Şi azi e atât de frig, pare o zi de noiembrie.
Au început acum de-a binelea activitatea toate grădiniţele, şcolile şi universităţile. Parcă îmi e puţin dor de gimnaziu, de orele de română, de mate, de colegele mele alături de care visam prietenii veşnice. Parcă îmi e puţin dor până şi de orele de sport unde eram catastrofă incredibilă. Noroc cu medii mari la celelalte materii că nu se putea să îmi pună la sport o notă aşa mică precum meritam. Jucam handbal, cine a inventat şi jocul asta pentru orele de sport, ar trebui să se practice la alt nivel, ţin minte că alergam şi eu mereu ultima poate nu mă observă colegii de echipă ca să îmi paseze o minge în braţe sau în cap după caz.
Şi aruncatul mingii de oină, hai că asta e genial, i-aş fi pus o elice şi i-aş fi strigat frumos aşa ca în reclama mult mai târziu apărută ..."zboară minge, zboară", poate aşa obţineam şi eu o lungime rezonabilă.
Săritul la groapa cu nisip, well... îmi intra nisip în adidasi şi voiam să sar doar o singură dată, nu aveam nevoie de mai multe încercări, era mai mult decât clar ca atât se poate şi îmi ajungea umilinţa.
Pentru rezistenţă alergam de trei ori în jurul sălii de sport şi mai rămâneam pe acolo câte o tură  de vorbă pentru că toţi faceau asa, nu pentru că nu aş fi putut eu, tocmai eu alerga.
Îmi amintesc că tata ne lua la fotbal cu toţi baieţii din familie, eram puţine fete noi, se făceau doua echipe, la una căpitan tata, la cealalta un unchi, iar tata atât de bine îmi cunoştea calităţile înnascute de mare fotbalistă încât mă pasa elegant la unchiul meu în echipă, avantaj - tata of course.
Dar eram şi eu bună la ceva, pentru toate miile de sporturi care erau efectiv paralele, transparente, inexistente şi dureroase pentru mine, la înot îmi luam revanşa categoric, dar nu sunt în şcolile noastre bazine aşa că demonstraţiile mele în acest sens se făceau doar vara, iarna doar pentru colegii de bazin:).
Ok, poate mă duc la bazin şi eu şi toamna ne vom face reciproc existenţa mai uşoară.

duminică, 3 octombrie 2010

Whoever you want to be!

De cate ori am auzit " poti sa fii orice vrei ", prefer suntem ceea ce suntem, depinde de noi ce devenim dar vom fi mereu noi....nici mai mult nici mai putin, nu ne putem pacali ca suntem altcineva. Are vreun sens? Nu imi pot pacali personalitatea, o pot educa dar nu o pot schimba, radacinile sunt acolo. Un mar nu e o portocala, broscoiul nu e print.
Ceea ce vreau sa spun este ca trasaturile generale ale caracterului fiecaruia vor fi mereu aceleasi, ne place sau nu..Cam asta ar fi concluzia mea generala si serioasa pentru ziua de azi, o zi de toamna cu nori ce nu se scurg deasupra noastra..
Mi-a spus o data cineva ca ar paria ca eram genul de copil care stia mereu raspunsul la intrebarile pentru nota zece sau un punct in plus la orele de matematica, mai apoi genul de persoana care vede ce nu toti pot vedea...ma face sa ma simt bine cand cei din jurul meu imi fac complimente, toti ne simtim, pentru mine e ceva mai mult, o reatestare a ceea ce e bun la mine, poate e timpul sa stiu eu mai mult decat ceilalti cine sunt si ce pot face fara sa simt nevoia sa mi se tot spuna...sau sa fiu asigurata ca asa e. Imi plac mult aripile...si ca sa fiu complet sincera sunt genul de om care simte constant nevoia de vant bun si incurajari pentru a putea zbura, ce imi doresc pentru mine este sa invat sa zbor singura chiar si pe furtuna si ploaie, chiar fara incurajari.
Sunt milioane de lucruri la care zi de zi trebuie sa lucram cu noi....unii mai mai mult ca altii.
Cum e de fapt? Mai intai invatam sa zburam singuri si apoi ne gasim partenerul de zbor?
PS Versiunea scurta,realista, fara metafore si fetite visatoare:
Am langa mine sute de Grinch morocanosi si critici care insista sa vada totul in stilul lor ironic si cica "amuzant", iar eu...in sensibilitatea mea infinita si constanta nevoie de a fi asigurata ca ceea ce fac eu este atat de bun precum este si ca sunt in masura sa imi asum toate micile sau marile greseli ca un om matur ce sunt, ei bine eu ma simt sufocata, atat de sufocata incat ploua in continuu.....

joi, 30 septembrie 2010

Teamă

Câteodată când am tocuri înalte îmi este teamă să nu alunec pe scări, îmi este teamă de asemenea să nu iau iar kilograme în plus după doi ani în care am reuşit sa menţin rezultatele dietei, poate chiar puţină teama să iau anumite hotărâri...dar mai presus de toate aceste temeri si bineînţeles o mie altele care fac parte din cotidian şi  firea omenească am temeri pe care nu pot sau nu vreau să le pronunţ, mai mult nu vreau nici să le gândesc, să le conştientizez şi fac tot ce îmi stă în putere să le alung. Şi reuşesc de cele mai multe ori pentru ca nu ştiu de ce dar deep down sunt sigură că binele învinge, binele acela pe care mi-l doresc eu pentru că până şi binele are forme ciudate şi de neînţeles.
Astăzi s-a întamplat ceva, ca o adiere rece de toamnă care dezgoleşte din temeri, pentru mine poate mai puţin pentru că de când s-a înfiripat acest gând am încercat şi am reuşit de cele mai multe ori să stau dreaptă, neclintită, eu şi siguranţa mea, am mai căzut poate, dar niciodată nu m-am pierdut ratăcind pe jos ci m-am ridicat sprijinidu-mă de tot ce am putut găsi.
Pentru tine poate temerea este mai mare şi mai apăsătoare dar toţi trăim cu temeri mai mici şi mai mari, important este să le ştim locul şi să nu le permitem o importanţă mai mare decât au pentru gândurile noastre de oameni, pentru ca eu ştiu şi simt că totul va fi aşa cum am sperat şi am visat şi ar trebui să fie suficient pentru azi, pentru mâine pentru realitatea noastră. Mă doare pentru că nu există comparaţie şi totuşi e firească o umbră de tristeţe din acest punct de vedere dar doar atât, pentru că suntem bine, furtuna a trecut şi soarele e pentru noi, o mie de gânduri bune, niciunul trist....şi iar îmi e atât de teamă să pun chiar şi pe hârtie virtuală aceste gânduri pentru că chiar de sunt fireşti nu au substrat, sunt nefondate şi nu ar trebui să existe.
Mai presus de inevitabilul, din păcate, egoism şi de raportarea întotdeauna a realităţii generale la realitatea noastră a fiecăruia, toate gândurile mele sunt azi la Mangalia, pentru toţi cei apropiaţi care au nevoie de ele pentru că îmi pare atât de rău...

miercuri, 29 septembrie 2010

Azi ploua...

Plouă azi afară...a venit toamna cu tot ce înseamnă ea...zile mohorâte, noaptea coboară devreme, terasele se închid, parcurile nu mai zâmbesc aşa frumos, weekendurile la mare au pălit şi seara când ajung acasă am impresia că nu mai e timp...Oricât de optimistă aş vrea sa fiu nu mai e acelaşi entuziasm, acelaşi chef, aceeaşi stare de vacanţă în fiecare seară, chiar dacă nu mai suntem copii şi a doua zi o luam de la capăt.
În acest an m-am îndrăgostit de vară, eu care eram fanul numărul unu al iernii , visam zăpadă când primăvara işi făcea discret apariţia, se pare că am mai crescut. Acum vreau soare şi vreme bună şi mare şi voie de plimbare la fiecare stârşit de săptămână.
Dar a venit toamna...ne aşteaptă seri leneşe uitandu-ne la vreun film acasa sau la cinematograf.
Nu îmi surâde deocamdată, nici nu prea au fost zile de toamna, din alea mergând prin funze ruginite cu soare prietenos şi cald fără sa ardă, au fost parcă fie zile prea călduroase, fie prea ploioase, frig.

marți, 28 septembrie 2010

Ieri

Ieri am stat acasă, am spus pas jobului întrucât starea mea fizică lăsa cam de dorit. Am avut noroc că s-a reîntregit familia şi a venit  sora mea in Bucureşti aşa că nu am stat singură, a avut cine să mă bată la cap cu o cană de ceai. Am stat şi noi amândouă ca fetele, păcat că una din noi a zăcut mai mult decât să stea.
Am pus un film la calculator, eu în ameţeala mea l-am şters.
Nu au lipsit nici fenomenele paranormale: oprit/pornit filmul singur, se deschidea winampul, se schimbau melodii, apăreau ferestre notepad şi  cuvinte din senin. Ne-am uitat noi pe după calculator, am suspectat pisica, ne-am prins suficient de repede încât sa nu începem procedura de evacuare de urgenţă, care pe geam, care pe uşă în ordinea groazei...........nu a putut să stea departe, trebuia să se implice şi el:)
Tehnologia asta, prea multă!:))
PS : Pentru cineva ( stie el cine e), nu, nu ne-am uitat dupa calculator, era asa pentru hazul povestioarei, bineinteles daca cineva considera ca are vreun haz!

vineri, 24 septembrie 2010

Amintiri de vara sau Nino Nino prin statiune!

In concediu nu puteam sari nelipsitul litoral dat fiind ca eu personal sunt mare amatoare de apa, apa cat cuprinde.
Eram hotarata sa ma si odihnesc asa ca am incercat pe cat posibil sa dorm dupa-amiaza macar o ora. Intr-una din ele ma trezesc buimaca si aud asa parca prin somn...hai imbraca-te ca mergem undeva surpriza....hmmm in cat timp sa ma fac eu gata in conditiile in care abia trezita uitam din pat si pana la sifonier ce vreau sa fac, ce haine imi trebuie, unde sunt hainele, unde e costumul de baie, unde mi-e geanta, ochelarii..dezastru ce sa mai. Cu chiu cu vai am reusit intr-un final acompaniata de o galerie trebuie sa recunosc mai mult cicalitoare decat incurajatoare. Si am ajuns la masina, deblocheaza mister usile folosind telecomanda alarmei, deschid usa...nino nino tiu tiu tiu, o inchid speriata gandindu-ma ce am mai facut de data asta. Repetam miscarea, acelasi rezultat nino nino tiu tiu tiu. S-a stricat telecomanda, cine s-ar fi gandit sa o ia pe cea de rezerva, cum mai dezactivam alarma, desface mister telecomanda cu o forfecuta de la mine din geanta bineinteles ca am de toate, zici ca imi car casa dupa mine, si se constata un buton dezlipit, solutii zero.
Urca-te in masina....
Ce? Cum? Asa urlatoare,...dar nu vreauuuuu...
M-am urcat pana la urma ce puteam sa fac si mergeam noi asa prin statiune: nino nino tiu tiu tiu ding ding ding bip bip, se uita lumea la noi, cred ca nici ei nu intelegeau saracii de unde se aude si de ce o masina in mers canta/tipa in toate felurile. Nu ne-a intrebat nimeni nimic....Am ajuns undeva mai retras, langa plaja, ridicam capota...groaznic, se auzea si mai tare, imi venea sa imi acopar urechile si sa spun fa-i ceva, fa-i ceva ca ma innebuneste....si a tras de-un fir acolo si a tacut. Vai ce liniste, auzeam valurile marii, pescarusii, norii miscandu-se:)), furnicile carand provizii, ce sa mai...magnific.
Imi si imaginam scenarii cu masina scufundata in mare si noi implorand-o sa taca si cand in sfarsit era acoperita de apa si noi calmi ca e liniste..sa auzim nino nino nino nino nino..doamne bine ca nu a fost nevoie de asa ceva ca ne mai trebuie biata masina.
A mai fost ceva de furca cu pozitiile care se aprindeau in continuu, se opreau doar cele cinci secunde cat facea alarma pauza si treceam de la extaz crezand ca i-am dat de cap la  agonie cand incepea iar.
Noroc ca unii se pricep si pana la urma a avut happy end intamplarea si am plecat si la plimbare sa imi vad surpriza ca nu mai speram prea mult la izbanda.

miercuri, 22 septembrie 2010

Plan de bataie

Eu trebuie sa mananc sanatos, desi stiu prea bine ca e musai din pacate nu spun eu, ma cicalesc altii....
Deci nu mai am voie la singurul meu viciu...cola....si mai ar fi o problema, spune lumea, nu stiu cine, ca cica as manca prea putin, mie nu mi se pare, cred din contra ca ei mananca prea mult.
Asa ca aseara mi-am procurat constincios cele necesare pentru a pregati o ciorbita numai buna pentru masa de pranz si limonada ca sa inlocuiesc alte bauturi...mai delicioase. Trebuia sa gasesc ceva sa ma incante asa ca am cumparat bors sa fac asa o ciorba acra cum numai mie poate sa imi placa.
Rezultatul dezastruos: Ciorba insuficient de acra, insuficient de gustoasa...ce sa mai Insuficient si atat.
Iar limonada.....stie cineva unde e sticla de Cola?!?!
O sa ma straduiesc mai mult...poate la a doua incercare gustul e pe placul meu sau poate ma salveaza cineva, oricine, va rog, sticla de Cola?!

marți, 7 septembrie 2010

Cateva reguli de baza

..nu te duce niciodata sa faci aprovizionarea cu alimente cand iti este foame si nu incerca o sesiune de shopping cand esti suparat.
Pe modelul "uite lupul nu e lupul" al unui ciobanas dintr-o poveste oarecare, unii pleaca sau nu pleaca prin diverse orase ale tarii. Si tocmai cand credeam ca pleaca si deja ma vedeam singura si neconsolata, pierduta asa intr-un peisaj plin de ierburi imense si spini, fara cale de iesire..m-am gandit ca foarte bine mi-ar prinde o terapie soc.
Prin ce fac fetele terapie soc, pai...majoritatea cam prin shopping saracele de ele si atunci am intreprins si eu o incursiune prin magazinele de rigoare si fiind foarte "deprimata" rezultatul a fost pe masura.
Si ce sa vezi lupul nu a venit, aaa , adica nu a plecat si eu saraca de mine am ramas si cu banii cheltuiti si cu lupul pe cap(glumesc) si cu o reprogramare a calatoriei.
Cam aiurea da.

vineri, 30 iulie 2010

Eu stiu ca sunt oameni care au aripi de ingeri, mai stiu ca deseori le imprumuta altora si ei raman in urma, pasind incet, poate cu greu dar fericiti ca au putut rupe din ei pentru ca altii sa poata zbura. Sunt oameni care poarta pe umerii lor poveri de neichipuit, poveri care nici macar nu sunt ale lor, le poarta cu demnitate si putere pentru altii, pentru ca drumul lor sa fie mai usor.
De curand am trecut de un pod inalt peste o mare tumultuoasa......si azi as vrea sa iti daruiesc aripile tale inapoi, as vrea ca adierea vantului sa iti dezmorteasca simturile, sa scuture povara si sa inveti din nou sa zbori, as vrea sa zbori pentru tine, sa zambesti si sa fii fericita.
Eu te iubesc atat de mult..

luni, 26 iulie 2010

Pentru tine....azi

Aseara ma imaginam apasand literele unei masini de scris imense, fiecare imi parea o nota dintr-o partitura cunoscuta doar ca ansamblu, ma miram de fiecare sunet in parte desi stiam atat de clar cum curge piesa. Apasam insufletita ca si cum m-as fi gasit la clapele unui pian stravechi, muzica tumultuos imi traversa toate simturile, vantul se juca in parul meu, uneori bland, alteori cu furie, fior de stropi reci pe frunte, copacii se indoiau usor, eu cantam in continuare, nemiscata de nimic din exteriorul fiintei mele la pianul meu  intr-o gradina cu nuci si salcami. Purtam o rochie lunga patata de stropi de ploaie, voiam doar sa stiu, sa inteleg, voiam sa vad fiecare nota in parte ca sa pot intelege rostul ansamblului. Le simteam pe toate si ma dureau, voiam sa le detasez de mine, sa le vad si sa le inteleg. Ma inteapa si acum colturile lor ascutite, altele rotunde, inselatoare, sunt toate acolo apasatoare si vreau sa le vad pe rand, ma sufoca atat de tare, sunt o povara pe care o port peste tot, un sac pe care-l tin pe umeri si parca simt tot dar nu stiu, nu pot atinge.
 A plouat mult, frunzele nucilor batrani m-au ferit de potop si mi-am plimbat sufletul pe clapele ude incercand sa spun o poveste pe care nici eu nu puteam sa o mai inteleg. Cand dor atat de multe lucruri nu mai stii ce doare de fapt. Curgea o apa, traversa gradina mea de vise, pe malul ei cresteau flori nemaivazute, avea un glas cristalin care te imbia la liniste, zburau vioi fluturi colorati, ma asezam pe malul ei si ma simteam atat de protejata si mangaiata, acolo era lumea mea. Aseara era trista, o durea ploaia aspra, florile se inchisesera, am rupt un trandafir si l-am pus usor pe luciul ei, nu l-a mai vrut, l-a rupt in mii de bucatele, a vrut sa distruga tot ce i-am daruit vreodata, as fi vrut sa mut raul dar nu puteam, era raul din gradina mea de vise.......
A fost furtuna, s-au ridicat apele involburate, au distrus malul, au furat comori si au inghitit mult nisip, acum astept, astept indurerata sa se retraga si sa respir ce vor lasa in urma lor.

vineri, 9 iulie 2010

Sunt oameni nemultumiti, sunt oameni care plang mai mereu, oameni cu zambetul pe buze intotdeauna, oameni cu spranceana ridicata critic, oameni care nu inteleg, oameni care nu vor sa inteleaga, oameni care pur si simplu nu realizeaza, apoi esti tu.
TU care imi stii fiecare zambet, fiecare incruntare, fiecare gest al mainilor mele. Intotdeauna acolo, intotdeauna ma vezi, ma simti si ma prinzi. De fiecare data cand am alunecat ai fost acolo, ai intins usor mana atat de sigur si m-ai sustinut. M-ai ridicat si mi-ai dat aripi sa zbor. Zambet, rabdare, sacrificiu si un altruism greu de inteles...sunt oameni care se nasc cu aripi divine, sunt oameni care pur si simplu stralucesc, atat de puternic incat un ochi normal, neantrenat, neatent nu poate vedea, omisie dureroasa datatoare de mult prea multe lacrimi si suspine.

joi, 8 iulie 2010

Aseara m-am uitat la meci, am tinut cu Germania ca sa castige Spania ca oricum totul imi iese pe dos lately si se pare ca am luat decizia corecta. De acum inainte o sa ma conving ca imi doresc la munte ca sa ajung la mare si o sa vreau sa pierd toti cerceii ca sa nu imi mai dispara niciunul. M-am plictisit si m-am pierdut in pasele fara final victorios ale jucatorilor. Noroc ca intr-un sfarsit  s-a mai si intamplat ceva, si au dat spaniolii un gol, o "vuvuzica" din aia imi mai lipsea dar nu am stiut de unde sa o achizitionez ca pe cuvant ca nu mi-o cumparam oricum. Asa ca azi vreau acasa, vreau sa ma dezbrac de mine si ma regasesc mai linistita, mai fara griji si fara o mie de intrebari fara raspuns.
Si pentru tine, provocator de dileme si nemultumiri iti spun ca ma enervezi teribil si mi-as dori o mie de "pastilute" din alea ca sa ma calmez.

miercuri, 7 iulie 2010

Nou inceput

Azi dimineata nu mi-am gasit deloc o pereche de cercei care imi placeau foarte tare din doua motive simple, unul imi placea modelul extraordinar, doi erau de la o persoana draga. Sper sa ii gasesc, nu am mai pierdut o pereche de cercei de cand aveam trei anisori, si acum in doua saptamani am descompletat o pereche, iar pe una nu stiu deloc unde as fi putut sa o pun. Si nu imi dau seama ce ar fi de inteles, e vreun semn pe care il ratez de fiecare data. Forta nefasta ce incerci sa imi comunici ca daca vom continua asa raman fara cercei de tot si de priceput tot nu pricep. Si da sunt suparata, suparata tare, sper totusi sa ii gasesc.
In alta ordine de idei zilele acestea am mari motive de bucurie si sarbatoare. A fost un drum lung, lung tare, credeam ca nu se mai termina, am mers si prin pietris, am mers prin mlastina, am avut zile cu noroi putin, zile cand ne-am tarat, zile cand am zambit, cand am uitat, cand am rememorat, zile in care am mers numai prin spini, prin buruieni, prin ierburi inalte care nu ne permiteau sa vedem cerul, apoi a trebuit sa trecem mari, au fost zile cu valuri inalte care ne-au spulberat optimismul si ne-am lasat prinsi de curent si a durat putin pana sa ne regasim noi pe noi si drumul corect. Amalgam de ganduri si trairi, sentimente confuze, a fost un drum cu adevarat greu. Si parca usor timid si putin surprins am ajuns la final, de fapt la inceput si imi doresc doar soare, campii cu flori, liniste si bucurie. Urme au ramas si vor ramane, dar vom pasi cu grija, ne vom feri de poteci alunecoase, de maluri inalte, vom incerca sa evitam  tot ce ne poate face rau si sunt convinsa ca va fi bine, extraordinar de bine, asa trebuie sa fie, nu exista alta varianta.
Tot ce pot sa imi doresc acum ar fi sa invatam ceva, sa nu fi fost in zadar si desi sunt lucruri de care ne lovim zi de zi si care nu ne pot lasa indiferenti, care ne supara si ne framanta as vrea ca at the end of the day, ca in engleza suna cel mai bine, sa realizam ce este cu adevarat important, sa stim sa apreciem oamenii care ne sunt aproape si sa ne dam seama ca doar ei conteaza si toate lucrurile marunte ar trebui sa se topeasca si sa uitam si sa iertam. Sa stim sa spunem cuvinte frumoase atunci cand e nevoie, sa zambim, sa ne gandim si la cei dragi din jurul nostru si sa evitam sa facem lucruri care i-ar putea supara si deranja. As vrea sa cred ca am invatat sa fim mai relaxati, mai linistiti si mai constienti de aici si acum. Probleme si nemultumiri sunt si vor fi mereu, dar mai presus de ele sunt oameni care conteaza, care sunt acolo pentru noi, care ne ajuta si care merita tot binele din lume, si daca suntem noi cu noi lumea se invarte in ritmuri magice de o stralucire nemaivazuta.
Asta imi doresc cel mai mult, sa dispara valurile multicolore ale vietii, in straturi multe de framantari si suparari cu zile bune si zile proaste si sa ii vedem pe cei dragi, sa ii vedem prin lumina pura, sa ii apreciem, sa ne bucuram de ei si sa ii facem sa simta ca pentru noi sunt cei mai importanti din lume. Uneori uitam ca traim prin ei si pentru ei si ne pierdem in nimicuri inutile.
Azi pentru tine am trandafiri de la noi din curte, am zambet larg, am toata admiratia din lume si tot respectul, pentru tine cel mai puternic, altruist si nobil om pe care il cunosc.

vineri, 25 iunie 2010

Olfactiv

Imi amintesc vacantele la mare cu parintii mei cand eram mici, cumparau bilete prin sindicat, cazarea era intotdeauna in hotel de doua, trei stele. Era acceptabil raportul calitate pret, mobila purta usoare semne de oboseala, incerca sa imite un aer modern, dar aveam balansoar in balcon, eram atat de fericita. Cel mai mult ma deranja mirosul de mucegai discret dar tot intepator, locurile astea aveau un iz al lor, cam ca spitalele..Acum miros umed de mucegai nu pot sa spun ca foarte sesizabil,dar pregnant, imi aminteste de valuri inspumate, nisip in forme de plastic, o fetita care uita sa mai iasa din apa spre disperarea mamei, miroase a apa...a apa sarata, miroase a vara fara griji.
Exista miresme care imi genereaza in minte o mie de imagini, amintiri doar dintr-un iz recunoscut.
Am tot citit despre deodorantul Farmec, cum mirosea si ce incantati erau cei ce il foloseau. Ei bine, eu nu l-am mai prins, era in schimb, nu stiu daca mai este pe piata, Lady Speed Stick, gel cu aroma de liliac, si daca din intamplare percep ceva similar vad un tricou albastru cu maneci albe, un pluovar in dungi colorate, ma vad pe mine plimbandu-ma prin iarba, pe dealurile copilariei mele, catarandu-ma pe stanci la Piatra Verde sub privirile ingrijorate ale familiei spectatoare.
Nu am mai mancat ciocolata...de mult, nici nu mai stiu de cand, poate de la Craciun, dar in copilarie la mama in bucatarie mirosea des a cacao, a unt topit, a zahar caramelizat, ceda mereu rugamintilor noastre si noi asteptam nerabdatoare cu cescutele si linguritele pregatite sa degustam cea mai buna ciocolata facuta in casa. Nu am mai facut, acum mancam bio, ultra light, mai rar sa iti permiti delicii interzise in vremuri de rascruce, pareri contradictorii si renegare, dar aroma imi este foarte vie in minte, era vremea bucuriilor marunte.
NOTA   Trebuie sa tin minte treaba asta cu bucurii marunte, s-ar putea sa fie rezolvarea tuturor problemelor, ar putea functiona surprinzator de bine ca motto de viata.
Sa spunem....miros de menta din curtea buncii, menta cruda stropita de roua diminetii, zile de rasfat, de joaca, de idei noi si nastrusnice uneori chiar paguboase pentru saraca bunica. Mai si nu stiu cum batea vantul ala, ca de fiecare data cand veneam de la gradinita, scoala mai tarziu, stiam exact intotdeauna inainte sa intru pe poarta ce urmeaza sa ne puna bunica in farfuriile frumos aranjate pe masa pentru nepotii ei.
Nu are rost sa spun de portocala, de scortisoara, de felul in care miroase gerul...de brad si de Craciun, o data pentru ca le stim si le-am simtit cu totii si a doua oara pentru ca este vara si prima data in viata mea nu vreau sa fie altceva, vreau concediu, soare, liniste, apa, multa apa, vreau sa ma plimb si sa ma simt libera, nu vreau sa mai visez fulgi mari de nea in mijlocul unei zile toride, nici plaja intr-o zi cu ger, vreau doar aici si acum.

joi, 24 iunie 2010

Sugar, spice and everything nice!

Mi-as dori o reteta prin care sa fie conceput fiecare individ in parte. Sa stiu ca au fost puse trei cani de zahar, cinci de faina, patru oua si aroma de vanilie si menta. Ratiunea si gandirea umana e la fel de complexa ca infinitul galaxiilor poate chiar ca misterul inceputului. Eu vreau solutii, vreau metode pentru determinare, vreau formule de calcul, vreau calea sigura in pasi pentru raspunsul corect. Nu vreau milioane de conditionari de gen if, vreau o structura clara care sa ma duca in perimetrul de siguranta. Imi place sa filozofez, carei fete nu ii place .. imi place sa imi pun mii de intrebari existentiale, imi place sa impart firul in patru, sa cer cu ochi mirati de copil lamuriri suplimentare, ca sa nu folosesc termenul explicatii, pentru ca explicatiile pentru genul masculin sunt o tragedie cam cat disparitia dinozaurilor. Imi place sa ma mir si sa fac analiza pe text, imi place sa aiba cine sa ma asculte, imi place sa mi se dea dreptate. Dar modul infinit in care oamenii functioneaza ma sperie teribil, cam cum a fost vremea in ultimul timp. Era atat de cald incat simteam sufocare, apoi temperatura a devenit suportabila si bucuria soarelui de vara ne-a insufletit libertatea spiritului, ne-a facut sa visam vacante, nisip si valuri, terase deschise pana in noapte tarziu, si apoi ploaie, timid la inceput si am ajuns la zile intregi de nori curgatori in miez de vara si la temperaturi de toamna tarzie. Profesorul Utonium le-a creat pe fetitele Powerpuff din ceva dulce, ceva acrisor si mult din ceva fermecator si din greseala s-a amestecat elementul X, elementul de superhero...eu as pune doar ingrediente care sa duca la liniste si stare de bine astfel incat sa fim in siguranta unii cu altii si poate chiar si cu noi insine.

O dimineata "de menta"!

Ok..sa incep cu ...inceputul, oare am dormit toata vara si m-am trezit abia toamna, sau sufar de amnezie temporara, sau e chiar toamna?! Nu spun, ca totusi prefer temperatura aceasta decat caldura sufocanta de saptamana trecuta, dar parca totusi, este vara, nu ar trebui sa fie macar cu doua - trei grade mai mult?
M-am trezit tarziu, nici macar nu imi mai amintesc cand a sunat prima data telefonul, nu imi amintesc ca as fi oprit alarma. Am reusit cu chiu cu vai sa ies din casa, liftul nu mergea, am coborat un etaj si brusc mi-am dat seama ca afara ploua si e rece si tare bine ar fi sa ma intorc sa imi iau un pardesiu si poate o pereche de pantofi fara toc sa  am de schimb. Am ignorat cu brio faptul ca nu e bine sa te intorci din drum, m-am inarmat cu cele necesare si am pornit din nou. Am coborat trei etaje cand s-a aprins un beculet, uitasem sa trec pe la doamna de sus sa iau facturile asa cum promisesem cu o seara inainte, si intoarce-te iar Roxana. Si acum sunt convinsa, azi o sa imi mearga tare rau, de doua ori m-am intors, mai bine ramaneam acasa si dormeam, ce sa fie mai placut  pe o asemenea vreme. Dar nu se poate asa ca tin degetele incrusisate si sper sa nu se intample nimic rau, ma sprijina si faptul ca nu am superstitii, dar daca ma mai intorceam de vreo cateva ori nici nu mai plecam la serviciu ca e posibil sa se fi facut sase intre timp.

joi, 17 iunie 2010

ASTAZI

A fost un an greu, poate cel mai greu din viata mea si desi incerc optimismul cu degetul si ma uit timid ca dupa o perdea lunga de matase spre un orizont nemaivazut si nemaintalnit asteptand cu nerabdare sa se indeplineasca celebra zicala tot raul spre bine, cateodata norii negri si pufosi sunt mai puternici decat mine. Ma ascund ghemuita intr-un coltisor si privesc in sus si ma intreb de unde o sa apara si care o fii scopul acela nobil, lectia ce trebuia invatata, minunea, soarele de dupa nori. Am vazut un film in weekend, o fetita bolnava de leucemie spune ca tot ce conteaza in final este felul in care reusim sa trecem impreuna peste lucrurile grele si in care ne bucuram de maruntele realizari ale vietii. Am auzit aceste incurajari spuse in foarte multe cuvinte, in foarte multe variante, trebuie sa iti accepti calatoria asa cum este ea, sa ti-o asumi si sa privesti mereu inainte, suntem o formula de calcul ce cuprinde tot ceea ce ni se intampla, bun sau rau, formula nu se cunoaste inca, e unica pentru fiecare. Cateodata uiti, doare cand iti amintesti, alteori preferi sa nu crezi, sa te prefaci ca nu ti se intampla tie, de cele mai multe ori stii ca trebuie sa mergi inainte si sa ai incredere ca nu va ploua la infinit. Eu stiu ca totul se va termina ca in comediile romantice,asa cu un happy end dragut, mai avem putin, ramane o mica indoiala dar eu stiu ca nu se va concretiza, e in firea oamenilor sa o simta, dar am toata increderea in bine, sunt oameni care pur si simplu nu merita si nu vreau sa cred ca totusi viata este nedreapta la extrem. 
Ei bine, astazi cand ne indreptam cu pasi marunti si siguri sa iesim de sub furtuna, sa ne descretim fruntile, sa ne scuturam trupurile ude si obosite, sa ne lasam dezmierdati de razele soarelui pe care l-am asteptat atat de mult, mereu impreuna, mereu increzatori, astazi nu mai vreau sa vad nori, vreau sa vad doar soare, vreau sa ma plimb prin nisip fin care sa imi mangaie talpile, vreau sa ascult valurile marii, vreau sa cant si sa dansez si sa visez, vreau doar sa ii am pe cei pe care ii iubesc atat de mult alaturi de mine, sanatosi si zambitori, ei imi dau aripi sa zbor.

joi, 27 mai 2010

Rain

Azi mi-ar fi placut sa ploua, sa ploua cu stropi mari, reci si usturatori, asa cum ploua duminica dupa-amiaza, mi-ar exprima atat de bine starea vizavi de oameni. Dar nu, azi e frumos, ploaia o pastram pentru sfarsitul de saptamana, daca acum stam in birouri pentru ca nu avem de ales, in weekend stam in casa pentru ca ploua. Vremea in ultimul timp parca imita o procedura din aia de programare, de Pascal gen "if -then", daca oamenii muncesc then soare, daca e timp liber then furtuna ce sa mai. Si acum ma gandesc la oamenii care au o asa liniste interioara ca niciun factor perturbator nu ii atinge, oameni care vad doar partea buna a lucrurilor indiferent de situatie. Sunt cam doua tipuri: ignorantii care nu pot mai mult si ferice de ei, nici nu isi dau seama si cei care au gasit cu adevarat echilibrul interior pe care o "ploicica de vara" nu il rastoarna nicicum. Pe aceia ii admir si as vrea sa fiu ca ei...dar nu stiu cum, ma simt fara voia mea, totusi,  prea conectata in realitatea cotidiana. As fi tentata sa spun ca am nevoie de o vacanta, dar chiar daca plec problemele mele raman aici, le voi gasi aranjate frumos in cuierul de la intrare, asteptandu-ma nerabdatoare, nu mi se mai pare o solutie.
Cand iti dai seama ca vrei sa schimbi foarte multe in viata ta, ca vrei altceva, oare cu ce incepi?

sâmbătă, 22 mai 2010

Una rea si alta buna!

Ce inseamna pentru mine acum relaxare : m-am asezat in varful patului cu laptopul in brate, langa mine un pahar cu suc si o cupa de inghetata bine meritata avand in vedere obisnuita restrictie la dulciuri. Imi amintesc rar sa iau cate o lingurita din ea, lucru care ma bucura intr-un fel. Bine...mai e si cineva pe langa mine, cineva care se uita la maaaarea finala Champions League, cica tinem cu Bayern Munchen, hai,...of, sa intreb mai intai, da deci hai Arjen Robben...ma rog nu e pentru mine fotbalul...
Azi a fost una din acele zile ciudate cand nimic nu merge cum trebuie. M-am trezit dimineata pregatita moral pentru o plimbare spre Sibiu, am dus frumos bagajele la masina, am pornit cu entuziasm si am ajuns cu doua ore mai tarziu .... inapoi acasa. De ce, acum nu stiu exact sa explic, parca nici nu merita efortul si nici sa imi amintesc nu mi-ar placea deloc, nu au vrut astrele ce sa mai, s-au intrunit toate zeitatile nefastului si s-a pornit o furtuna intunecata si asta a fost. Ne-am trezit pe la 14 in drum spre Ruse, deci am fost in Bulgaria si eu in sfarsit, ultimul mohican, am mancat ceva, mai putin grozav decat ma asteptam si ne-am plimbat.
"Am considerat un esantion de o suta de persoane de gen feminin pe care le-am intalnit in cursul zilei pe strazile orasului si am putut observa urmatoarele cu o eroare statistica de 3% cauzata in principal de factorii subiectivi si conditiile de mediu"...suna a proiect din anul intai de facultate, voiam sa spun, de fapt, ca am constatat ca fetele din Bulgaria sunt foarte cochete si aranjate si nu ies pe strada fara tocuri, in general pantofi care sar imediat in ochi, fie datorita culorii, fie modelului usor excentric, mai sunt dotate cu pantaloni foarte mulati sau fuste scurte, cat mai scurte posibil. Personalul de pe la terase este foarte bine pregatit pentru turisti de la noi, te intampina cu meniul in limba romana si cu zambetul pe buze, veseli si amabili. Si se mai pare ca pe fruntea noastra scrie romani, o domnisoara care impartea flyere pe strada ne-a strigat "fete" pe mine si pe sora mea si am primit reducere la nu stiu ce magazin. Am facut tone de poze la nori, m-au fascinat astazi, parca niciodata nu am mai vazut nori asa, poate cand eram copil si vedeam povesti uitandu-ma pe cer. In poza de mai jos primele creaturi ale Gheei si ale lui Cronos mergeau cu mic cu mare sa-si planuiasca razvratirea ce a dus intr-un final la domnia lui Zeus....

vineri, 21 mai 2010

Last news....

In ultimul timp am fost cam "mofluza", ( cuvant existent in DEX si folosit aici cu sensul de om nemultumit, dezamagit, blazat) , de ce nu stiu exact, poate e in codul meu genetic. 
Ei bine aseara intre un intins de rufe si un sters de praf m-am gandit sa imi pun putina muzica, si ma simteam asa bine, parca uitasem de toate, cand a inceput piesa "It's a Heartache" eram deja calma, linistita, cu chef de zambit si cantat, cu ganduri optimiste de lucruri asezate la locul lor, cand se aude cristalin telefonul sunand. Era ora 21:00, ma indrept spre locul de unde suna insistent si ridic receptorul, era vecina de jos, "domnisoara sa stii ca noi ne-am culcat", imi venea sa ii spun ok..noapte buna, nu era nevoie sa ma anuntati dar a urmat ea repede ... si muzica ta ma deranjeaza ingrozitor. Respir adanc si ii spun ca o opresc. Inchid telefonul si pe cerul meu apar iar mii de nori si ma gandesc cum deranjeaza atat de tare muzica mea care nu se aude nici macar in sufragerie la mine din dormitor de unde canta, oare sta in liniste deplina cu urechea lipita de tavan....Imi zic in gand ca in ultimul timp nu ma pot bucura de nimic si termin de intins rufele in liniste. Si zau, zau ca mi-as fi pus problema ca deranjez, si mi-as fi facut mustrari de constiinta daca nu ar fi vorba de aceeasi femeie care se plangea ca o deranjeaza unchiul meu cand tipa saracul de durere, paralizat si inconstient sau care l-a sunat pe tata sa ii spuna ca fiica-sa isi arunca ore intregi pantofii din picioare in peretii apartamentului cand ea saraca nebuna nu e si in plus in timpul zilei e la serviciu...
In alta ordine de idei aseara am inceput sa vad Alice in tara minunilor, filmul nou si tare interesant mi s-a parut, dar am adormit, eram cam obosita. O cere lordul pe Alice sa ii fie sotie si ea vede un iepuras in frac si o ia la fuga dupa el..frumos mod de a reactiona, e drept ca lordul era plictisitor tare, nu i se potrivea ei un sot plictisitor. Am incercat de dimineata sa aflu de la Adina, care a vazut filmul, cam cum se termina si tot  ce am putut sa scot de la ea a fost ca imi spune daca  nu mai spun nimanui ......Tara Minunilor era de fapt o organizatie secreta si iepurasul era agent, agent secret Tzup Tzup si Alice era Alice dar nu se stie daca cea potrivita, foarte amuzant Adina, eu chiar crezusem ca scot ceva de la tine..........

marți, 18 mai 2010

Modelul skinny!

Nu stiu din ce cauza aveam senzatia ca in ultimul timp s-a mai renuntat la obsesia aceea a fetelor de a fi foarte, foarte slabe, cat mai slabe, ajungand chiar  aproape de o granita care categoric nu trebuie trecuta, granita care depasita duce in general la pierderea sanatatii care pana la urma e cea mai de pret.
Am avut ocazia sa stau in weekendul care a trecut fata in fata cu o domnisoara de 16 ani, frumoasa, educata, inteligenta, foarte bine proportionata si am legat o discutie in timpul careia am aflat cu stupoare cat de arzator isi doreste ea sa slabeasca, si ca are ca  modele de frumusete genul acela de fete slabe, anorexice. Am incercat sa ii spun ca pentru mine ele nu intruchipeaza in niciun caz frumusetea si ca imediat ce te uiti la ele iti dai seama ca au o problema, nici macar modelele nu mai sunt atat de slabe astazi. Mi-a comunicat ca ea este dispusa sa faca orice ca sa fie "atat de slaba", de la infometare pana la pastile de slabit si nu am mai stiut ce sa ii mai spun pentru ca toate eforturile mele mi s-au parut in zadar in fata unui adolescent care nu vrea sa asculte. Pastilele pentru slabit, majoritatea nu functioneaza, iar cele care sa spunem ca ar functiona sunt extrem de daunatoare pentru organism. Problema e cat se poate de reala, credeam ca fetele sunt informate de ce inseamna anorexie, ce inseamna bulimie si inteleg ca nu toate putem avea aceeasi conformatie a corpului. Slabitul pentru ea mi s-a parut o obsesie care nu o mai lasa sa se vada in oglinda asa cum este, pana la urma e o problema si a psihicului, ajungi sa te vezi deformat desi arati foarte bine. Am crezut ca a trecut moda Kate Moss in perioada cand era foarte slaba, moda balerinelor infometate si nu inteleg de ce fete tinere, care arata foarte frumos, se incadreaza perfect in standardele de greutate se vad grase...
Ce le-as spune eu acestor fete : daca toti in jurul vostru va spun ca aratati foarte bine si voi totusi vreti sa slabiti, intrebati un medic nutritionist, daca va va spune acelasi lucru este clar ca voi aveti o problema si daca admiteti acest lucru, ati facut primul si cel mai important pas spre rezolvare. Nu stiu de ce traim impovarati de complexe care nu isi au rostul, care nu sunt reale si de ce realizam intotdeauna tarziu acest lucru, viata ar fi mult mai simpla fare ele, de multe ori trebuie sa luptam noi cu noi pana sa putem duce bataliile adevarate din valtoarea vietii.
Sper doar sa fie o toana adolescentina si o exagerare voita in fata unei persoane dispuse sa asculte cu interes.

luni, 17 mai 2010

Zece chestii care imi plac!

Am primit si eu de la mami de Maria si Radu prima mea leapsa blogosferica si sunt tare mandra si fericita sa o pot onora. Asa ca sa ma gandesc la zece lucruri care imi plac :

  1. Imi place sa ma trezesc si sa imi dau seama ca sunt acasa si pot sa ii tin companie mamei cand bea cafeaua pe terasa, sa vorbim despre o mie si una de lucruri si sa privim afara in curte iarba proaspat tunsa, florile si via miscandu-se usor in adierea diminetii.
  2. Imi place sa ma plimb cu masina, sa nu stiu destinatia finala doar sa merg, pe-un drum sa para ca luciul apei intr-o zi impietrita, fara pic de  vant ( pe majoritatea drumurilor noastre ma lipsesc, nu am de ales), si sa admir peisajul din fata mea, case, pomi, padure, deal, camp, oricare ar fi, imi place sa merg si pe jos foarte mult..
  3. Imi place sa ascult muzica si imi pare rau ca in ultimul timp nu ma mai bucur asa des, si dimineata parca uit sa dau drumul la player avand in vedere ca am doar o statie de metrou de mers abia apuc sa ascult doua - trei piese, imi place sa dansez, as topai asa toata ziua, din pacate eu nu prea am cu cine....
  4. Imi place sa o ajut pe mama la bucatarie, mai mult pentru ca sunt cu ea, doar noi doua. Si apoi sa luam masa in familie, sa fie duminica, sa fim toti acasa. Pare o sarbatoare, toata lumea are ceva de spus, radem, comentam, ne bucuram pur si simplu ca suntem impreuna.
  5. Imi place sentimentul pe care il ai cand te intalnesti cu un prieten vechi, pe care nu l-ai mai vazut de mult timp si constati ca nu s-a schimbat nimic, te simti asa in largul tau si in siguranta  de parca nu ar fi trecut nicio zi.
  6. Imi place sa ma cuibaresc intre perne intr-o zi ploioasa de vara, sa ascult muzica in surdina si sa citesc o carte buna, sau sa ne uitam la un film.
  7. Imi place sa merg la cumparaturi, macar sa vad cum s-au schimbat vitrinele, mi-ar fi placut sa cred ca voi gasi un partener in sora mea dar am gasit un aliat mai bun, la care nu ma asteptam, dat fiind ca baietii nu sunt asa innebuniti dupa admirat vitrine.
  8. Imi place sa inot, foarte mult imi place, in apa ma simt in elementul meu, am senzatia ca o pot controla si ca e aliata mea si nici macar nu sunt zodie de apa.
  9. Imi place sa rad cu Adina, sora mea, din tot ce se poate, cand e bine dispusa e cea mai amuzanta, in plus se dovedeste a fi o terapie foarte buna.
  10. Si inca ceva mai imi place mult, desi nu e deloc de sezon, dar parca nu puteam sa nu mentionez.... Imi place dimineata de Craciun, cand te trezesti si miroare a brad si toti cei dragi iti sunt aproape si afara ninge cu fulgi mari albi si innebunesc pe toata lumea cu filme cu acest subiect cu o luna inainte.........saracii de ei!

vineri, 14 mai 2010

La multi ani!

Imi amintesc ca atunci cand eram mici am scris o poezie despre tine, era cu o floare, o rugam sa se deschida sa nu stea inchisa. Ai ramas la fel, atunci cand iti inchizi petalele nici soarele cel mai puternic nu reuseste sa te infloreasca daca tu nu vrei. Si maine se anunta cod galben de furtuna, de ziua ta o sa tune si o sa fulgere asa cum face doar un taur adevarat. Iti stiu toate incruntarile, toate expresiile fetei, tot ce inseamna miscarea ta din buze si strambatul usor din nas. Admir determinarea ta si siguranta de pe chipul tau cand imi spui ca vrei sa faci ceva anume si faptul ca intotdeauna stii care e urmatorul pas.Admir felul in care din mana ta fiecare copac, fiecare alee, scarile din parc se imprima altfel in aparatul de fotografiat si cum in mintea ta toate imaginile devin cadre.
Admir ca intotdeauna incerci sa nu ii coplesesti pe ceilalti cu grijile tale si totodata as vrea sa le stiu pe toate ca sa facem o magie si sa dispara.
Maine o fetita care plangea la gradinita ca vrea acasa pentru ca ii mor gargaritele in cutia de chibrituri fara gaurele pentru aerisire implineste 21 de ani.
Toate florile sunt pentru tine!
Si iti doresc de ziua ta sa ai rabdarea si curajul sa iti implinesti toate dorintele, sa fii sanatoasa si fericita si sa imi imprumuti si mie niste carti cand mi-or trebui:)))!

Robin Hood

Am vazut Robin Hood, the movie si stiam ca trebuia sa scriu a doua zi ca imi era mai proaspat in minte dar m-am luat cu altele si acum e tardiv. Asa ca sa vad ce imi mai amintesc....
Mi-a placut abordarea noua a legendei binefacatorului poporului englez care de aceasta data nu era un cavaler, doar pretindea sa fie unul si nici macar ca sustinator al regelui Richard nu este infatisat. De fapt am citit ca Richard Inima de Leu nu a fost chiar un personaj pozitiv, se pare ca acesta avea o mare pasiune pentru lupta si nu ar fi petrecut pe taram englez mai mult de cateva luni, timp in care nu a invatat  bine limba engleza caci unele legende spun ca vorbea numai franceza. Robin Hood este un arcas din oastea lui Richard care intr-o conjunctura tensionata ia locul unuia din cavalerii acestuia si are misiunea de a preda Curtii coroana regelui ucis in lupta. Piesa de mister si totodata "laitmotivul" filmului pentru mine este inscriptia de pe sabia cavalerului, sabie care trebuia inapoiata tatalui acestuia de catre Robin Hood in urma unui juramant sacru. Inscriptia "Rise and rise again until lambs become lions" il macina pe Robin si il calauzeste spre ganduri si amintiri pe care nu stia ca le mai are. 
Fratele lui Richard, King John este acelasi conducator crud si influentabil, egoist care ia decizii la manie, decizii umbrite de frustrari si complexe, menite sa aduca satisfactii numai pentru el. Si Lady Marian are un nou statut in acest film, ea nu mai locuieste la castel si nu mai este domnita boema. De data aceasta Robin se indragosteste de o femeie puternica, hotarata, dispusa sa lupte pentru dreptate la propiu pe campul de lupta cu sabia in mana conducand mica ei oaste. M-a facut sa zambesc scena in care Robin of the Hood ii spune iubitei sale cand o vede pe campul de lupta..bine soldat aduna-ti trupa si la lupta! O Lady Marian din zilele noastra s-ar fi suparat si ar fi urmat un scandal monstru seara acasa, chiar asa e posibil ca Robin Hood sa nu o bage deloc in seama pe timpul bataliei, s-ar fi simtit neglijata..dar cum la sfarsit a salvat-o de sub lama sabiei l-a iertat si a cam pierit si amuzamentul meu.
Finalul mi s-a parut de fapt inceputul filmelor de pana acum, Robin Hood este proscris si cautat de oamenii regelui si ajunge astfel sa traiasca in padure alaturi de a sa Lady Marian si de prieteni de nadejde astfel incepand celebra legenda a eroului care ia de la bogati pentru a da saracilor.
Rise and rise again until lambs become lions - ridicati-va de cate ori va fi necesar pentru ca mieii sa devina lei - deci cam dintotdeauna ne-am luptat cu cei care aveau puterea, niciodata nu stiu sa o foloseasca pentru "the greater good".

joi, 6 mai 2010

Azi miroase a stropi de ploaie in iarba cruda...

Au anuntat cod galben de vijelii pentru cincisprezece judete, nici Bucurestiul si nici Prahova nu intra in furtuna, dar mie imi miroase a stropi mari de ploaie rostogoliti in iarba cruda si imi amintesc de verile de vacanta, cand ma plimbam  sub nori intunecati pe malul Teleajenului si mi s-a facut dor....dor de zilele cand ma trezeam fara un scop anume si deschideam fereastra si imi imaginam ce as putea sa fac in functie de lumina de afara. Azi lucrurile nu mai functioneaza asa , timpul trece, responsabilitatile cresc.
Am redescoperit Dr. House, anul trecut ma plictisisem sa astept o saptamana, acum ca s-au strans cateva episoade bune pe care nu le-am vazut, a devenit din nou extrem de captivant. Aseara am vazut un episod in care un om care tocmai aflase ca sufera de o boala incurabila si mai are foarte putin de trait isi da la o parte amanta pentru a redescoperi alinarea alaturi de sotie, fiica si isi aminteste de prietenii apropiati care i-au fost mereu alaturi, oameni care stiau foarte bine sa reactioneze in situatii de asa natura. In ultimul moment un prieten, chiar doctorul care il trata,  ii doneaza o parte din ficatul sau si ii salveaza viata. In ziua externarii, medicul isi viziteaza pacientul si il gaseste pe acesta vesel si insanatosit alaturi de amanta, il priveste nedumerit si il intreaba ce s-a intamplat cu planurile sale de a-si reintregi familia. Raspunsul primit : "sunt oameni pe care ii vrei alaturi cand e rau, sunt oameni alaturi de care vrei sa mori si sunt oameni alaturi de care vrei sa traiesti". Sotia ii conferea sprijin, siguranta, liniste, amanta frumusete, aventura, tinerete. Ca sa nu mai spun de frustrarea prietenului sau care ii salvase viata si primeste drept recompensa aceste vorbe si faptul ca tipul de ani de zile ii stalcea numele.
M-am gandit mult la aceasta replica, sunt oameni alaturi de care mori si oameni alaturi de care traiesti, oameni in care ai incredere sa fie alaturi de tine in momentele grele si oameni alaturi de care iti doresti sa simti pulsul vietii. Oare pe care ii iubesti? Si mi-am dat seama ca nu ii iubea pe nici unii, se iubea doar pe el si se iubea atat de tare incat toate dorintele lui erau realitate indiferent de cei din jur. Oameni asa sunt printre noi cu milioanele, acum ii esti prieten si-apoi isi aminteste de tine la urmatorul sir de curbe periculoase la dreapta sau la stanga, in functie de starea vremii. Oare cati prieteni asa nu am avut, oameni care te fac sa crezi ca sunt acolo pentru tine, dar ei sunt langa tine pentru ei. Sunt oameni care vad relatiile interumane ca pe un simplu troc, tot ar fi bine sa avem o "win win situation"...
O sa ma asez pe stanca mea inalta si o sa privesc spectacolul vietii detasat fara sa disting actorii, toti sunt apa, toti sunt foc sau toti sunt pamant. Suna destul de bine dar de fapt nu  asa functioneaza, o sa intru in joc si de cate ori voi aluneca de atatea ori o sa ma ridic, sper doar sa cad in apa din imagine si nu pe stanci, prea scurta e viata sa fii doar spectator.

miercuri, 5 mai 2010

Aseara ma gandeam ca am fost mult prea melancolica in ultima vreme si dimineata m-am trezit cu chef de-o zi ancorata in realitate, asa ca am imbracat rochia noua pe care o tineam frumos pe umeras in sifonier, parasita si m-am grabit sa ies din casa, sa scap odata de mieunatul stresant al pisicii din dotare, nu din dotarea mea, din dotarea altora, cert e ca  pisica  a innebunit si vrea sa ma innebuneasca si pe mine. Parca erau doua tipuri mari si late de animale,asa invatam la gradinita, animale salbatice si animale de pe langa casa omului, ei bine acum unele din ele nu mai sunt animale de pe langa casa omului, sunt animale din casa omului direct, spre enervarea mea clar voita. Si am reusit in sfarsit sa inchid usa dupa mine si sa pornersc la drum, am vazut... trei fete care sigur mergeau la  cursuri de dans, doua care au uitat sa isi puna fusta si un baiat care plimba caini, multi caini de rasa, nu erau ai lui sigur. E la moda si la noi jobul de plimbator de caini ca Jennifer Lopez in Monster in Law, urmeaza plimbator de pisici, de hamsteri, babysitter pentru papagali, pesti si chiar bufnite. donatori de sange profesionisti, participanti la teste medicale drept cobai doar pentru bani, dadaca adolescenta care are grija de copilul vecinului, cateodata si de vecin...piata este in plina dezvoltare. Acum serios vorbind, poate chiar era necesar, la cat de ocupati sunt oamenii in ziua de azi.

Bottom Line : Azi am imbracat rochia noua si nu ai fost acolo sa ma vezi!

marți, 4 mai 2010

In sufletul meu, acasa!

Sunt locuri in care soarele imi lumineaza doar mie calea, cerul ma priveste, florile si iarba respira doar pentru  mine, locuri in care simt ca pamantul se roteste in jurul meu. Locuri in care toate imi zambesc si simt ca ele exista doar pentru mine si eu sunt pentru ele, acolo ma simt acasa. Casa mea are un gard inalt si din pacate trecand pe strada ei nu poti vedea nimic din ce este inauntru, dar daca ai putea vedea, daca as fi convinsa si ti-as deschide poarta te-ar intampina o alee frumoasa de flori, te-as lua de mana privindu-te cu dragoste si te-as purta in pasi vioi catre lumea mea. Ti-as face turul, ti-as prezenta cerul si norii, soarele si stelele, apa cristalina, iarba verde si te-as lasa sa te bucuri de ele asa cum ma bucur eu in fiecare zi pana cand ai simti ca sunt si ale tale, ca faci parte din ele si le-as ruga de dragul meu sa iti surada si tie asa cum imi surad mie. Si pana cand vei simti toate astea o sa te tin strans de mana, o sa am grija sa nu aluneci, sa nu cazi, sa nu te lovesti, o sa iti arat toate obstacolele din calea ta spre acolo.
....si-as  vrea sa imi dechizi si tu poarta ta si sa gasesc aceeasi bucurie.

luni, 3 mai 2010

Pulbere de stele pe chipul fetei mele!

La ce visez :
  • Sa fiu pe malul unei ape, sa adie vantul usurel astfel incat sa deranjeze oglinda apei doar cu niste cute line, deasupra cerul ingreunat de nori negri si undeva in departare, pe un deal din zare cateva raze de soare sa isi faca loc, in spatele apei padure si afara o lumina stravezie, robita de nori...
  • As vrea sa merg cu masina pe un drum lucios, sa para o apa cu marcaj pe centru, in stanga si in drepta padure de salcami infloriti, pe drum petale care sa danseze gratios in aer...
  • O pluta pe suprafata unui lac sa ma plimbe usor si eu sa ma joc cu mainile in apa...
  • Un leagan suspendat cat mai sus de-un nuc batran...
  • O campie de margarete si pe mama zambind cand le priveste...

joi, 29 aprilie 2010

Astazi m-am trezit cu chef....

...cu chef mult de intors pe partea cealalta vrajita de somnul dulce al diminetii. Dar m-am ridicat din pat ca in fiecare dimineata si m-am urnit spre cele pregatitoare unei noi zile la birou. Am mers pe jos in pasi lenesi pe fundal de muzica, deci casti in urechi. Si cum ca in fiecare dimineata in care ma trezesc asa bine dispusa nicio piesa muzicala nu imi este pe plac, schimbam de zor la ele cu ochii in ecranul playerului, noroc ca i-am ridicat la timp si am vazut, pe trotuar, in fata mea o masina care incerca sa iasa din parcare, soferul mi-a zambit intelegator bucuros ca nu am intrat in masina lui ca poate pagubele erau de nerecuperat...da, nu imi plac oamenii care nu se uita pe unde merg, asta nu inseamna ca nu mi se poate intampla si mie din pacate... Si acum ma gandesc cati dintre noi suntem atat de stapani pe vietile si timpul nostru incat sa fim liberi sa alegem intotdeauna. Desi lucrurile s-au dorit simplificate mie imi par tot mai complicate, pentru ca suntem liberi dar nu suntem, avem drepturi dar nu avem, avem timp dar nu avem, avem puterea sa decidem pentru noi dar nu o avem, suntem constransi de mii de  lucruri din mii de zari care curg si ne preseaza pana simtim durerea aia de cap ascutita ce da stari de greata. Azi as vrea sa ma plimb cu masina, pe-un drum fara gropi sa vad in fata mea cerul albastru patat de cativa nori albi pufosi, sa fie verde, sa fie viata in tot si sa ma simt pe mine, as vrea sa ma simt pe mine, sa ma impac si sa simt ca traiesc ca vad, aud si simt miresme de primavara, de revenire...Dar nu se poate.
Da..azi sunt trista.

marți, 27 aprilie 2010

Parcul Vacaresti

Sau Parcul Copiiilor dupa altii, se afla dupa Parcului Tineretului spre Palatul Copiiilor. Am fost sambata acolo sa vedem ce transformari a suferit pentru ca auzisem numai lucruri bune. Am fost cu adevarat surprinsa sa vad un parc foarte ingrijit la care se faceau lucrari chiar si intr-o zi de odihna. Toate bancile sunt noi, in sfarsit de ajuns, aleile curate, iarba verde, foarte multe locuri de joaca pentru copii si mai noua initiativa de aparate de fitness in aer liber materializata de acum si in multe alte parcuri bucurestene. Acum sa nu ne imaginam niste aparate ca in salile specializate, imi e greu sa apreciez cat de eficiente sunt dar sunt acolo pentru putina miscare in aer liber, pentru amuzament si poate pentru cei perseverenti chiar pentru rezultate. Si repet si acestea sunt de ajuns, ceea ce e nou pentru mine, parca eram obisnuiti cu statul la coada, era ceva la ordinea zilei, am fost foarte placut impresionata.
Foisoare la tot locul, o portocala draguta in care se vinde fresh proaspat, iar mai in spate un spatiu verde cu masute si scaune din buturugi, rustic, cu gratare care pot fii folosite de catre bucurestenii doritori. Am admirat si poneii  inchiriati pentru o plimbare spre bucuria piticilor.
Si inca se lucreaza intens in acest parc, se pregatesc locuri noi de joaca pentru copii.
Cateva poze: