Sens

"- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.".........

"un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin"

Octavian Paler

O lecţie de viaţă în atât de puţine cuvinte, aş fi scris pagini întregi şi sunt convinsă că tot nu aş fi reuşit să exprim atât de clar şi răsunător aceleaşi idei.

Oamenii sunt nemulţumiţi, cred că de fapt de aici vine problema, uităm să fim împăcaţi cu ceea ce avem şi ceea ce suntem şi ne îmbătăm cu frustrări. De fapt e complet natural să îti doreşti mai mult dar oare nu  putem să dăm curs împlinirii dorinţelor noastre şi în acelaşi timp să fim împăcaţi cu ceea ce se întamplă aici şi acum. Uităm atât de des şi ne amintim atât de rar să zâmbim pentru că suntem sănătoşi pentru că îi avem   

alături pe cei dragi, pentru că avem un job, pentru că seara acasă avem cu cine să împărtim un film şi o cană cu ceai cald într-o toamnă rece, pentru că după un weekend pe care îl petreci singur în amorţeala ai pe cine aştepta să revină, pentru o sută de alte motive pe care doar fiecare dintre noi le ştie.

Consider că cel mai important lucru în viaţa este sensul pe care ni-l trasăm, poate familia, poate cariera, poate o pasiune, acel ceva care ne facem să fim noi, să ne regăsim şi să fim mai liniştiţi, unii reuşesc, alţii nu dar e plăcut să iţi aminteşti cuvintele de mai sus şi să realizezi că sunt atâtea motive pentru care într-o dimineaţă de octombrie ar trebui să zâmbeşti.

Când iarna nu mai are răbdare...

De multe ori iarna uită cam care e locul ei şi îşi aranjează trena din steluţe de nea, îşi pune capa şi porneşte la drum transformând totul în urma ei în cleştar şi în alb.  Iar toamnei ruginii nu îi rămâne decât să lupte atât cât poate cu armele de care dispune în faţa ei. Dar toamna e mai calmă, mai aşezată, mai temperată, are un aer demn şi o paletă bogată de culori şi sentimente. Stă în tronul ei şi priveşte cu superioritate, parcă chiar detaşare spectacolul, intervine doar când consideră că este necesar, luptele ei se poartă ferm, fără mari furii dar cu o siguranţă care ar lăsa mut pe oricine, te priveşte în ochi şi atunci ştii că a câştigat, întotdeauna hotărâtă.

Iarna în schimb are o bunătate rară dar e capricioasă şi răsfăţată, îşi doreşte întotdeauna mai mult decât poate avea, se luptă cu furie, cu înverşunare, simte că ea trebuie să fie regina absolută şi câstigă multe lupte, de multe ori toamna o lasă căci se cunosc destul de bine din vremea în care locuiau împreună la palat şi ţine la ea, de fapt şi iernii îi e dragă toamna, poate de aceea se întâlnesc atât de des sub pretextul unei batălii, fiecare cu soldaţii ei, razboinici şi eroi, toamna cu frunze ruginii, iarna cu fulgi de zapadă.

Pozele sunt de pe 10 octombrie.

Weekend

În weekend am fost la adunat de struguri, nu îmi mai simt buzele de vânt...Duminică am văzut zăpada şi oricât am  încercat astăzi să descarc pozele să pun şi eu măcar una pe blog nu a vrut aparatul, nimic nu îmi iese. A fost frumos, a nins pe drumul spre Braşov, cel pe Cheia - Săcele, erau brazii pătati de alb, de sărbătoare, mirosea a iarnă, simţeam că e decembrie...
Am primit şi un cadou frumos, o lenjerie de pat roşie, roşie, am fost atât de încântată de ea încât am pus-o pe pat fără să o mai spăl înainte aşa cum făceam de obicei şi seara înainte să adormim am lasat-o aşa, am zis că o spăl a doua zi.
Mă îmbrăcasem cu o pijama roşie să fiu asortată complet, numai şosetele erau albe, ei bine de dimineaţă erau şi şosetele roşii şi mâinile mele şi faţa şi unii dintre noi nu spun cine:)) susţin că erau roşii şi în nas:))))).

Uşa din faţă.

Iubitul meu are probleme serioase, nu ştiu de ce, dar tind să cred că nici propria lui maşină nu îl suportă cu prea mult stoicism şi cedează de cele mai multe ori. După capitolul nino nino prin staţiune când telecomanda de la alarmă a devenit joc puzzle, am văzut-o eu cum stătea săraca într-un pahar de plastic şi nu o mai recunoşteai, era numai bucăţele...a trecut la capitolul uşa din faţă de la scaunul şoferului. 
Parcă îl şi văd, pleacă el de la serviciu şi în drum spre casă mai lasă un coleg. Se întind nefiresc de mult la vorbă şi cum nu are răbdare nici cinci minute să stea pur şi simplu într-un loc deschide şi inchide uşa şi o deschide şi o închide. până când, păi până când nu se mai închide biata uşă de niciun fel, orice metodă de resuscitare este în zadar, uşa rămâne deschisă, noaptea se lasă uşor, eu îl aştept acasă....
A doua zi aveam planuri să plecăm la munte, cred, de fapt sigur avea de gând să doarmă cu iubita lui maşina în frig, în spatele blocului. Cum să ajungi la un service cu o uşă care nu se închide ...poţi să o împingi, dar cine ştie unde e primul service....poţi să suni direct la un service să vină să o ridice ( dar nu, sună prea simplu), mai bine legi uşa cu centura, tu te agaţi bine de uşă aşa pentru backup plan dacă centura e recalcitrantă şi porneşti în căutare de salvatori cu salopete.
Oamenii cu salopete nu sunt toţi salvatori, aşa că s-au plimbat mai bine de un sfert de oră cinci mecanici cu aer de savanţi, mâinile la spate şi sprânceana ridicată cu propuneri care mai de care mai ingenioase în jurul maşinii cu o aripă frântă. Deznodământ tragic însă..nimic nu a mers. Există Superman, Captain Planet, Powerpuff Girls şi tot felul de alţi eroi...există şi un erou al mecanicilor..se zvoneşte că îl cheamă Ştie Tot..şi nu poţi avea ghinion la nesfârşit aşa că işi face intrarea în scenă the one and only ..Ştie Tot... care nici nu ascultă bine problema şi bruschează puţin uşa cu nişte mişcări foarte sigure ce par frânturi de proceduri si voila...siguranţa sare în 60 de secunde.


Bineînteles că până acasă a mai primit cadou scrum pe geam la un semafor de la un coleg binevoitor de trafic...

Fashion. Frig

Neaparat şi musai trebuie să ascult această melodie atunci când îmi amintesc cam ce văd pe stradă de câteva zile http://www.youtube.com/watch?v=i15ALD6fsUU, mai precis de când a venit frigul şi ne-a târât de la rochiţe şi fundiţe pe unii dintre noi direct la paltonaşe peste pluovăraşe. Mi-am dat seama că nu mai am şi nici nu mă mai simt doar de optsprezece ani după simplul fapt că spre deosebire de anul trecut când aveam douazecişicinci, dar mă simţeam mult mai young acum am pe mine cel puţin 3 articole vestimentare în plus, brusc frigul a devenit de  nesuportat pentru mine, of tocmai eu care reuşeam de fiecare dată să îl ignor cu dispreţ.
Să luăm de exemplu ziua de luni, păi luni am văzut pe stradă fete în sandale, fete în pantofiori, fete în balerini, fete în ghetuţe şi fete cu cizme, fete cu rochiţe pictate cu flori, fete cu fustiţe, fete în jachetă şi fete cu haina de iarnă. Ce anotimp mai bun decât toamna ca să poţi vedea deodată pe un singur podium imens, să zicem bulevardul Dimitrie Cantemir, toată colecţia primăvară - vară, toamnă- iarnă din Bucureşti. Aşa că am inspirat adânc aerul rece pentru a mă relaxa după o zi lungă la birou şi am admirat prezentarea.
Şi ca să subliniez deja mult prea celebra expresie  "iarna nu-i ca vara", iarna chiar nu e ca vara ştiţi de ce...pai vara aştept să se răceasca apa de la robinet ca să ma pot spăla pe mâini, iar iarna să se încălzească, aseară de exemplu a trebuit să aştept cam zece minute:)).

Bad timing...Scrisori către mine

Dear Rox,
Mi-am pus pantofii noi de lac cu toc cui, rochia albastră cu motive bej, mi-am întins părul mult mai bine ca de obicei, am folosit fondul de ten special şi mi-am rimelat genele mai intens, m-am privit în oglindă şi mi-am spus că da, azi sunt ok, se vede doar lumină, obişnuiesc să mă mai păcălesc, un aspect mai deosebit şi noi două eu şi cu mine deja ne înţelegem mai bine, ieri eram cam supărată, aşa ca m-am luat de o mânuţă şi mi-am cumpărat o îngheţată şi ne-am mai tolerat ..eu şi cu mine, încercăm să ne înţelegem bine, deşi nu pot spune împăcată că noi nu ne certăm niciodată..eu şi cu mine.
Revenind la povestioarea mea, adică a noastră....(imediat se supără, nu pot să cred:)))), cu lac, şi albastru şi special, le-am combinat aşa cum m-am priceput mai bine şi am plecat spre bal. Afară cam ploua, mi-a stricat puţin moralul, dar am luat-o încet prin ploaie, totul era waterproof  şi chiar dacă nu eram în cea mai bună formă m-am mai păcălit puţin şi am ajuns cam la jumătatea drumului, acolo trebuia sa întâlnesc pe cineva, cineva care întârziase poate din cauza traficului, nu ştiu. Am decis să ne întâlnim direct la bal, eu să cobor trepte de cleştar, el să îmi întindă galant mâna şi să ne facem intrarea în sala de dans. A cam plouat pe drum, coafura rezistă, rezistă dar cât să mai reziste şi ea că publicitatea e publicitate şi atât şi ce să îi faci, a mai cedat de la atâta umezeală, şi am alunecat la intrare în palat pe iarbă şi mi s-a înfipt tocul în pământul moale şi l-am scos cu greu, plin de noroi, am încercat să salvez aparenţele şi pantoful şi zâmbetul meu şi am păşit cu teamă şi cu jumătate de moral lipsă şi prinţul mi-a sărutat mâna şi mi-a spus pe un ton şarmant.."draga mea, nu pot sta mult, am o întâlnire foarte importantă cu reprezentanţi de renume ai societăţii" , credeam că Cenuşăreasa care pleacă atunci când orologiul sună sunt eu....şi atunci jumătatea mea de moral a căzut pe marmura albă făcând un zgomot infernal şi nu am mai putut auzi nimic, nici muzica, nici glasul lui, doar ploaia de afară care se înteţise crunt, o ploaie leneşa de toamnă se transformase în uragan.....
My dear Rox,
O să iţi rapund concret, punctual.
În primul rând îngheţata ţi-am cumpărat-o eu ţie pentru că de fapt tu eşti cam depressed lately, în al doilea rând sună, draga mea, la o companie de taxi, nu te mai duce la baluri pe jos, prin ploaie, sau pune-l pe prinţul ăla al tău să te ia direct de-acasă ca pe o prinţesă ce ar trebui să fii. În al treilea rând nu toţi oamenii dragi din viaţa noastră observă că a plouat o zi întreagă şi nu văd în ochii tăi când ai nevoie mai puţin să iţi dezamăgească aşteptările, chiar aşa, te-am mai învăţat despre aşteptări cum că trebuie lăsate pe minim, dar tu nu mă asculti niciodata, comunicăm degeaba!
În al patrulea rând ..nu eşti Cenuşăreasa....
Şi în al cincilea şi ultimul rând din fericire că eu nu am răbdare să scriu atât de mult ca tine, niciodată nu am avut, hai să mergem să iţi cumpărăm eu ţie şi tu mie nişte cizmuliţe ceva că a venit toamna şi nu mai merge la bal să te încalţi în pantofiori că uite ce se întămplă, rămâi cu toculeţul în noroi..
Ce zici ne împăcăm, hai că doar ştii putem purta amândouă o singură pereche şi facem şi economie, doar suntem tot timpul împreună eu şi ....cu mine. Şi chiar dacă îmi reproşezi că sunt o cheltuitoare cine ţi-a cumpărat "ustensile" waterproof, ce te făceai tu dacă mai erai şi neagră pe la ochi.
Ce e cu stilul asta de a scrie cu rimă ?!?!?!
Şi nu, nu suferim de personalitate multiplă, nu-i asculta:)!

Toamnă

Nu îmi prieşte toamna, dar deloc, de cand a venit aproape în fiecare zi mă doare capul, mă mut la tropice m-am hotărât. Şi azi e atât de frig, pare o zi de noiembrie.
Au început acum de-a binelea activitatea toate grădiniţele, şcolile şi universităţile. Parcă îmi e puţin dor de gimnaziu, de orele de română, de mate, de colegele mele alături de care visam prietenii veşnice. Parcă îmi e puţin dor până şi de orele de sport unde eram catastrofă incredibilă. Noroc cu medii mari la celelalte materii că nu se putea să îmi pună la sport o notă aşa mică precum meritam. Jucam handbal, cine a inventat şi jocul asta pentru orele de sport, ar trebui să se practice la alt nivel, ţin minte că alergam şi eu mereu ultima poate nu mă observă colegii de echipă ca să îmi paseze o minge în braţe sau în cap după caz.
Şi aruncatul mingii de oină, hai că asta e genial, i-aş fi pus o elice şi i-aş fi strigat frumos aşa ca în reclama mult mai târziu apărută ..."zboară minge, zboară", poate aşa obţineam şi eu o lungime rezonabilă.
Săritul la groapa cu nisip, well... îmi intra nisip în adidasi şi voiam să sar doar o singură dată, nu aveam nevoie de mai multe încercări, era mai mult decât clar ca atât se poate şi îmi ajungea umilinţa.
Pentru rezistenţă alergam de trei ori în jurul sălii de sport şi mai rămâneam pe acolo câte o tură  de vorbă pentru că toţi faceau asa, nu pentru că nu aş fi putut eu, tocmai eu alerga.
Îmi amintesc că tata ne lua la fotbal cu toţi baieţii din familie, eram puţine fete noi, se făceau doua echipe, la una căpitan tata, la cealalta un unchi, iar tata atât de bine îmi cunoştea calităţile înnascute de mare fotbalistă încât mă pasa elegant la unchiul meu în echipă, avantaj - tata of course.
Dar eram şi eu bună la ceva, pentru toate miile de sporturi care erau efectiv paralele, transparente, inexistente şi dureroase pentru mine, la înot îmi luam revanşa categoric, dar nu sunt în şcolile noastre bazine aşa că demonstraţiile mele în acest sens se făceau doar vara, iarna doar pentru colegii de bazin:).
Ok, poate mă duc la bazin şi eu şi toamna ne vom face reciproc existenţa mai uşoară.

Whoever you want to be!

De cate ori am auzit " poti sa fii orice vrei ", prefer suntem ceea ce suntem, depinde de noi ce devenim dar vom fi mereu noi....nici mai mult nici mai putin, nu ne putem pacali ca suntem altcineva. Are vreun sens? Nu imi pot pacali personalitatea, o pot educa dar nu o pot schimba, radacinile sunt acolo. Un mar nu e o portocala, broscoiul nu e print.
Ceea ce vreau sa spun este ca trasaturile generale ale caracterului fiecaruia vor fi mereu aceleasi, ne place sau nu..Cam asta ar fi concluzia mea generala si serioasa pentru ziua de azi, o zi de toamna cu nori ce nu se scurg deasupra noastra..
Mi-a spus o data cineva ca ar paria ca eram genul de copil care stia mereu raspunsul la intrebarile pentru nota zece sau un punct in plus la orele de matematica, mai apoi genul de persoana care vede ce nu toti pot vedea...ma face sa ma simt bine cand cei din jurul meu imi fac complimente, toti ne simtim, pentru mine e ceva mai mult, o reatestare a ceea ce e bun la mine, poate e timpul sa stiu eu mai mult decat ceilalti cine sunt si ce pot face fara sa simt nevoia sa mi se tot spuna...sau sa fiu asigurata ca asa e. Imi plac mult aripile...si ca sa fiu complet sincera sunt genul de om care simte constant nevoia de vant bun si incurajari pentru a putea zbura, ce imi doresc pentru mine este sa invat sa zbor singura chiar si pe furtuna si ploaie, chiar fara incurajari.
Sunt milioane de lucruri la care zi de zi trebuie sa lucram cu noi....unii mai mai mult ca altii.
Cum e de fapt? Mai intai invatam sa zburam singuri si apoi ne gasim partenerul de zbor?
PS Versiunea scurta,realista, fara metafore si fetite visatoare:
Am langa mine sute de Grinch morocanosi si critici care insista sa vada totul in stilul lor ironic si cica "amuzant", iar eu...in sensibilitatea mea infinita si constanta nevoie de a fi asigurata ca ceea ce fac eu este atat de bun precum este si ca sunt in masura sa imi asum toate micile sau marile greseli ca un om matur ce sunt, ei bine eu ma simt sufocata, atat de sufocata incat ploua in continuu.....