vineri, 25 iunie 2010

Olfactiv

Imi amintesc vacantele la mare cu parintii mei cand eram mici, cumparau bilete prin sindicat, cazarea era intotdeauna in hotel de doua, trei stele. Era acceptabil raportul calitate pret, mobila purta usoare semne de oboseala, incerca sa imite un aer modern, dar aveam balansoar in balcon, eram atat de fericita. Cel mai mult ma deranja mirosul de mucegai discret dar tot intepator, locurile astea aveau un iz al lor, cam ca spitalele..Acum miros umed de mucegai nu pot sa spun ca foarte sesizabil,dar pregnant, imi aminteste de valuri inspumate, nisip in forme de plastic, o fetita care uita sa mai iasa din apa spre disperarea mamei, miroase a apa...a apa sarata, miroase a vara fara griji.
Exista miresme care imi genereaza in minte o mie de imagini, amintiri doar dintr-un iz recunoscut.
Am tot citit despre deodorantul Farmec, cum mirosea si ce incantati erau cei ce il foloseau. Ei bine, eu nu l-am mai prins, era in schimb, nu stiu daca mai este pe piata, Lady Speed Stick, gel cu aroma de liliac, si daca din intamplare percep ceva similar vad un tricou albastru cu maneci albe, un pluovar in dungi colorate, ma vad pe mine plimbandu-ma prin iarba, pe dealurile copilariei mele, catarandu-ma pe stanci la Piatra Verde sub privirile ingrijorate ale familiei spectatoare.
Nu am mai mancat ciocolata...de mult, nici nu mai stiu de cand, poate de la Craciun, dar in copilarie la mama in bucatarie mirosea des a cacao, a unt topit, a zahar caramelizat, ceda mereu rugamintilor noastre si noi asteptam nerabdatoare cu cescutele si linguritele pregatite sa degustam cea mai buna ciocolata facuta in casa. Nu am mai facut, acum mancam bio, ultra light, mai rar sa iti permiti delicii interzise in vremuri de rascruce, pareri contradictorii si renegare, dar aroma imi este foarte vie in minte, era vremea bucuriilor marunte.
NOTA   Trebuie sa tin minte treaba asta cu bucurii marunte, s-ar putea sa fie rezolvarea tuturor problemelor, ar putea functiona surprinzator de bine ca motto de viata.
Sa spunem....miros de menta din curtea buncii, menta cruda stropita de roua diminetii, zile de rasfat, de joaca, de idei noi si nastrusnice uneori chiar paguboase pentru saraca bunica. Mai si nu stiu cum batea vantul ala, ca de fiecare data cand veneam de la gradinita, scoala mai tarziu, stiam exact intotdeauna inainte sa intru pe poarta ce urmeaza sa ne puna bunica in farfuriile frumos aranjate pe masa pentru nepotii ei.
Nu are rost sa spun de portocala, de scortisoara, de felul in care miroase gerul...de brad si de Craciun, o data pentru ca le stim si le-am simtit cu totii si a doua oara pentru ca este vara si prima data in viata mea nu vreau sa fie altceva, vreau concediu, soare, liniste, apa, multa apa, vreau sa ma plimb si sa ma simt libera, nu vreau sa mai visez fulgi mari de nea in mijlocul unei zile toride, nici plaja intr-o zi cu ger, vreau doar aici si acum.

joi, 24 iunie 2010

Sugar, spice and everything nice!

Mi-as dori o reteta prin care sa fie conceput fiecare individ in parte. Sa stiu ca au fost puse trei cani de zahar, cinci de faina, patru oua si aroma de vanilie si menta. Ratiunea si gandirea umana e la fel de complexa ca infinitul galaxiilor poate chiar ca misterul inceputului. Eu vreau solutii, vreau metode pentru determinare, vreau formule de calcul, vreau calea sigura in pasi pentru raspunsul corect. Nu vreau milioane de conditionari de gen if, vreau o structura clara care sa ma duca in perimetrul de siguranta. Imi place sa filozofez, carei fete nu ii place .. imi place sa imi pun mii de intrebari existentiale, imi place sa impart firul in patru, sa cer cu ochi mirati de copil lamuriri suplimentare, ca sa nu folosesc termenul explicatii, pentru ca explicatiile pentru genul masculin sunt o tragedie cam cat disparitia dinozaurilor. Imi place sa ma mir si sa fac analiza pe text, imi place sa aiba cine sa ma asculte, imi place sa mi se dea dreptate. Dar modul infinit in care oamenii functioneaza ma sperie teribil, cam cum a fost vremea in ultimul timp. Era atat de cald incat simteam sufocare, apoi temperatura a devenit suportabila si bucuria soarelui de vara ne-a insufletit libertatea spiritului, ne-a facut sa visam vacante, nisip si valuri, terase deschise pana in noapte tarziu, si apoi ploaie, timid la inceput si am ajuns la zile intregi de nori curgatori in miez de vara si la temperaturi de toamna tarzie. Profesorul Utonium le-a creat pe fetitele Powerpuff din ceva dulce, ceva acrisor si mult din ceva fermecator si din greseala s-a amestecat elementul X, elementul de superhero...eu as pune doar ingrediente care sa duca la liniste si stare de bine astfel incat sa fim in siguranta unii cu altii si poate chiar si cu noi insine.

O dimineata "de menta"!

Ok..sa incep cu ...inceputul, oare am dormit toata vara si m-am trezit abia toamna, sau sufar de amnezie temporara, sau e chiar toamna?! Nu spun, ca totusi prefer temperatura aceasta decat caldura sufocanta de saptamana trecuta, dar parca totusi, este vara, nu ar trebui sa fie macar cu doua - trei grade mai mult?
M-am trezit tarziu, nici macar nu imi mai amintesc cand a sunat prima data telefonul, nu imi amintesc ca as fi oprit alarma. Am reusit cu chiu cu vai sa ies din casa, liftul nu mergea, am coborat un etaj si brusc mi-am dat seama ca afara ploua si e rece si tare bine ar fi sa ma intorc sa imi iau un pardesiu si poate o pereche de pantofi fara toc sa  am de schimb. Am ignorat cu brio faptul ca nu e bine sa te intorci din drum, m-am inarmat cu cele necesare si am pornit din nou. Am coborat trei etaje cand s-a aprins un beculet, uitasem sa trec pe la doamna de sus sa iau facturile asa cum promisesem cu o seara inainte, si intoarce-te iar Roxana. Si acum sunt convinsa, azi o sa imi mearga tare rau, de doua ori m-am intors, mai bine ramaneam acasa si dormeam, ce sa fie mai placut  pe o asemenea vreme. Dar nu se poate asa ca tin degetele incrusisate si sper sa nu se intample nimic rau, ma sprijina si faptul ca nu am superstitii, dar daca ma mai intorceam de vreo cateva ori nici nu mai plecam la serviciu ca e posibil sa se fi facut sase intre timp.

joi, 17 iunie 2010

ASTAZI

A fost un an greu, poate cel mai greu din viata mea si desi incerc optimismul cu degetul si ma uit timid ca dupa o perdea lunga de matase spre un orizont nemaivazut si nemaintalnit asteptand cu nerabdare sa se indeplineasca celebra zicala tot raul spre bine, cateodata norii negri si pufosi sunt mai puternici decat mine. Ma ascund ghemuita intr-un coltisor si privesc in sus si ma intreb de unde o sa apara si care o fii scopul acela nobil, lectia ce trebuia invatata, minunea, soarele de dupa nori. Am vazut un film in weekend, o fetita bolnava de leucemie spune ca tot ce conteaza in final este felul in care reusim sa trecem impreuna peste lucrurile grele si in care ne bucuram de maruntele realizari ale vietii. Am auzit aceste incurajari spuse in foarte multe cuvinte, in foarte multe variante, trebuie sa iti accepti calatoria asa cum este ea, sa ti-o asumi si sa privesti mereu inainte, suntem o formula de calcul ce cuprinde tot ceea ce ni se intampla, bun sau rau, formula nu se cunoaste inca, e unica pentru fiecare. Cateodata uiti, doare cand iti amintesti, alteori preferi sa nu crezi, sa te prefaci ca nu ti se intampla tie, de cele mai multe ori stii ca trebuie sa mergi inainte si sa ai incredere ca nu va ploua la infinit. Eu stiu ca totul se va termina ca in comediile romantice,asa cu un happy end dragut, mai avem putin, ramane o mica indoiala dar eu stiu ca nu se va concretiza, e in firea oamenilor sa o simta, dar am toata increderea in bine, sunt oameni care pur si simplu nu merita si nu vreau sa cred ca totusi viata este nedreapta la extrem. 
Ei bine, astazi cand ne indreptam cu pasi marunti si siguri sa iesim de sub furtuna, sa ne descretim fruntile, sa ne scuturam trupurile ude si obosite, sa ne lasam dezmierdati de razele soarelui pe care l-am asteptat atat de mult, mereu impreuna, mereu increzatori, astazi nu mai vreau sa vad nori, vreau sa vad doar soare, vreau sa ma plimb prin nisip fin care sa imi mangaie talpile, vreau sa ascult valurile marii, vreau sa cant si sa dansez si sa visez, vreau doar sa ii am pe cei pe care ii iubesc atat de mult alaturi de mine, sanatosi si zambitori, ei imi dau aripi sa zbor.