Eu stiu ca sunt oameni care au aripi de ingeri, mai stiu ca deseori le imprumuta altora si ei raman in urma, pasind incet, poate cu greu dar fericiti ca au putut rupe din ei pentru ca altii sa poata zbura. Sunt oameni care poarta pe umerii lor poveri de neichipuit, poveri care nici macar nu sunt ale lor, le poarta cu demnitate si putere pentru altii, pentru ca drumul lor sa fie mai usor.
De curand am trecut de un pod inalt peste o mare tumultuoasa......si azi as vrea sa iti daruiesc aripile tale inapoi, as vrea ca adierea vantului sa iti dezmorteasca simturile, sa scuture povara si sa inveti din nou sa zbori, as vrea sa zbori pentru tine, sa zambesti si sa fii fericita.
Eu te iubesc atat de mult..

Pentru tine....azi

Aseara ma imaginam apasand literele unei masini de scris imense, fiecare imi parea o nota dintr-o partitura cunoscuta doar ca ansamblu, ma miram de fiecare sunet in parte desi stiam atat de clar cum curge piesa. Apasam insufletita ca si cum m-as fi gasit la clapele unui pian stravechi, muzica tumultuos imi traversa toate simturile, vantul se juca in parul meu, uneori bland, alteori cu furie, fior de stropi reci pe frunte, copacii se indoiau usor, eu cantam in continuare, nemiscata de nimic din exteriorul fiintei mele la pianul meu  intr-o gradina cu nuci si salcami. Purtam o rochie lunga patata de stropi de ploaie, voiam doar sa stiu, sa inteleg, voiam sa vad fiecare nota in parte ca sa pot intelege rostul ansamblului. Le simteam pe toate si ma dureau, voiam sa le detasez de mine, sa le vad si sa le inteleg. Ma inteapa si acum colturile lor ascutite, altele rotunde, inselatoare, sunt toate acolo apasatoare si vreau sa le vad pe rand, ma sufoca atat de tare, sunt o povara pe care o port peste tot, un sac pe care-l tin pe umeri si parca simt tot dar nu stiu, nu pot atinge.
 A plouat mult, frunzele nucilor batrani m-au ferit de potop si mi-am plimbat sufletul pe clapele ude incercand sa spun o poveste pe care nici eu nu puteam sa o mai inteleg. Cand dor atat de multe lucruri nu mai stii ce doare de fapt. Curgea o apa, traversa gradina mea de vise, pe malul ei cresteau flori nemaivazute, avea un glas cristalin care te imbia la liniste, zburau vioi fluturi colorati, ma asezam pe malul ei si ma simteam atat de protejata si mangaiata, acolo era lumea mea. Aseara era trista, o durea ploaia aspra, florile se inchisesera, am rupt un trandafir si l-am pus usor pe luciul ei, nu l-a mai vrut, l-a rupt in mii de bucatele, a vrut sa distruga tot ce i-am daruit vreodata, as fi vrut sa mut raul dar nu puteam, era raul din gradina mea de vise.......
A fost furtuna, s-au ridicat apele involburate, au distrus malul, au furat comori si au inghitit mult nisip, acum astept, astept indurerata sa se retraga si sa respir ce vor lasa in urma lor.

Sunt oameni nemultumiti, sunt oameni care plang mai mereu, oameni cu zambetul pe buze intotdeauna, oameni cu spranceana ridicata critic, oameni care nu inteleg, oameni care nu vor sa inteleaga, oameni care pur si simplu nu realizeaza, apoi esti tu.
TU care imi stii fiecare zambet, fiecare incruntare, fiecare gest al mainilor mele. Intotdeauna acolo, intotdeauna ma vezi, ma simti si ma prinzi. De fiecare data cand am alunecat ai fost acolo, ai intins usor mana atat de sigur si m-ai sustinut. M-ai ridicat si mi-ai dat aripi sa zbor. Zambet, rabdare, sacrificiu si un altruism greu de inteles...sunt oameni care se nasc cu aripi divine, sunt oameni care pur si simplu stralucesc, atat de puternic incat un ochi normal, neantrenat, neatent nu poate vedea, omisie dureroasa datatoare de mult prea multe lacrimi si suspine.

Aseara m-am uitat la meci, am tinut cu Germania ca sa castige Spania ca oricum totul imi iese pe dos lately si se pare ca am luat decizia corecta. De acum inainte o sa ma conving ca imi doresc la munte ca sa ajung la mare si o sa vreau sa pierd toti cerceii ca sa nu imi mai dispara niciunul. M-am plictisit si m-am pierdut in pasele fara final victorios ale jucatorilor. Noroc ca intr-un sfarsit  s-a mai si intamplat ceva, si au dat spaniolii un gol, o "vuvuzica" din aia imi mai lipsea dar nu am stiut de unde sa o achizitionez ca pe cuvant ca nu mi-o cumparam oricum. Asa ca azi vreau acasa, vreau sa ma dezbrac de mine si ma regasesc mai linistita, mai fara griji si fara o mie de intrebari fara raspuns.
Si pentru tine, provocator de dileme si nemultumiri iti spun ca ma enervezi teribil si mi-as dori o mie de "pastilute" din alea ca sa ma calmez.

Nou inceput

Azi dimineata nu mi-am gasit deloc o pereche de cercei care imi placeau foarte tare din doua motive simple, unul imi placea modelul extraordinar, doi erau de la o persoana draga. Sper sa ii gasesc, nu am mai pierdut o pereche de cercei de cand aveam trei anisori, si acum in doua saptamani am descompletat o pereche, iar pe una nu stiu deloc unde as fi putut sa o pun. Si nu imi dau seama ce ar fi de inteles, e vreun semn pe care il ratez de fiecare data. Forta nefasta ce incerci sa imi comunici ca daca vom continua asa raman fara cercei de tot si de priceput tot nu pricep. Si da sunt suparata, suparata tare, sper totusi sa ii gasesc.
In alta ordine de idei zilele acestea am mari motive de bucurie si sarbatoare. A fost un drum lung, lung tare, credeam ca nu se mai termina, am mers si prin pietris, am mers prin mlastina, am avut zile cu noroi putin, zile cand ne-am tarat, zile cand am zambit, cand am uitat, cand am rememorat, zile in care am mers numai prin spini, prin buruieni, prin ierburi inalte care nu ne permiteau sa vedem cerul, apoi a trebuit sa trecem mari, au fost zile cu valuri inalte care ne-au spulberat optimismul si ne-am lasat prinsi de curent si a durat putin pana sa ne regasim noi pe noi si drumul corect. Amalgam de ganduri si trairi, sentimente confuze, a fost un drum cu adevarat greu. Si parca usor timid si putin surprins am ajuns la final, de fapt la inceput si imi doresc doar soare, campii cu flori, liniste si bucurie. Urme au ramas si vor ramane, dar vom pasi cu grija, ne vom feri de poteci alunecoase, de maluri inalte, vom incerca sa evitam  tot ce ne poate face rau si sunt convinsa ca va fi bine, extraordinar de bine, asa trebuie sa fie, nu exista alta varianta.
Tot ce pot sa imi doresc acum ar fi sa invatam ceva, sa nu fi fost in zadar si desi sunt lucruri de care ne lovim zi de zi si care nu ne pot lasa indiferenti, care ne supara si ne framanta as vrea ca at the end of the day, ca in engleza suna cel mai bine, sa realizam ce este cu adevarat important, sa stim sa apreciem oamenii care ne sunt aproape si sa ne dam seama ca doar ei conteaza si toate lucrurile marunte ar trebui sa se topeasca si sa uitam si sa iertam. Sa stim sa spunem cuvinte frumoase atunci cand e nevoie, sa zambim, sa ne gandim si la cei dragi din jurul nostru si sa evitam sa facem lucruri care i-ar putea supara si deranja. As vrea sa cred ca am invatat sa fim mai relaxati, mai linistiti si mai constienti de aici si acum. Probleme si nemultumiri sunt si vor fi mereu, dar mai presus de ele sunt oameni care conteaza, care sunt acolo pentru noi, care ne ajuta si care merita tot binele din lume, si daca suntem noi cu noi lumea se invarte in ritmuri magice de o stralucire nemaivazuta.
Asta imi doresc cel mai mult, sa dispara valurile multicolore ale vietii, in straturi multe de framantari si suparari cu zile bune si zile proaste si sa ii vedem pe cei dragi, sa ii vedem prin lumina pura, sa ii apreciem, sa ne bucuram de ei si sa ii facem sa simta ca pentru noi sunt cei mai importanti din lume. Uneori uitam ca traim prin ei si pentru ei si ne pierdem in nimicuri inutile.
Azi pentru tine am trandafiri de la noi din curte, am zambet larg, am toata admiratia din lume si tot respectul, pentru tine cel mai puternic, altruist si nobil om pe care il cunosc.