joi, 30 septembrie 2010

Teamă

Câteodată când am tocuri înalte îmi este teamă să nu alunec pe scări, îmi este teamă de asemenea să nu iau iar kilograme în plus după doi ani în care am reuşit sa menţin rezultatele dietei, poate chiar puţină teama să iau anumite hotărâri...dar mai presus de toate aceste temeri si bineînţeles o mie altele care fac parte din cotidian şi  firea omenească am temeri pe care nu pot sau nu vreau să le pronunţ, mai mult nu vreau nici să le gândesc, să le conştientizez şi fac tot ce îmi stă în putere să le alung. Şi reuşesc de cele mai multe ori pentru ca nu ştiu de ce dar deep down sunt sigură că binele învinge, binele acela pe care mi-l doresc eu pentru că până şi binele are forme ciudate şi de neînţeles.
Astăzi s-a întamplat ceva, ca o adiere rece de toamnă care dezgoleşte din temeri, pentru mine poate mai puţin pentru că de când s-a înfiripat acest gând am încercat şi am reuşit de cele mai multe ori să stau dreaptă, neclintită, eu şi siguranţa mea, am mai căzut poate, dar niciodată nu m-am pierdut ratăcind pe jos ci m-am ridicat sprijinidu-mă de tot ce am putut găsi.
Pentru tine poate temerea este mai mare şi mai apăsătoare dar toţi trăim cu temeri mai mici şi mai mari, important este să le ştim locul şi să nu le permitem o importanţă mai mare decât au pentru gândurile noastre de oameni, pentru ca eu ştiu şi simt că totul va fi aşa cum am sperat şi am visat şi ar trebui să fie suficient pentru azi, pentru mâine pentru realitatea noastră. Mă doare pentru că nu există comparaţie şi totuşi e firească o umbră de tristeţe din acest punct de vedere dar doar atât, pentru că suntem bine, furtuna a trecut şi soarele e pentru noi, o mie de gânduri bune, niciunul trist....şi iar îmi e atât de teamă să pun chiar şi pe hârtie virtuală aceste gânduri pentru că chiar de sunt fireşti nu au substrat, sunt nefondate şi nu ar trebui să existe.
Mai presus de inevitabilul, din păcate, egoism şi de raportarea întotdeauna a realităţii generale la realitatea noastră a fiecăruia, toate gândurile mele sunt azi la Mangalia, pentru toţi cei apropiaţi care au nevoie de ele pentru că îmi pare atât de rău...

miercuri, 29 septembrie 2010

Azi ploua...

Plouă azi afară...a venit toamna cu tot ce înseamnă ea...zile mohorâte, noaptea coboară devreme, terasele se închid, parcurile nu mai zâmbesc aşa frumos, weekendurile la mare au pălit şi seara când ajung acasă am impresia că nu mai e timp...Oricât de optimistă aş vrea sa fiu nu mai e acelaşi entuziasm, acelaşi chef, aceeaşi stare de vacanţă în fiecare seară, chiar dacă nu mai suntem copii şi a doua zi o luam de la capăt.
În acest an m-am îndrăgostit de vară, eu care eram fanul numărul unu al iernii , visam zăpadă când primăvara işi făcea discret apariţia, se pare că am mai crescut. Acum vreau soare şi vreme bună şi mare şi voie de plimbare la fiecare stârşit de săptămână.
Dar a venit toamna...ne aşteaptă seri leneşe uitandu-ne la vreun film acasa sau la cinematograf.
Nu îmi surâde deocamdată, nici nu prea au fost zile de toamna, din alea mergând prin funze ruginite cu soare prietenos şi cald fără sa ardă, au fost parcă fie zile prea călduroase, fie prea ploioase, frig.

marți, 28 septembrie 2010

Ieri

Ieri am stat acasă, am spus pas jobului întrucât starea mea fizică lăsa cam de dorit. Am avut noroc că s-a reîntregit familia şi a venit  sora mea in Bucureşti aşa că nu am stat singură, a avut cine să mă bată la cap cu o cană de ceai. Am stat şi noi amândouă ca fetele, păcat că una din noi a zăcut mai mult decât să stea.
Am pus un film la calculator, eu în ameţeala mea l-am şters.
Nu au lipsit nici fenomenele paranormale: oprit/pornit filmul singur, se deschidea winampul, se schimbau melodii, apăreau ferestre notepad şi  cuvinte din senin. Ne-am uitat noi pe după calculator, am suspectat pisica, ne-am prins suficient de repede încât sa nu începem procedura de evacuare de urgenţă, care pe geam, care pe uşă în ordinea groazei...........nu a putut să stea departe, trebuia să se implice şi el:)
Tehnologia asta, prea multă!:))
PS : Pentru cineva ( stie el cine e), nu, nu ne-am uitat dupa calculator, era asa pentru hazul povestioarei, bineinteles daca cineva considera ca are vreun haz!

vineri, 24 septembrie 2010

Amintiri de vara sau Nino Nino prin statiune!

In concediu nu puteam sari nelipsitul litoral dat fiind ca eu personal sunt mare amatoare de apa, apa cat cuprinde.
Eram hotarata sa ma si odihnesc asa ca am incercat pe cat posibil sa dorm dupa-amiaza macar o ora. Intr-una din ele ma trezesc buimaca si aud asa parca prin somn...hai imbraca-te ca mergem undeva surpriza....hmmm in cat timp sa ma fac eu gata in conditiile in care abia trezita uitam din pat si pana la sifonier ce vreau sa fac, ce haine imi trebuie, unde sunt hainele, unde e costumul de baie, unde mi-e geanta, ochelarii..dezastru ce sa mai. Cu chiu cu vai am reusit intr-un final acompaniata de o galerie trebuie sa recunosc mai mult cicalitoare decat incurajatoare. Si am ajuns la masina, deblocheaza mister usile folosind telecomanda alarmei, deschid usa...nino nino tiu tiu tiu, o inchid speriata gandindu-ma ce am mai facut de data asta. Repetam miscarea, acelasi rezultat nino nino tiu tiu tiu. S-a stricat telecomanda, cine s-ar fi gandit sa o ia pe cea de rezerva, cum mai dezactivam alarma, desface mister telecomanda cu o forfecuta de la mine din geanta bineinteles ca am de toate, zici ca imi car casa dupa mine, si se constata un buton dezlipit, solutii zero.
Urca-te in masina....
Ce? Cum? Asa urlatoare,...dar nu vreauuuuu...
M-am urcat pana la urma ce puteam sa fac si mergeam noi asa prin statiune: nino nino tiu tiu tiu ding ding ding bip bip, se uita lumea la noi, cred ca nici ei nu intelegeau saracii de unde se aude si de ce o masina in mers canta/tipa in toate felurile. Nu ne-a intrebat nimeni nimic....Am ajuns undeva mai retras, langa plaja, ridicam capota...groaznic, se auzea si mai tare, imi venea sa imi acopar urechile si sa spun fa-i ceva, fa-i ceva ca ma innebuneste....si a tras de-un fir acolo si a tacut. Vai ce liniste, auzeam valurile marii, pescarusii, norii miscandu-se:)), furnicile carand provizii, ce sa mai...magnific.
Imi si imaginam scenarii cu masina scufundata in mare si noi implorand-o sa taca si cand in sfarsit era acoperita de apa si noi calmi ca e liniste..sa auzim nino nino nino nino nino..doamne bine ca nu a fost nevoie de asa ceva ca ne mai trebuie biata masina.
A mai fost ceva de furca cu pozitiile care se aprindeau in continuu, se opreau doar cele cinci secunde cat facea alarma pauza si treceam de la extaz crezand ca i-am dat de cap la  agonie cand incepea iar.
Noroc ca unii se pricep si pana la urma a avut happy end intamplarea si am plecat si la plimbare sa imi vad surpriza ca nu mai speram prea mult la izbanda.

miercuri, 22 septembrie 2010

Plan de bataie

Eu trebuie sa mananc sanatos, desi stiu prea bine ca e musai din pacate nu spun eu, ma cicalesc altii....
Deci nu mai am voie la singurul meu viciu...cola....si mai ar fi o problema, spune lumea, nu stiu cine, ca cica as manca prea putin, mie nu mi se pare, cred din contra ca ei mananca prea mult.
Asa ca aseara mi-am procurat constincios cele necesare pentru a pregati o ciorbita numai buna pentru masa de pranz si limonada ca sa inlocuiesc alte bauturi...mai delicioase. Trebuia sa gasesc ceva sa ma incante asa ca am cumparat bors sa fac asa o ciorba acra cum numai mie poate sa imi placa.
Rezultatul dezastruos: Ciorba insuficient de acra, insuficient de gustoasa...ce sa mai Insuficient si atat.
Iar limonada.....stie cineva unde e sticla de Cola?!?!
O sa ma straduiesc mai mult...poate la a doua incercare gustul e pe placul meu sau poate ma salveaza cineva, oricine, va rog, sticla de Cola?!

marți, 7 septembrie 2010

Cateva reguli de baza

..nu te duce niciodata sa faci aprovizionarea cu alimente cand iti este foame si nu incerca o sesiune de shopping cand esti suparat.
Pe modelul "uite lupul nu e lupul" al unui ciobanas dintr-o poveste oarecare, unii pleaca sau nu pleaca prin diverse orase ale tarii. Si tocmai cand credeam ca pleaca si deja ma vedeam singura si neconsolata, pierduta asa intr-un peisaj plin de ierburi imense si spini, fara cale de iesire..m-am gandit ca foarte bine mi-ar prinde o terapie soc.
Prin ce fac fetele terapie soc, pai...majoritatea cam prin shopping saracele de ele si atunci am intreprins si eu o incursiune prin magazinele de rigoare si fiind foarte "deprimata" rezultatul a fost pe masura.
Si ce sa vezi lupul nu a venit, aaa , adica nu a plecat si eu saraca de mine am ramas si cu banii cheltuiti si cu lupul pe cap(glumesc) si cu o reprogramare a calatoriei.
Cam aiurea da.