Despre cumpărături!

Deşi încerc, atât cât îmi permite nivelul propriu de organizare, să întocmesc nişte liste de cumpărături pentru   sfârşitul de săptămâna, ma regăsesc sistematic şi cam fără greş, în fiecare seară în marketul de cartier pentru tot felul de mărunţişuri...care păgubos duc la altele şi altele, o risipă totală şi generală pe care nu reuşesc deloc să o gestionez cu succes. Dar, aceasta e o funcţie deficitară la care lucrez şi am speranţa să găsesc formula pentru răspunsul corect. Mai rău este că aseară, confruntându-mă cu o lipsă acută de însoţitor pe motiv de o delegaţie de ultimă oră, pe de o parte, iar pe de alta de tot felul de ingrediente principale şi secundare pe minus, mi-am pierdut cumplit calmul, eu cea mai răbdătoare persoană din lume faţa de persoanele străine. Când spun că mi-am pierdut calmul de tot să nu vă închipuiţi scandal şi ţipete, nu, ar fi fost bine, s-a concretizat doar cu nervi mulţi şi epitete în gând, deci nu mare lucru, dar o ieşire din schemă pentru mine. Mă simţeam vinovată pentru că aş fi dat drumul la coş, producând împrăştiere în masă de supărare. Mă confrunt cu astfel de lucruri zilnic, fac parte din rutină sunt convinsă pentru mulţi dintre noi, dar aseară pe un fond general nu foarte bun, am simţit că vreau acasă, vreau linişte şi cel puţin trei luni fără aer de Bucureşti.  Să vă spun cum a fost:
Ajung la magazin, se deschid uşile primitoare de clienţi, îmi iau un coş din acela de ţinut în mână cum sunt la marketurile mici şi pornesc la vânătoarea de cele necesare, la puţin timp după mine intră o doamnă, doamnă care s-a pus în calea fericirii mele de a ajunge la raft de cinci ori, chiar de cinci ori m-a ignorat complet în timp ce vorbea la telefon şi se holba în neant...În fine după mai multe cuvinte gen mă scuzaţi, pardon, daţi-mi şi mie voie, am reuşit şi a trebuit să fac slalom printre cumpărători cu coşul abia ţinandu-l pentru că se pare că cei din jur mă văd fie subţire tare, fie invizibilă...aici nu ştiu cine e de vină, oamenii pentru că sunt prea preocupaţi de ei, de parcă sunt stăpânii universului sau proprietarii de supermarket care din dorinţa acută  de mare diversificare lasă nişte spaţii între raioane, ceva de speriat. Ar trebui să scrie la intrare în fiecare magazin, capacitate maximă - n clienţi, şi gata nu avem voie să depaşim, aşteptăm turul următor. În fine, am ajuns la casă şi în timp ce eu ţineam cu o ultimă sforţare coşul în mâna, baiatul din faţa mea glumea tematic cu domnişoara casieră întârziind chiar după primirea bonului să se dea la o parte ca măcar să pot pune produsele pe bandă. Eram deja supărata şi obosită şi nervoasă, şi am ajuns în faţa blocului, la uşa de intrare,afară : eu cu trei plase grele, o geantă, mâini libere pentru cheie zero, înauntru : două doamne stăteau de vorbă şi se hlizeau, când m-au văzut chinuindu-mă s-au retras discret la scări.....deci da, am deschis şi uşa, am ajuns şi în casă, am mai spus câteva cuvinte "frumoase" în gând şi asta a fost seara mea.....

White Dreams

A nins duminică cu fulgi mari de poveste peste trupurile obosite ale pomilor din curtea de acasă. Era alb cât vedeai cu ochii, îmi era milă să calc pe covorul impecabil. Bineînteles că au ieşit cu toţii la pârtie, copiii cu chef şi dispoziţie de joacă, adulţii cu oful lor, că-i curtea mare şi iarna lungă şi grea....Dar a fost frumos, am mers pe jos până la bunica şi m-am simţit iar mică, pe drumul îngust făcut de paşi de trecători, cu fulgi de nea pe obraji , cu aer curat, cu vise şi speranţe. Era frumos tare acasă....
Şi-am revenit în Bucureşti, la străzi curăţate parţial, la balţi şi zapadă neagră, la râuri de netraversat în dreptul trecerilor de pietoni...

10 lucruri care îmi plac!

Am mai scris o dată aici despre lucruri care îmi plac. Voi încerca o abordare puţin diferită faţa de atunci, voi răspunde cu plăcere provocării propuse de Soarele de pe strada mea.

1. Îmi place sentimentul acela când înoţi prima dată după o pauza de căteva luni şi am impresia că sunt  cu apa o singură fiinţa şi că parcă zbor.
2. Îmi place să dansez la mine în cameră în faţa oglinzii.
3. Îmi plac norii aceea pufoşi care dau o atmosferă străvezie, mă îmbie la visare cu prinţi şi prinţese, cu mare înspumată, cu pânze albe înalţate sus pe catarg, câmpii de verde, nisip alb, păduri falnice, parcă totul în jur are alt aer şi parcă le văd prima dată; cam aşa:








4. Îmi place să citesc, deşi mă las greu convinsă la primele file..
5. Am o pasiune deosebită pentru Crăciun şi tot ce înseamnă el, sunt genul tipului din reclamă care începe din noiembrie febra pregătirilor
6. Îmi place să dorm când plouă cu stropi mari peste iarba proaspăt tunsă din curtea de acasă.
7. Îmi place să vorbesc în engleză şi nu am cu cine.
8. Îmi place să mă trezesc sâmbătă dimineaţa şi să plecam pur şi simplu la plimbare
9. Îmi place să rezolv tot felul de probleme, uneori îmi e dor de materiile din facultate la care mă duceam la examen cu plăcere şi abia aşteptam să fac testul
10. Îmi place noaptea cerul, cu milioanele de stele, îmi place să citesc despre constelaţii şi mitologie

Blog de Blog

Am primit o leapşă de la Soarele de pe strada mea, este vorba despre nominalizările pentru concursul Blog de Blog, concurs preluat de aici.  Daca doriţi să participaţi tot ce trebuie să faceţi este să preluaţi categoriile de pe blogul Doamei Verona , să faceţi nominalizările voastre pe blogul propriu, apoi să trimiteţi linkul cu postarea comentând la articolul Blog de Blog. 
Voi face şi eu o scurtă introducere aşa cum se cuvine. Chiar dacă nu scriu des, aşa cum aş vrea, din motive de lipsă de inspiraţie satisfăcătoare pentru dorinţele mele, de mult timp am vrut să vorbesc aici despre blogurile de mămici, şi acum am ocazia perfectă. La început au fost câteva bloguri ale unor tineri care încercau să îşi povestească nemulţumirle cu umor, iar mai apoi am descoperit primul blog al unei mame care m-a fascinat imediat şi am rămas addicted. 
De ce, simplu, pentru că au poveşti, pentru că au informaţie, pentru că au umor, pentru că mă simt parte din lumea lor de fiecare dată cănd le trec pragul şi rămân cu gustul placut al unei ceşti de ceai divin savurat în compania celor mai dragi prieteni. E incredibil cât de multe au de spus, pe lânga milioanele de informaţii utile despre meseria de părinte, e incredibil cât de mult mai mult de atât sunt aceste doamne pe lânga faptul că sunt mame şi e incredibil să poţi descoperi aceste lucruri. E admirabil faptul că se ajută între ele şi că împart cu noi atâtea informaţii.
Pentru mine blogurile de mămici reprezintă o galaxie de sine stătătoare în universul blogurilor şi sunt recunoscătoare că pot călatori prin ea şi îmi pare rau ca ele nu au atenţia pe care o merită şi pe care ar trebui să o simtă.
Nu ştiu dacă am voie să fac mai multe nominalizări la o singură categorie, dar nu pot să ma abţin. Aşa că:


1. Marele premiu - Pentru că-mi place
Ada - pentru că este primul blog de mămică pe care l-am citit, l-am îndrăgit din prima clipă şi datorită ei am descoperit această lume, pentru că Ada are multe lucruri de spus în foarte multe domenii

3. Blogul cu cel mai mult umor
Vremuri - pentru că povesteşte frumos şi cu umor


4. Cel mai bun cititor/comentator
Maria şi Radu pentru că îmi citea mereu gândurile şi pentru că îmi lipseşte


5. Cel mai bun blog de păstrarea memoriei
Alina Downunder pentru că are amintiri frumoase de păstrat, pentru că le aşterne cu măiestrie, pentru că are multe de povestit
Soarele de pe strada mea pentru că este cel mai frumos blog pe care l-am descoperit în 2010, pentru că îl citesc cu drag şi interes, pentru că pe strada lor e mereu soare:)
Jurnal din burtică pentru că are multe de spus pe lângă faptul că este o mamă desăvârşită
About Eva pentru că scrie frumos şi are amintiri pe măsură


8. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă
De-a mama, tata şi copiii pentru că o citesc întotdeauna cu plăcere 
Vorbele -pentru că citesc cu drag amintirile ei din ţara iernilor de poveste
Darul iubirii noastre pentru ca îmi place
Gânduri pentru Ana pentru că îmi e dor de poveştile ei


11. Cel mai bun blog vizual (foto, grafică)
Lentilă de cauciuc pentru că imi plac fotogragiile ei
This, that and all of what, pentru că nu consider că sunt subiectivă când spun că are un talent nativ chiar dacă e sora mea, la cât mai multe fotografii încărcate pe blog


17. Blogul pasiunii (profesiune, hobby). Aici vor intra blogurile culinare, de modă, de design, grădină, cîini-pisici, călătorii, colecţii. Desigur, juriul va putea să acorde mai multe premii, dacă va fi cazul.
Calatorului ii sade bine cu drumul


18. Premiul de popularitate
Călătoria unui bob de orez cu urechiuşe pentru că o citesc cu plăcere şi o admir pentru eforturile pe care le face pentru 
a-şi respecta convingerile în legătură cu o viaţă cât mai sănătoasa

Crazy days

Am o săptămână nebună, azi talazurile s-au micşorat simţitor dar am senzaţia că e vineri seară şi mai este până atunci. Am alergat în şapte direcţii deodată şi se pare că am ajuns la destinaţie, acum rămâne de văzut dacă scopul prezenţei mele a fost notat şi apreciat.
Am elaborat proceduri de lucru şi am reuşit în final să îmi expun punctul de vedere şi să se facă pe ici pe colo unele modificări, victoria a fost destul de dulce, chiar dacă a trebuit să renunţ la unele, de cele de care mă durea mai tare am convins...aşa că sunt happy.
Mai sunt fericită pentru că sâmbătă o să merg acasă, la mămica mea, nu ştiam unde să mai ascund atât de mult dor. Aşa că una pentru alta a fost "a good day for science", vorba lui Dexter, aş mai vrea doar să gătesc ceva diseară, să aibă şi domnişoara sora mea ce mânca, pentru că e în sesiune. Mi-aş dori  să dorm toată sesiunea ei, deşi anul acesta a început promiţator, nu mai are aceeaşi privire de "da-te din calea mea sau o să o sa te leg şi o sa te bag sub pat la tine în cameră". Acum pot să şi vorbesc cu ea, fără priviri ucigătoare, chiar şi propoziţii mai lungi de trei cuvinte. Drept recunoştinţă o să îi gătesc ceva să îi placă şi să fie uşor de încălzit şi de mestecat şi de dus la ea în cameră pentru că în sesiune, nu-i aşa....bucătăria e departe şi frigiderul imposibil de deschis.
 Eu în sesiune aş fi mâncat tot timpul şi orice, Adina mea nu ar mânca nimic, îmi vine să îi dau în guriţă, dar nici eu nu sunt acasă toată ziua...aşa că o să îi pun bileţele şi indicatoare către bucătărie şi un bilet mare pe frigider :
"Deschide-ma, eu sunt frigiderul!".....o să fie distractiv.

Pian

Mi-ar plăcea să ştiu să cânt la un instrument muzical, mi-ar plăcea poate pian, toate visele mele au un pian într-un colţ, aş putea astfel să îmi exprim sentimentele tare, să le audă toţi, mi-aş plimba degetele de o mie de ori pe clapele lui, poate de aceea îmi place tastatura calculatorului sau poate-i doar atât.
Poate că de fapt lucrurile la care am fi foarte buni sunt acelea care par simple şi naturale, ma văd cântând la pian deşi nu am facut-o niciodată sau mă văd patinând. Îmi este mai greu să îmi imaginez că zbor pe pârtia de schi, deşi schiuri în picioare am mai pus şi nu e imposibil de învăţat dar doar atât, nu ma văd plutind..
Artiştii sunt norocoşi, ştiu cel mai bine să se exprime, îşi dansează furia cu un tango pătimaş, poate bucuria cântând, poate tristeţea şi-o pictează pe o pânză imensă, entuziasmul aventurilor sunt creionate în romane legate frumos, unii dintre noi restul.... ţipăm mai mult.....
Nu sunt o mare fană a "tonalităţilor ridicate", îmi străpung simţurile şi îmi provoacă o durere acută în tâmple, am fost mereu sensibilă la astfel de manifestări, acum câtiva ani ma lua chiar cu leşin, noroc că am mai crescut şi simptomele s-au ameliorat, dar ce sa fac, TOATĂ LUMEA ŢIPĂ. Aş prefera să cânte la pian...

Butterfly

Cât de relativă este percepţia asupra lucrurilor. Mi s-a întamplat de multe ori să ador o bluză, care poate în mod normal nu mi-ar fi plăcut, doar pentru că este de la o persoană dragă sau să prefer un lucru de la un anumit magazin doar pentru că mă simt bine acolo şi toate îmi par de calitate.
Acum două, poate trei luni a venit la serviciu o "tanti" agent de vânzări cu produse de cosmetică de foarte bună calitate spunea şi la preţuri mult mai mici pentru că nu sunt din magazinele noastre româneşti. În mod normal nu mă tentează deloc, eu am preferinţele mele clare şi sunt destul de fidelă, îmi place să îmi aleg din locurile ştiute, dar toate colegele au fost în extaz şi au cumpărat tot ce se putea şi m-au ispitit şi pe mine. Nişte farduri pentru pleoape atât de frumos colorate în nuanţele mele preferate, nu am putut rezista, am înţeles că se găsesc la un magazin de cosmetice cu preţuri peste medie şi că sunt mult mai scumpe acolo. Mi-am cumpărat, mi s-au părut cele mai frumoase din lume, le-am pus la loc de cinste în cutia mea de make-up, nu că m-aş machia chiar în fiecare zi dar sunt lucruri care nu pot lipsi unei fete.
Ieri când am ales să iau metroul am observat în treacăt la un butic truse identice la un preţ mult, mult mai mic...şi acum trusa respectivă e mai mică şi mai ştearsă şi mai jos. Nu sunt o fandosită, nu cumpăr în niciun caz cele mai scumpe cosmetice, nici departe, dar încerc să aleg mărci mai cunoscute, totuşi nu pot pune orice pe faţă că mai am nevoie de ea şi peste zece, douăzeci de ani.
Şi totuşi mama folosea Ruby Rose când eram mică şi are cel mai frumos ten, de fapt e vorba doar de percepţie, deci un fel de butterfly effect. Ştiam că nu e bine să cumperi produse aşa, se pare că mi-a mai trebuit o lecţie.

Efect de provincie!

Lucrând din greu între Crăciun şi Anul Nou am lăsat nişte probleme nerezolvate pentru 31 decembrie când nu ma mai aflam în Bucureşti şi a trebuit să le rezolv prin provincie. Una din probleme era să pun nişte bani într-un cont la o bancă, nu dăm nume. Cum mă aflam eu printr-un orăşel de munte mă înamerz cu buletinul, contul bancar în care trebuia să depun şi normal, numerarul şi mă prezint la doamna de la ghişeu. I-am întins o hârtie pe care era trecut IBAN-ul, foarte fericită că e deschis şi voi rezolva. Problemele au apărut de la prima consultare a bazei de date, contul nu era corect după doamna, sun la titular, confrunt, acelaşi cont. Doamna de la ghişeu a ajuns la concluzia că în loc de o cifră ar trebui să fie o literă şi că aşa ar merge. Cum toate celelalte date corespundeau ma gândesc că aşa o fi şi trecem la etapa numărul doi când predau banii spre depunere, care ei bine se pare că nu poate fi făcută pentru că doar titularul poate depune în acel cont. Cred că dacă aş fi trăit într-o revistă de benzi desenate aş fi avut numai semne de întrebare sau exclamare deasupra capului, am decis totuşi să nu mă enervez şi să ies din scenă discret, cu graţie.
Când să mă urc frumos în maşină şi să plec mai departe în treaba mea văd că alearga cineva după mine, credeam că mi se pare, autografe nu am mai dat până acum, vedeta nu sunt....era tanti de la bancă, voia să îmi spună că a greşit ea, contul pe care i-l dădusem iniţial era corect şi evident că se pot face depuneri. Am fost dispusă să mai încerc o dată şi am respirat uşurată când am văzut că a mers.
M-am simţit puţin prin zona crepusculară, dar nu m-am enervat foarte tare, nu merg pe principiul că oamenii de la ghişee sunt toţi incompetenţi doar că greşelile lor sunt mai sesizabile şi costă mai mult.
Am apreciat sincer că şi-au dat silinţa să rezolve chiar dacă greşeala era a lor, cine ar fi alergat după mine prin Bucureşti pentru ceva similar.