Veşti

Până la urmă, am reuşit, cu un drum întortocheat dar am reuşit. Nu a fost o clipă chiar magică, aşa cum povestesc majoritatea, dar important este că acum după eveniment suntem foarte fericiţi şi liniştiţi. A fost cu multe peripeţii, de la un număr cel puţin restrâns, de la un plan de "cununie în secret" am ajuns la douăzeci şi şapte, nu că ar fi o cifră fantastică, dar mult peste ce ne-am propus. Organizarea a mers pe repede înainte, măturând tot în cale. Minusuri, buchetul trebuia făcut în aceeaşi zi, am fost abandonate la coafor, pantofii lui erau într-o maşină care greşise drumul către destinaţie. Nu îmi amintesc decât că el a spus "da", că eu am spus "da", apoi o tonă şi jumătate de flori şi agitaţie, soarele care îmi intra în ochi pe scările primăriei şi drumul către restaurant. Acolo am încercat să acord atenţie tuturor, nu prea am avut timp de noi, şi am fost doar douăzeci şi şapte...
Cele mai frumoase momente: când am spus da, când mă strângea el tare tare de mână să ţin ochii deschişi la nenea fotograful, când m-a invitat tata la dans, deşi nimeni nu dansa, seara pe bancă în curte cu vărul meu (în)cântându-ne chitară + voce Hotel Cişmigiu...., când în sfârşit s-a făcut linişte.

Ştiu că poveştile sunt mult mai fun dar eu nu am decât filosofii:(

Dumnezeu spunea, stând de vorbă cu Octavian Paler, că nu întelege de ce oamenii trăiesc ca şi cum ar trăi veşnic. E un lucru pe care des îl gândesc, mereu avem impresia că e şi mâine timp pentru iertare, pentru bucurie, pentru un zâmbet acordat unei persoane dragi, pentru iubire, pentru o clipă, pentru ceea ce ne dorim cu adevărat. Viaţa e o ecuaţie cu atât de multe variabile încât răspunsul final nu îl vom ştii decât atunci când e prea târziu, merită compromisurile care te fac să fii în pace cu tine, mai mult nu cred că merită. Aş vrea să trăiesc fiecare zi, pâna la ultima picătura, tot ce îmi poate oferi. Ciudat cum eu, atât de schimbătoare, nu iubesc nimic mai mult decât siguranţa şi constantele, depinde doar ce e mai important, cred că împacarea de sine în definitiv, armonia ta cu tine şi deciziile tale şi o anumită independenţă, suficient de mare ca să ştii că va fi bine oricând, te ai pe tine şi e de ajuns, suficient de mică încât să te poţi îndragosti, suficient de liniară încât sa nu o pierzi pe drumul iubirii.

Greutăţi

Am tot vorbit şi s-a tot vorbit în ultimul timp în jurul meu despre greutăţile care ne aşteaptă în general în viaţă, după câte vreun colţ. Eu nu ştiu dacă ne sunt menite, dacă au vreun scop suprem, ştiu doar că nu avem de ales în a le accepta. Pentru că firea omenească e mai presus de orice am putea noi crede. Dacă nu ar exista acceptarea, resemnarea şi uitarea nu ştiu dacă ar mai exista ceva, pentru că oricât le-am refuza, oricât le-am îndepărta de noi ele se înfiripează atât de natural şi firesc precum prima ninsoare peste atmosfera tristă de toamnă. De multe ori aş  fi oprit timpul în loc, m-aş fi aşezat jos pe un petic de iarbă şi aş fi vrut să spun stop, şi la cererea mea să se oprească rotaţia lumii, să se oprească tot pentru că îmi părea de ajuns şi nu mai întelegeam cum de forfota lumii grăbite e mereu aceeaşi, indiferent. Aş fi vrut să simt mereu aceeaşi înţepătură în piept, aceeaşi dificultate în a trage aerul în plămânii care mă dureau, acelaşi suflet greu gata să explodeze, aş fi vrut să o simt mereu şi să se termine tot. Încet, încet durerea din piept se domoleşte, încolteşte verde, timid un strop de sperantă într-un deşert de neîncredere, te ridici şi te uiţi în jur, să vezi cu ce pleci la drum. Nu spun că nu te schimbă, nu spun că nu rămân urme serioase ale spinilor, nu spun că nu mai doare, însă te ridici şi pleci, pentru că poţi. Aud în jurul meu, tu poţi, tu eşti puternică şi le răspund mereu, pot nu pentru că sunt puternică, pot pentru că toţi putem, pentru că aşa stă scris în firescul lumii, pentru că iarna vine orice ar fi, vara la fel, pomii înfloresc, frunze cad, pământul se roteşte şi nu are cum să te lase din vârtejul lui. Lucruri rele se întamplă mereu, încerc totuşi să văd ce e bun azi, pentru că mâine nu va mai fi azi şi azi mama e mai bine, afară e soare, el mă aşteaptă cuminte acasă, chiar dacă peste două săptămâni va trebui să mă lase singură o perioadă. Şi sunt aceeaşi persoană care acum o săptămână spunea, eu nu pot să mă ridic, nu am motiv. Aşa că întotdeauna putem, întotdeauna sunt lucruri care ne ajută, e întotdeauna un mic motiv să spui, astăzi e mai bine.

Joc

A fost prea multă "jale" la mine pe blog în ultimul timp. Şi drept recomensă că ati fost alături de mine, v-aş propune un joc. Pasionate sau nu de modă, tuturor ne place să ne îmbrăcăm frumos, să arătăm bine, ştiu că am onoarea să fiu citită de nişte persoane foarte creative.
Ce pantofi, ce bijuterii, ce coafură, ce orice altceva credeti dumneavoastră că se potrivesc la rochia:
Sper să vă placă jocul meu.

Când tot universul este împotriva ta....

Ce faci....baţi în retragere, te ascunzi printre soldaţii înverşunaţi, te întorci cu spatele şi alergi cât poţi părăsind câmpul de luptă...ne-am dorit şi noi o masă simplă, care să poarte numele iubirii noastre la care să participe doar cei mai apropiaţi membrii ai familiei. De ce ...pentru că tot ce se întamplă este bulversant de-a dreptul, pentru că nu mai poţi fi sigur de nimic şi pentru că simţeam de mult să scriem undeva....doar pentru sufletele noastre, să scrie undeva că suntem ceea ce tot suntem de vreo doi ani.
Dar nu se poate, s-au pornit vijelii puternice şi tornade primejdioase, stau să ne înghită din toate părţile. Poate că îşi doresc să trăiască prin noi ce n-au avut atunci, poate îsi doreau altceva pentru noi, dar mai presus de toate aceste lucruri eu cred că a fi părinte înseamnă să îţi asculţi copilul, să întelegi de ce, cum şi pentru ce. De ce înteleg eu că lucrurile simple contează, că bucuria de a da mâna cu cineva te poate face mai puternic, îţi poate da aripi ca să zbori, măcar unele micuţe ca să nu cazi. Eu mă bucur când suntem toţi la masă, mă bucur când văd că oamenii puternici se ridică din cel mai de jos punct, mă bucur când pot să fac pe cineva să zâmbească, reuşesc să înteleg că a pleca de lângă mine nu înseamnă neapărat a mă lăsa singura pe un drum alunecos şi abrupt, am înteles când a fost greu, am înteles când a fost fără cap. O mică abatere de la drum înseamnă pentru unii un dezastru, ce e mai frumos ca o masă în familie într-o zi de sâmbătă. Se pare că petrecerea din toamnă era doar a lor şi că un mic preambul  în familie este un dezastru crunt pentru unii. Am auzit atâtea acuzaţii şi idei că nici nu mai ştiu ce e corect şi ce nu. Voi ce aţi face, ati renunţa?

Fără nume

În două săptămâni viaţa mea s-a transformat radical, într-atât de tare încât nu am crezut vreodată că poate fi posibil. Am învăţat din păcate că viaţa nu te aşteaptă, nu iţi dă momentul potrivit şi locul potrivit, nu îţi dă răgazul ţie să respiri şi să o trăieşti pentru că meriţi sau nu meriţi, trebuie să porneşti la drum şi să faci ocolişurile pe care ţi le permite. Am aşteptat mereu momente, momentele potrivite, perfecte, locurile şi oamenii. Azi mă gândesc şi realizez cât de puţin îmi pasă de o rochie, de un pantof, de un decor, de o zi perfectă. Azi îmi dau seama că mai mult de toate aceste lucruri mi-aş fi dorit să fiu ceea ce simt, ceea ce contează, să aparţin. Nu mai visez fluturaşi diafani, nici rochii de poveste, îmi doresc doar să îi ştiu pe ai mei sănătoşi, pe noi împreună, să încep să trăiesc viaţa mea, să nu o mai las doar să mă consume pe dinăuntru.

Oameni înteleşi greşit

Nu voi întelege niciodată de ce este atât de greu să privim întotdeauna curtea noastră proprie, să fim mai  toleranţi, mai întelegători,  să delimităm analiza de judecată. Este de la sine înteles că să nu avem o părere despre  lucruri este imposibil, fiecare are propriul sistem de valori, dar de aici şi până la a cataloga, a pune etichete, a pune la zid chiar este totuşi un drum lunguţ, pe care mulţi îl parcurg imediat. De ce nu ne putem opri la analiza aceea de bază, fără să judecăm, luând în calcul trei chestiuni extrem de importante, nu ştim toate datele problemei, din start trebuie considerat că putem greşi, nu avem  niciun drept de a cataloga raţionamentele celorlalţi, nu suntem întotdeauna în măsură să avem un sfat mai bun.
Ce ar însemna o lume în care vecinii de scară, prietenii din copilărie, vânzătoarea de la colţ, rudele mai în vârstă să nu te mai vadă ca pe cel mai bun subiect de discuţii. Până la urmă e atât de greu să respectăm deciziile, raţionamentele, modul de comportament, de conduită al celor din jur, pentru motivele pe care ei le consideră întemeiate, pe care noi poate nu le ştim, e atât de greu să respectăm modul fiecărui de a fi efectiv el, când ai putea primi înapoi exact acelaşi lucru.....

"De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind..."

Că bine spunea Bacovia, plouă, plouă în continuu. Aşa că uite o floare să mai uităm de atâţia nori plumburii ca de toamnă târzie.

Săptămână aceasta am reuşit să văd un film cap coadă, The Company Men (2010). Ne regăsim în America în plină criză financiară, lupta pentru o cotaţie cât mai bună, lupta pentru beneficii cât mai mari pentru acţionari, pentru supravieţuire financiară până la urmă, cotidianul business devine o junglă mai ameninţătoare decât de obicei. Trei oameni diferiţi, trei poveşti de succes ameninţate de o dramă pe care nu o întrezăreau. Un tânăr director de vănzări, cu o carieră frumoasă şi o evoluţie considerabilă, obişnuit şi fericit să lucreze într-o companie gigant, cu un statut social care îi permitea o maşină de un anume tip, un abonament la golf de care în niciun caz nu se putea dezlipi. El descoperă o dată cu o concediere venită din senin viaţa de familie, munca fizică, bucuria de a te juca şi apropia de propriii copii, respectul pentru orice fel de muncă şi pentru eforturile celorlalţi, lucrurile mărunte care te fac să zâmbeşti, pe care le uitase în rutina de fiecare zi sau bucurându-se de beneficiile materiale.
Mai puţin norocos este Phil care după o viaţă lucrând pentru companie, la şaizeci de ani se găseşte în imposibilitatea de a se pensiona, fără susţinerea familiei într-atât încât soţia îl obligă să plece în fiecare zi la opt, întorcându-se la şase, cu servieta în mână, pentru a da vecinilor impresia că încă merge la serviciu, cu refuzuri peste refuzuri la interviuri, atunci când îşi dă seama că nu poate plăti pentru educaţia fiicei sale hotărăşte că viaţa lui s-a încheiat.
Al treilea personaj principal este directorul executiv, echilibrat şi susţinător al vechilor valori, se opune concedierilor în masă doar pentru înfrumuseţarea cifrelor contabile, cumpărării unui sediu nou pentru confortul conducerii şi oferirii unei imagini generale de bunăstare când în realitate producţia se prăbuşea. Pedepsit pentru dezacordul său este eliminat din conducere şi amintindu-şi cum a început totul încearcă să pună bazele unei noi societăţi, angajând mulţi din vechii săi colegi încercând să readucă vechile valori în corporaţii.
Filmul prezintă destul de bine, în opinia mea criza în America şi concedierile în masă pe orice criteriu plauzibil cât de cât.

Scrisori pentru tine

Acasă te aşteaptă primăvara, vişinul înflorit din colţ, iarba proaspăt tunsă, dealurile sunt nerăbdătoare să le cuprinzi cu privirea, florile întreabă mereu unde eşti, Bella promite să nu te mai necăjească atât de tare, va fi o pisicuţa exemplară. Porumbeii se antrenează de zor, dând ture, ture împrejurul curţii, te aşteaptă cuminte şi răbdător şi el, cel care îi urmăreşte întotdeauna cu privirea. Te aşteptam toţi cu mare, mare drag, să îţi dam umil din forţa noastră care păleşte pe lângă a ta.
Sunt tare, tare mândră şi atât de infinit norocoasă să te am pe tine, sunt oameni care pot învinge totul şi tu eşti unul dintre ei.
Aşa că mâine să fie, ne aşteaptă lucruri frumoase şi lupta e frumoasă atunci când câştigi, avem arme destule.

Ploaie

Mie îmi place ploaia, îmi plac stropii mari lovindu-se de geamuri, îmi place să văd cum dansează apa în ropote, să ascult norii cum se revarsă spre pământ. Aseară a plouat tare, tare în Bucureşti şi mirosea a vară printre picături şi ciocniri tumultuoase de nori, apoi a ieşit soarele şi parcă nici nu a fost. Mi-aş dori o vară precum cele din copilărie, potolite, aşezate, fără să te toropească  soarele, seri răcoroase şi lungi cu o bluziţă peste rochiţa vaporoasă, dimineţi cu soare primitor şi petale de flori pictate cu rouă. Dar de Crăciun a nins puţin, primăvara a întârziat foarte tare la propriul său bal, toamna a nins la munte incă de la începutului lui octombrie, vara trecută am avut căldură mai mult decât ne doream, aşa că o primăvară capricioasă şi puţin generoasă cu temperatura nu garantează deloc o vară cu mai puţine grade în termometre. Dar atâta timp cât nu avem fenomene meteorologice extreme şi negative, aşa cum  au tot fost, din păcate, în ultimul timp prin unele părţi de lume, atâta vreme cât suntem sănătoşi sau ne facem sănătoşi, ne avem unii pe ceilalţi şi suntem împreună ar trebui să fie în sufletele noastre "a perfect sunny day".

Diverse

Nu am simţit în niciun fel că ieri a fost 1 mai, Ziua Muncii, sărbătorită de foarte mulţi la mare şi de alţi foarte mulţi la grătare.  A fost primul an în care nu am ieşit să admirăm puţin natura întinerită, verdele crud cât vezi cu ochii întins sub cerul albastru clar cu nori albi şi pufoşi. Nu am avut nici dispoziţie, nici timp. Sâmbătă am gătit sărmăluţe, după cum spune Adina, mi-am găsit un nou hobby. După acest Paşte, pentru care am gătit mai mult decât am facut-o de când mă ştiu, exagerare voită pentru a sublinia cam cât am trebăluit noi, se pare că mi-am descoperit o nouă pasiune. Deci sărmăluţele gătite de mine sunt cele mai slabe din lume, doar nu puteam eu mânca altceva. Spuneam mai demult că există întotdeauna o varianta mai sănătoasă pentru mâncarea mai grea.
Amestecul pentru tocat conţine doar piept de curcan, respectiv de pui, prefer să le toc eu decât să cumpăr carnea gata tocată, pentru că nu pun grăsime, chiar dacă ar putea fi considerată o exagerare cam mare. Adaug apoi orezul, sare şi piper, cimbru şi putin suc de tomate peste carne, pentru că altfel iese destul de fadă. La învelit am răbdare multă, apoi varza condimentată şi ea după gust dedesubt, între ele, la noi sunt mulţi iubitori de varză, deasupra şi nu uit după fierbere să le trec puţin şi prin cuptor.