Boy or girl?

Am cam visat toată viaţa numai roz, nu roz din acela de perfect life, viaţa e departe de a fi perfectă, a mea cu atât mai mult şi nici speranţe false în legătură cu asta nu are rost să îmi fac, deci nu....am visat roz de la fetiţe, e cam clişeu, băieţeii sunt cu albastru, fetiţele cu roz şi chiar dacă nu mai e de actualitate şi nu ne mai place asocierea de metaforă tot sună bine, deci roz egal fetiţe. Am o soră şi verişoare, aşa că eu mă văd mamă de fată claaaar. Am visat chiar şi rochiţe şi fustiţe, codiţe până şi îmbrăcăminte asortată mama - fiică, întorceam capul mereu după fetiţele din parc, deci ce să mai nebunie totală. Când am aflat că o să avem un copil, m-am gândit bineînteles şi la varianta cealaltă pe care mi-o cam scuturam repede din minte, toate visele mele, cam ciudat să fi fost doar aşa.
 Cred că doamna doctor mi-a spus sexul bebeluşului pe la vreo 13 săptămâni cu unele rezerve bineînteles, ştiam că e posibil să aflu dar eram extrem de relaxată. Nu mă imaginam decât ieşind de acolo şi spunându-i lui că "uite fetiţa mea". Aşa că doamna doctor s-a uitat şi s-a mai plimbat şi s-a tot uitat şi mi-a spus, eu cred ca este......baieţel. Mda şi baieţel e şi azi, la aproape 28 de săptămâni, nu s-a schimbat nimic.
Şi acum cu toată sinceritatea care pe unii nu îi caracterizează, recunosc că mi-aş fi dorit o fată, dar nu simt dezamăgire că este băieţel, nu am simţit nici măcar frustrare că trebuie să îmi reorganizez gândurile, îmi este puţin teamă că mă voi descurca mai greu, că nu ştiu să mă port cu el, că băieţii gândesc altfel şi au alte probleme decât noi, în fine îmi fac probleme din acestea filozofice dar sănătos să fie şi noi la fel şi cumva o scot eu la capăt.

Ecogragia de morfologie fetală de trimestrul II

Ecografia de morfologie fetală este unul din screeningurile extrem de utile care se poate face între săptămânile  22 - 24 de sarcină, acest termen putând fi extins la 18 - 24 de săptămâni conform unelor surse, important este ca organele fătului să fie suficient dezvoltate pentru o evaluare cât mai clară. Această ecografie nu este periculoasă nici pentru sănătatea bebeluşului, nici pentru cea a mamei şi poate dura de la 20 la 45 de minute.
Eu am făcut-o în săptămâna 22 şi medicul meu a rezervat pentru această consultaţie în jur de o oră.


"Ce se urmărește în cadrul ecografiei?

Luând în ordine structurile ce trebuie examinate, raportul ecografic furnizează următoarele date:
1. Cap/sistem nervos central
- forma capului – calotei craniene și integritatea aceteia
- dimensiunea capului (diametru biparietal – DBP, cricumferință craniană)
- dimensiunea cornului posterior al ventriculului lateral (structură intracraniană ce conține lichid, se mărește excesiv în cazuri de hidrocefalie, normal sub 10 mm)
- prezența cavum septum pellucidum (formațiune mică, rectangulară în partea de mijloc a creierului)
- forma și dimensiunea cerebelului
- dimensiunea cisternei magna (spațiu înapoia cerebelului, normal între 3 – 10 mm)
- grosimea pliului nucal (pielea din regiunea cefei – marker pentru boli cromozomiale – normal sub 6 – 7 mm)
- examinarea creierului pentru a exclude formațiuni anormale (tumori, calcificări, hemoragii, chisturi, malformații vasculare)

2. Față

- integritatea buzelor
- maxilarul superior
- prezența a doi ochi, cu poziție și dimensiuni normale, cu cristalin vizibil în interior
- profil cu măsurarea osului nazal (normal peste 5 mm)
3. Torace
- prezența celor doi plămâni, aspecul acestora
- dimensiunile inimii
- absența unor formațiuni anormale (chisturi, intestine, tumori)

4. Cord
- poziția inimii în stânga corpului
- dimensiunile inimii (1/3 – ½ din suprafața toracelui)
- prezența celor 4 camere cu raport normal între ele și anumite particularități de structură
- cele 3 vase ce se conectează la inimă (artera pulmonara, aorta, vena cavă superioară)
- poziție și dimensiuni normale ale vaselor ce ies din partea stângă, respectiv dreaptă a inimii
5. Abdomen
- dimensiunea abdomenului (circumferința abdominală)
- stomacul în partea stângă
- prezența vezicii biliare în dreapta
- inserția normală a cordonului ombilcal
- anse intestinale de aspect normal (ecogenitate normală)
- vezică urinară vizibilă
- două artere ombilicale, cel mai usor vizibile de o parte și de alta a vezicii urinare
6. Membre inferioare și superioare
- se măsoară un femur și un humerus
- prezența a câte 3 segmente pentru fiecare membru
- poziție normală a gleznei și încheieturii mâinii
- aspect normal al piciorului – amprenta tălpii
- degetele de la mâini de aspect normal (număr, mișcare, falanga mijlocie a degetului V – marker pentru sindromul Down)

7. Spatele fetal
- forma coloanei vertebrale
- integritatea coloanei vertebrale (nu are leziuni de tip spina bifida)
- prezența a doi rinichi în poziție normală, de aspect normal
- măsurarea pelvisului renal (normal sub 6 mm)
8. Anexele fetale
- poziția placentei și gradul de maturitate
- cantitatea de lichid amniotic (se apreciază subiectiv, se măsoară cînd există suspiciuni)
- lungimea colului
- fluxul prin arterele uterine"

Sursa  :  http://ecografiefetala.ro/index.php/ecografie-fetala/morfologia-de-trimestrul-ii.html

Preţul unei astfel de ecografii este diferit în funcţie de locaţia aleasă, cred că cel mai rezonabil preţ este la spitalele de stat, însă niciunul nu precizează nicăieri preţul. Se poate face la stat în Bucureşti la Spitalul Filantropia şi la Maternitatea Giuleşti care specifică pe site că pot face această investigaţie, cu siguranţă se poate face şi la alte spitale. În sistem privat preţul variază de la 375 de lei la Sanador, 380 de lei la Medas, 425 lei la Regina Maria, crescând în funcţie de medic,  440 de lei la Medicover la 500 de lei Medlife, vorbim numai de Bucureşti.

Câteodată plâng, câteodată zâmbesc, ce simt e un amalgam cu de toate, simt atâta durere disipată în atâtea moduri încât de cele mai multe ori nu ştiu ce simt. Mi-e dor de mama, îmi lipseşte în fiecare zi, în fiecare secundă din momentul în care a plecat, îmi amintesc o grămadă de lucruri, din păcate majoritatea lor sunt triste, încă e devreme. Şi azi nimic nu e de ajuns, orice fel de vorbă cât de bine aleasă, orice fel de gând, orice amintire, nimic nu mi se pare de ajuns. Sper din tot sufletul să existe un loc mai bun unde să fie linişte şi pace sufletească, un loc în care ei zâmbesc mereu.

Inepţie

De când cu sarcina, din nevoia de informaţii, tot citind în stânga şi în dreapta am simţit nevoia şi de păreri subiective, de experienţă împărtăşită, pe lângă informaţiile strict medicale exprimate în termeni corespunzători am căutat tot felul de alte siteuri. De la cele clasice despre sarcină si copii unde am găsit tot  şi chestii gen " Testul se efectuează pe nemâncate sau după masa de prânz" cum v-am povestit ieri sau mai rău „Desi investigatia este recomandata in mod deosebit anumitor categorii de gravide, ea este recomandata tuturor gravidelor” care mie îmi sună doar a urmă fină de logică în exprimare. Şi aşa am ajuns eu unde părerile sunt care mai de care mai diversificate, unde decât pe forumuri. Şi tot acolo am găsit preţuri pentru naşteri normale, cezariene în toate spitalele posibile, preţuri orientative care mă rog astea sunt în spitalele de stat. Dar ce m-a şocat de-a dreptul a fost că am citit destul de des despre cele care spuneau că au mers la privat şi pe lângă consultaţia plătită frumos şi elegant la recepţie mergeau şi cu plicul în cabinet. Şi nu îmi venea decât să spun “say what?!?!”, adică de ce mai mergem la privat dacă nu pentru confortul de a plăti elegant la recepţie şi de a fi tratat cu respect. Şi apoi o tonă de alte persoane care spuneau că vor face şi ele la fel şi altele care întrebau cât trebuie dat la medic separat, pentru o naştere în sistem privat. Şi aici nu mai este vina nimănui decât a lor, a unei mentalităţi total greşite care va duce la alte mii de stricăciuni. Dragii mei, voi cei care mergeţi la privat cu plicul separat pentru medic în cabinet nu mai spuneţi acest lucru, nu îi mai îndemnaţi pe ceilalţi să facă la fel. Relaţia dumneavoastră specială cu medicul, relaţie care vă determină să îi faceţi aceste cadouri, nu interesează pe nimeni şi nu cred că este în regulă să introducem trendul acesta atât de pozitiv al strecuratului banilor în buzunarul de la halat de la stat şi la sistemul privat, e lipsit de orice fel de logică.

Voi ce părere aveţi de inepţia asta?

Dublu Test

Dublu test este o analiza de sarcina, se mai numeşte şi screening prenatal de trimestrul unu. Această analiză se poate face în intervalul 11-14 săptămâni de sarcina şi presupune două investigaţii, un examen ecografic şi unul de sânge. Pentru acurateţea testului este indicat ca ambele investigaţii să se facă în aceeaşi zi sau la cel mult douăzecişipatru de ore diferenţă. 
Eu am avut programare la ora doisprezece şi m-a preocupat foarte tare partea cu mâncatul sau nemâncatul dimineaţă deoarece micul dejun este foarte important pentru menţinerea unei limite de greaţă cât de cât suportabilă, măcar aşa pâna la ora unu. Şi am întrebat în stânga şi în dreapta, inclusiv un medic şi mi s-a spus categoric NU. Şi aşa am stat eu nemâncată pâna la prânz de am ajuns acolo mai mult leşinată dorindu-mi să se termine o dată cu analizele fără evenimente nefericite. Stupefacţie când doamna doctor observându-mi paloarea obrajilor mi-a spus că puteam să mănănc fără probleme. Am găsit pe un site o chestie aşa " Testul se efectuează pe nemâncate sau după masa de prânz"...acum e drept că nu mă pricep prea mult dar nu înteleg deloc relevanţa adică numai masa de prânz nu influenţează rezultatul...păi atunci pot sa mănânc de dimineaţă prânzul şi ar trebuie să fie ok nu?!....Deci cel mai bine întrebaţi medicul dvs. să nu suferiţi de foame inutil.
Să revin după această mică paranteză... Prin examenul de sânge se evidenţiază proteina A plasmatică asociată sarcinii şi beta - HGG - gonadotropina corionica umana, valorile acestea nu au niste parametrii clasici clari ci diferă de la femeie la femeie. Nu încercaţi să faceţi supoziţii dacă nu aveţi cunoştinţe de specialitate pentru că e posibil să vă stresaţi inutil. 
Dublul test poate determina unele malformaţii congenitale cum ar fi 
sindromul Down;
trisomie 18 (boala cromozomiala grava caracterizata prin sindrom plurimalformativ cauzat de prezenta unui            
cromozon in plus);
boala Tay-Sachs;malformatii ale inimii;anemia celulelor;malformatii la nivelul tubului neural;fibroza chistica; 
pe baza unor calcule care iau în considerare rezultatul analizelor de sânge, măsurătorile ecografice şi informaţii clinice ale mamei (vârstă, greutate, diabet zaharat insulino dependent, fumătoare/nefumătoare..)
Se pare că rata de detecţie a unui sindrom Down ar ajunge la 90% cu o marjă de 5% rezultate fals pozitive.
Dublu test nu oferă un diagnostic clar, doar estimează un risc care poate indica investigaţii suplimentare.
Aceasta analiză nu este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, preţul ei diferă în functie de clinica aleasă, din păcate nu am văzut nicăieri pe vreun site să scrie dublu test costă atât, de obicei este trecut şi la analize de laborator la care se adaugă costul ecografiei. Eu am plătit 195 de lei.
Cât de necesar este acest test având în vedere că un risc crescut nu înseamnă neapărat o anomalie şi poate duce la o grămadă de agitaţie cu investigaţii suplimentare mai invazive, inutil, nu ştiu, personal nu mi-am asumat riscul de a nu elimina o posibilitate, probabil  şi zelul de la prima sarcină, informaţii mai puţine, sperieturi mai multe, dorinţa ca totul să decurgă bine, sfatul medicului, decizia finală este a dvs. bineînteles!

Şi pentru o detaliere foarte clară şi la obiect a ceea ce înseamnă fiecare analiză foarte bine am înţeles de aici, cost 139 de lei la ei.

Analize in sarcina I

Să o iau cu începutul, poate cineva are vreodată nevoie, eu sincer nu am gasit toate informaţiile pe care mi le doream. Aş fi vrut să ştiu ce analize sunt obligatorii, unde se pot face, cât costă, cât durează rezultatul şi aşa mai departe.
Primele investigaţii care se fac în primul trimestru de sarcină sunt
In primul rand ecografia pentru confirmarea sarcinii este importantă deoarece determină poziţia sarcinii şi evoluţia normală a dezvoltării acesteia. Se poate face şi la stat şi la privat, costă undeva de la 75 de lei în sistem ambulator la stat până la 340 de lei la privat.
Urmează analizele de sânge şi urină recomandate în primul trimestru. În sistem privat pot ajunge pâna la undeva în jur chiar de 1500 de lei, pentru cazuri speciale, nu sunt recomandate aceleaşi analize de către toţi medicii şi sunt unele recomandate în funcţie de vârsta mamei sau de posibilele riscuri în plus. Cu trimitere de la medicul de familie o parte dintre aceste analize se pot face la cabinetele care au contract cu Casa de Asigurari de Sanatate, gratuit, o altă parte cele de imunologie de exemplu nu sunt decontate şi trebuie plătite. Acestea pot costa de la 300 de lei la 600 de lei în funcţie de cabinet ( diferenţele sunt foarte mici între cabinete) şi în funcţie de recomandarea medicului. Eu le-am făcut ieri şi pentru rezultate aştept trei zile lucrătoare, am auzit că cel mai mult durează în jur de două săptămâni, nu înteleg deloc de unde diferenţa aşa de mare, bineînteles trebuie să revin să vă povestesc dacă le-am luat la timp.
Ce am făcut eu special pentru sarcina cu explicaţiile de rigoare, nu este universal valabil este ceea ce mie mi-a fost recomandat:
Herpesul, toxoplasma, rubeola, virusul citomegalic, toate vin cu doua tipuri de analize IGM şi IGG, IGM indica o infecţie acută, iar IGM una cronică sau vindecată. Prezenta unei infecţii  ar indica o afecţiune a fătului de unde importanţa acestor teste.
Am făcut de asemenea şi virusul hepatitic.
IgA, IgG, IgM sunt teste pentru a stabili nivelul imunoglobinelor din organism, cunoscute si sub denumirea de anticorpi. Mie nu mi-au fost recomantate, drept urmare nu le-am făcut, unii medici le recomandă, alţii nu.

"IgA.Acesti anticorpi sunt prezenti la nivelul nasului, al cailor respiratorii, al tractului digestiv, urechilor, ochilor, si a vaginului,si au rolul de proteja zonele corpului care vin in contact cu mediul exterior. Anticorpii IgA pot fi regasiti si in fluide corporale cum sunt saliva, lacrimile si sangele. Statistic vorbind aproximativ 10%-15% dintre anticorpii din organism sunt reprezentati de cei de tip IgA.

IgG. Acesti anticorpi pot fi regasiti in toate fluidele corporale, si detin rolul de a lupta impotriva infectiilor virale si bacteriene. Anticorpii IgG sunt cei mai mici dintre imunoglobuline, dar si cei mai raspanditi (aproximativ 75%-80%). In plus, acestia sunt singurii care detin capacitatea de a strabate placenta pentru a proteja fetusul.

IgM. Anticorpii de tip IgM sunt cei mai mari din punct de vedere al dimensiunii. Acesti se regasesc la nivelul sangelui si al limfei, si sunt primii produsi de organism ca raspuns la o infectie. Anticorpii IgM reprezinta 5%-10% din media totala a imunoglobinelor dintrun oragnism."

Sursa : http://www.i-medic.ro/analize/test-imunoglobuline

"Este foarte important de stiut care este grupa sanguina si Rh-ul mamei. Daca Rh-ul este negativ, va fi investigat si tatal. Daca tatal are Rh pozitiv, exista sanse ca si bebelusul sa fie tot Rh pozitiv, motiv pentru care mama trebuie sa faca un anumit vaccin, pentru ca totul sa decurga normal. Daca tatal este Rh negativ, nu este nevoie de nici un tratament.

- Urmeaza testele de depistare ale unor infectii materne. Se fac analize pentru hepatita B, hepatita C, HIV, sifilis, toxoplasmoza, rubeola, Citomegalvirus si Listeria monocytogenes. Aceste infectii pot afecta dezvoltarea fatului in timpul sarcinii, pot necesita avortul terapeutic sau pot determina avortul spontan, anomalii congenitale grave, infectarea bebelusului dupa nastere etc. De aceea, este foarte importanta cunoasterea lor la inceputul sarcinii pentru tratamentul necesar, daca este posibil, si pentru eventualele precautii si preventii care se pot lua."
Sursa pentru aceste informaţii http://sarcina.pentrumamici.ro/sarcina/sanatate-gravide/analize-medicale-in-sarcina-primul-trimestru.

Dacă nu aţi făcut Papanicolau şi examen de secreţie înainte de sarcină, acestea trebuie făcute în primul trimestru, ele costă undeva la 300-400 de lei în sistem privat şi durează în jur de o săptămâna,  o săptămână şi jumătate. Se pot face desigur şi la stat, costurile sunt mai reduse.
Secretia se face cea complexa, care cuprinde infectiile care pot aparea, de exemplu trichomonas vaginalis, candida, streptococ, chlamydia,  mycoplasma, ureaplasma.
Mycoplasma si ureaplasma sunt usor controversate, ele se regasesc in 60-80% din cazuri al populatia activă sexual şi fac parte din flora microbiana normală. În anumite conditii de scădere a imunităţii devin patogene.
Chlamydia este periculoasă pentru sarcină, poate duce la întreruperea acesteia, la naştere prematură, dar în cele mai frecvente cazuri efectul este asupra bebeluşului la naştere dând în 20-50% din cazuri conjunctivită în primele două luni de viaţă, în 10-20% din cazuri pneumonie. Poate da de asemenea otită medie sau obstrucţie nazală. Toate acestea doar în cazul unei naşteri vaginale.

Primul trimestru de sarcină se încheie cu bitest care indică anumile malformaţii ce pot apărea, o să revin cu informaţii despre această analiză, urmează să o fac peste o săptămână. Sper ca atunci să mai dispară stările acestea aşa rele de prim trimestru că destul "am luat în braţe toaleta" şi m-am cam săturat de ea pe cuvănt, nu vreau să fie prietena mea cea mai buna nouă luni de zile, am nevoie de o pauză

Am înteles că a fost sunat Connect-R şi dormea, pe cuvânt că nu am înteles deloc ce este atât de amuzant, cu greu am aflat şi eu că el cântă melodia aia cu vara nu dorm.....
Nu am mai scris de mult, mult prea mult.
A fost frumos în Germania, cel mai mult mi-a plăcut să merg cu avionul, deci e clar cât de frumos a fost. Escala a fost piece of cake. În aer nu mi-a fost greaţă absolut deloc, pe pământ tot timpul.
Şi acum creştem, sperăm foarte bine copilul şi eu aşa mai potrivit sper.

Leapşa cu finanţe

De mult mi-a propus Luminiţa o leapşă, cu scuzele de rigoare pentru întârzierea atât de mare şi având în vedere că acum ştiu sigur pe ce am cheltuit cel mai mult săptămâna trecută here it goes:

Săptămână trecută cel mai mult am cheltuit pe bilete de avion.
Dacă aş câştiga mâine 10.000 euro aş încerca să mai fac 10.000.
Reţeta mea preferata, din cele extrem de ieftine, este tocăniţa picantă de legume.
Distracţia mea preferată, care nu implică cheltuieli, este ţopăitul în ploaie.
Voi considera săptămâna aceasta un succes pentru blogul meu dacă mi-ar aduce interacţiune.
Dacă ar fi să fac o cheltuială mare şi nu neapărat necesară, aş cumpăra încă un laptop doar pentru mine sau o tabletă.
Când eram copil visam să organizez evenimente, am ajuns control intern......
Dintre mere şi pere îmi plac perele.
Între ghiocei şi zambile aleg zambilele.
Banii reprezintă pentru mine un mijloc de a trăi decent.

Cine mai doreşte cine mai pofteşte este invitat să ne povestească.

Cod galben

   Se anunţă cod galben de furtună de mâine de la 12 şi până joi la 9, aveţi grijă. Eu nu sunt tristă deloc, înainte uram ploaia, când eram mică pentru că îmi strica posibilitatea de joacă afară atunci când era absolut exclus dansul în ploaie şi apoi fiindcă trebuie să vă mărturisesc îmi îndrept părul cu placă, ploaia era bad news pentru coafura mea. Acum nici că îmi mai pasă de nici unul din argumentele de mai sus, acum iubesc ploaia pur şi simplu, pentru că îmi place să o ascult şi să o văd şiroind pe ferestre, îmi place să văd norii întunecaţi deasupra castanilor înverziţi, îmi plac florile de salcâm scăldate în picături mari de apă, îmi place aerul răcoros pe care ni-l lasă în urmă cadou. Şi mi-ar plăcea pe cuvânt să fiu o furtună de vară, imaginaţi-vă aş veni pe neaşteptate, ignorând codurile date de meteorologi şi aş curge aşa când vijelios când mai domol, şi m-aş roti în aer şi m-aş plimba peste tot, aş vedea brazi înalţi şi dealuri înverzite şi flori, e drept că păsările ar cam fugi de mine, dar când m-aş potoli ar ieşi vesele să guste din stropii de apa. Râurile s-ar învolbura şi marea şi-ar deschide braţele înăltându-şi valurile înspre mine, petalele s-ar retrage sfioase, iarba nu va şti ce să creadă să fie tristă sau veselă şi atunci când aş vedea că toate îmi răspund aş înceta să tun şi fulger şi le-aş multumi tuturor cu picături prietenoase ca într-o îmbraţişare.
Mie îmi place aventura pe cuvânt dar în condiţii perfecte de securitate şi toţusi nu are niciun sens.

Carrefour şi alţi prieteni care emit facturi

            Dacă te duci la Carrefour la Unirii să îţi iei ceva din zona produselor preparate de ei şi trebuie să recunosc că îmi iau de acolo uneori cartofi la cuptor care îmi plac, trebuie să plăteşti la casa specială ţi se dă bon şi apoi fiind tot în magazin trebuie să mai treci o dată de case de marcat cele obişnuite de această dată. Acolo unde tantile încasatoare îţi cotrobăie prin pungă verificând cu atenţie bonul şi pe cuvânt că nu îmi place să mi se umble în punga mea şi de faţă cu toata lumea, aproape că mă simt ca o hoaţă. Deci la casele normale nu se pot plăti produsele respective, casa specială nu este cu ieşire din magazin astfel încât să nu fi obligat să treci prin bariera numarul doi de securitate, găsiţi o soluţie că pe cuvânt este aiurea tare.
       Şi mai am şi alţi prieteni care emit facturi în baza unui contract nesemnat şi deşi am fost draguţă şi am spus că le plătesc în patru tranşe două facturi emise în avans pentru că nu mi se pare normal să plătesc azi pentru tot anul viitor nişte servicii de care este posibil să beneficiez sau nu, măcar flexibilitate în efectuarea plăţilor să fie dacă tot emitem facturi cu un an înainte. Şi culmea culmilor nici măcar nu au contractul semnat de mine, practic nu au nimic, decât o persoană la mijloc din cauza căreia vreau să fiu draguţă, dar ei nu ştiu acest aspect şi totuşi îşi permit să îmi spună că dacă nu plătesc acum pentru până în octombrie nu pot beneficia de niciun fel de serviciu, să le spun şi eu că e ilegal să emiţi facturi în baza unui contract nesemnat........


Deci în concluzie nu am furat cartofi copţi de la Carrefour să ştiţi, doamna casieră mă verifica doar să vadă dacă nu cumva mi-a scăpat ceva din pungă şi da eu sunt aia care plăteşte facturi pe bază de contracte inexistente...ruşine să îmi fie!

Poliţia şi tanti de la parter

       Vineri seară mă aşteptam la o seară relaxantă după o săptămână obositoare, seară de leneveală şi poate un film. Visul s-a spulberat când el mi-a spus că ne-au spart maşina, lipsă nu era decât roata de rezervă dar sentimentul că maşina a fost forţată şi gasită descuiata şi că se putea întâmpla mult mai rău ne-a dat o senzaţie instantanee de gol în stomac. Aşa că am hotărât să chemăm poliţia, poliţie care spune să coborâm că în câteva minute vor ajunge. Aşa că am urcat si coborât de două ori până au venit, nu mă plâng s-au mişcat destul de repede numai că nu a venit brigada responsabilă, deci domnii poliţisti au trecut pe la noi să ne informeze să aşteptăm brigada operativă. Ei bine când a venit brigada potrivită a început seria de întrebări şi luat de amprente şi măsurat şi verificat, moment în care cele mai drăguţe doamne din bloc şi-au făcut apariţia la ferestre să vadă ce se întamplă şi să îşi noteze în agendă ordinea de zi pentru următoare întâlnire cu prietenele la fel de drăguţe şi amabile. Mă întreb oare de ce văd doamnele cu pricina numai ce în mod normal nu interesează pe nimeni şi de ce faptul că Miţa a plecat de acasă val vârtej iar el nu a însoţit-o poate ajunge pâna mâine povestea  unor certuri cu fulgere. De ce doamnelor draguţe din bloc nu vreţi mai bine să faceţi o faptă pozitivă şi de exemplu......să păziţi maşinile de hoţi decât să observaţi că fata inginerului de la trei s-a pupat cu foc cu un tânăr îmbrăcat în haine largi asară pe la doisprezece.  Aşa că sub privirele şi comentariile de prisos care nu conţineau nicio informaţie pertinentă ci doar o intenţie de cules materiale pentru despicat, operaţiunea s-a încheiat şi domnul poliţist a urcat pentru declaraţii, declaraţii care au durat preţ de o oră şi 3 pagini A4. Apoi am dormit iar a doua zi am fost în vizită la asigurări.
Şi mi-am cumpărat şi bilet sâmbătă cu escală în Munchen, o să fie o adevărată aventură deja mă simt o variantă  a lui Sinbad marinarul în aer, aşa doar de amuzament.

Decisions decisions

 Nu am fost niciodată bună la hotărâri, dar absolut niciodată, cele mai bune şi rapide hotărâri ale mele au fost luate pe timp de mare criză, în rest dacă am mult timp până la producerea efectelor e posibil să mă răzgândesc de o mie de ori, lucru extrem de chinuitor chiar şi pentru mine. Cred ca ar fi mai bine să dau cu banul chiar şi atunci când decid unde mergem în oraş.
Şi acum mă aflu în faţă unei dileme la care mă gândesc de vreo două săptămâni. Vreau să ajung din punctul A, în punctul destinaţiei B, ca parcă aşa era la geometrie, invariabil apăreau şi C şi D, o să apară şi ele cu siguranţă. Deci de la A la B se poate ajunge în varianta unu cu avion plus tren, la un cost total de patrusutecincizeci de euro. Varianta doi presupune o distanţă mai mare de parcurs cu avionul la un preţ mai mic?!?! minus o escală dezavantaj şi plus un autobuz la un preţ total de douăsute de euro. Diferenţa de preţ este una semnificativă. Aşa că în prima variantă iau un avion, apoi mă aşteaptă el şi mergem cu trenul. În a doua variantă iau alt avion pe care  îl schimb cu ocazia unei escale, apoi mă aşteaptă el şi un autobuz. Problema de o parte este escala, cum mă descurc eu într-un imens aeroport când eu ratez intrarea spre cinema din Afi. Şi dacă rămân în punctul de escală C, cine mă salvează pe mine de acolo. Şi să vedeţi la întors eu şi el ne întâlnim în Munchen, plecăm din acelaşi loc numai că unul dintre noi va folosi ca mijloc de transport trenul iar celălalt avionul, pentru mine este uşor înfricoşător. Pe de cealaltă parte diferenţa de preţ nu este tocmai neglijabilă.
Există întotdeauna varianta a treia, doamne urăsc varianta a treia, îmi face viaţa aşa complicată, deci varianta a treia să nu îmi fie dor de el cincisprezece zile, să nu văd verdele crud şi să îl aştept eu cuminţică acasă, mai rezonabil decât să fiu recuperată de prin aeroporturi....
Deci.....nu ştiu....any ideas?

Sunt zile

când sunt tristă şi e în regulă să fie şi aşa. S-au întâmplat multe lucruri în viaţa mea în ultimii trei ani, au fost trei ani de experienţe traumatizante pe care nu îmi imaginam să le trăiesc şi oarecum am avut parte de o trecere relativ bruscă de la floricele şi prinţese şi roz în balonul fermecat la viaţa reală fără măcar un gărduleţ viu de mascare a brutalităţii ei. Nu ştiu dacă am reuşit să învăţ ceva practic, nu ştiu dacă sunt mai puternică sau dacă mai descurcăreaţă, mai puţin timidă sau mai hotărâtă, ştiu cu siguranţă că am pierdut o parte din mine, o parte din mine care a însemnat enorm şi fără de care eram convinsă că nu pot să mai merg înainte. Nu ştiu cum reuşeşc, de fapt cred că toţi simţim, stă cumva în natura firii şi  o speranţă care se întruchipează în cineva de cele mai multe ori, chiar dacă la început ne împotrivim cu vehemenţă curentului. Aş putea spune că sufleteşte am învăţat destul, am învăţat că un compromis pe care nu ţi-l poţi însuşi este mai bine să îl refuzi, am învăţat că viaţa e facută din momente, am învăţat să iert şi să privesc cu îngăduinţă, am învăţat să găsesc explicaţii pentru aproape orice gest aparent neînteles al celor din jur. Dar mai important de atât am descoperit care e fericirea mea, şi ea nu e deloc exuberantă, nu presupune râs şi voie bună, nu este nici gălăgioasă, nu înseamnă petreceri în fiecare seară cu şampanie scumpă în cluburi cu piscină, nu e perfectă, nici constantă. Fericirea mea e din momente mici în care mă simt acolo, perfect înrădăcinată în prezent, bucurându-ma de cei din jurul meu şi simţindu-mă mulţumită, atunci când reuşesc să zâmbesc şi să îi fac pe cei dragi să zâmbească, atunci când adorm fără gânduri întunecate, atunci când reuşesc să construiesc ceva. Ciudat cum liniştea aceea sufletească pe care o scriem într-un mesaj grăbit de sărbători ar putea fi pentru mulţi fericirea de fapt.
 Nu este deloc egoist ca din când în când să vă gândiţi la voi, la ce e bine pentru voi, nu întotdeauna la ceea ce este bine pentru ceilalţi, aşa cum facem noi femeile, binele vostru se poate întoarce înmiit la ei.

Numele mamei mele era Tania, un nume care înseamnă regina zânelor, toată viaţa am simţit că e mai mult decât o zână. Azi ştiu, mama mea este regina zânelor, sper să găsesc petale răsfirate de ea în drumul meu.

Spuneţi-mi plouă cu steluţe verzi aurii?

Că pe cuvânt că eu asta văđ, îmi întorc capul spre dreapta şi ploaie de steluţe, stânga ploaie de steluţe, în sus nu îndrăznesc să mă uit, singurul moment când nu avem steluţe e atunci când nu mişc deloc capul. Deci cred că vizită la medic scrie pe mine curând, asta dacă nu îmi confirmaţi voi că chiar plouă, şi ameţeala pe care o simt o fi şi ea înşelătoare.
Şi ce n-aş da pe o frumoasă zi de sâmbătă, o sâmbătă din aia ca în vremurile bune, apuse de ceva timp, să mă trezesc aşa încet doar atunci când simt că m-am săturat de stat în pat, să iau un mic dejun prelungit, de vreo două ore, să uit să mănânc prea îmbătată de o conversaţie interesantă şi de soarele blând care pătrunde prin ferestre. Şi apoi să văd un film urmat de o plimbare prin parc în rochia preferată, neapărat de vară şi să fie cald în suflet şi afară, doar eu şi el.
Azi e miercuri şi sâmbătă avem sigur treabă şi uite ce vis normal şi de bun simţ am, zau!

"Tip"

Tocmai ce spuneam despre comunicare şi am avut ocazia să citesc un articol de blog foarte expresiv al Domnului Chef, Florin Dumitrescu, fostul preferat al meu dintre juraţii de la mai mult sau mai puţin celebra emisiune a Pro-ului.
Articolul îl găsiţi aici. Să spunem că la nivelul meu foarte ridicat de empatie şi tonele de înţelegere care mă caracterizează aş putea pricepe frustrarea lui atunci când prepară cu dăruire o reţetă perfectă, de exemplu, şi are parte de un client mai puţin sofisticat care doreşte vita well done sau că domnul nu prepară mici şi cartofi prăjiţi.
Se mulează foarte bine pe ce vă povesteam eu despre felul în care comunicăm, ar fi putut prezenta problema într-o altfel de manieră care să nu jignească şi să nu lezeze pe nimeni. Ne-ar fi putut povesti de ce se face vita în sânge şi cum că este mult mai gustoasă şi sănătoasă şi îi pune în valoare calităţile cam ca unei domnişoare machiate natural. Sau ne-ar putea spune că micii şi cartofii sunt buni dar el nu poate prepara aşa ceva pentru că nu acesta este gătitul şi el este Chef.
Ne putea face să înţelegem fără să ne simţim puşi la colţ şi nedemni de restaurantul său. Mai presus de tot, oricât de tare te-ar enerva un client este ceea ce îti asumi când îţi alegi o astfel de meserie, care presupune respect pentru oameni, aşa cum sunt ei.
Dar treaba cu "ciubucul" ospătarului m-a deranjat cel mai rău, se pare că el nu mai este de zece la sută, ar trebui să fie mult mai mare, că dacă nu rişti să nu mai fi salutat sau primit bine a doua oară în restaurant sau cine ştie doamne fereşte mănânci şi alte lucruri nedorite prin supe, zic eu. Lăsând la o parte că bacşişul este plăcerea clientului şi este în general la aprecierea lui, mie personal nu mi se pare deloc un gest de mare clasă, un fel de gradaţie a valoarii deosebite a clientului care a dat cel mai mult. Toţi dăm bacşiş, sa fim serioşi, dar nu cred că este un lucru care trebuie cerut expres sau despre care să vorbim.
Ce este bacşişul, pai să vedem, ar fi un motiv pentru care ospătarii sunt plătiţi prost, pentru că ei oricum iau bacşiş şi atunci patronii de restaurante au costuri mai mici, impozite mai reduse şi aşa mai departe;  de bacşiş nu beneficiază oricine, acei bani neimpozabili nu sunt pentru oamenii obişnuiţi care muncesc doar pentru salariul acela care se împarte pe la instituţii de stat ..., şi definiţia cea mai frumoasă, este plăcerea clientului care s-a simţit bine într-un restaurant, nu este nici cerut, nici dat în scârbă din obligaţie.
Deci eu zic că nu e elegant să vorbim despre bacşiş, despre clienţi nedoriţi, despre cât de bleah sunt micii şi cartofii prăjiţi. Se poate pune un afiş : " Nu primim decât clienţi sofisticaţi, cu gusturi sofisticate", după modelul "este sofisticată, măi".

Oameni

Am reuşit să frunzăresc un curs săptămână trecută, să şi particip la câteva ore de prezentare. Cursul a fost despre comunicare în general, între oameni, în familie sau mediul profesional, la un suc, la o şedinţă şi aşa mai departe. Incredibil a fost să intru în atmosfera deja formată a grupului de cursanţi care se simţeau extraordinar şi se bucurau în egala măsură de progresele lor şi de cele ale colegilor. Am avut senzaţia unui grup de sprijin american, cum sunt acelea între mame sau oameni care muncesc prea mult sau în fine sunt n teme... Oamenii învăţau să comunice deschis. Şi am învăţat o lecţie importantă, pe care o ştiam de altfel, dar formularea mi-a readus-o în atenţie şi mi-a amintit cam cât de frecvent mă lovesc de această problemă în fiecare zi. Premisa fiecărui act de comunicare este atitudinea, ea trebuie să fie una pozitivă de genul eu sunt ok şi ceilalţi sunt ok, ori ne lovim tot timpul de genul de oameni, eu sunt deştept, restul sunt proşti şi ce am eu de spus este lege pentru toţi ceilalţi, lucru care evident nu trebuie rostit, se simte din formulare, din ton, atitudine şi aşa mai departe.
De ce oare este atât de greu să formulăm mesaje deschise, fără o mie de nu-uri, care să le arate celorlalţi că suntem atenţi, avem pentru ei respect şi empatie?
Poate din comiditate, obişnuinţă, nepăsare şi bineînteles nevoia de a ne arăta nouă cât suntem de grozavi.


Şi în sfârşit o veste mai bună din partea Ministerului Educaţiei sau să spun oare mai puţin rea,
http://www.cotidianul.ro/nu-mai-conteaza-notele-din-liceu-la-inscrierea-la-facultate-177477/.
Nu mai contează mediile din timpul liceului la admiterea la facultate, probabil se vor lua în calcule notele de la bacalaureat, nu spun că e perfect dar cred că oricum sunt mai semnificative decât mediile din anii de liceu.

...

Am vrut să scriu un post despre ....... post, postul acela de carne şi lapte şi ouă care este în plină desfăşurare acum, pe urmă m-am imaginat bătând disperată la porţile Raiului şi pe Sfântul Petre spunând, nu îţi pot deschide pentru că ai scris pe blog urât despre post. Uof, şi nu că aş fi o mare amatoare de lapte şi miere că nu îmi plac deloc, poate au totuşi puţintică ciocolată şi lapte bătut pentru mine măcar, dar na Raiul este the goal. El ţine post, din acela pe zile, spune el măcar, miercurea şi joia, şi lunea am râs un sfert de oră crezând că săracul s-a încurcat în zile, dar am aflat de la mama lui că nu, lunea se ţine post pentru bunăstarea familiei, ei păi dacă este pentru bunăstarea familiei atunci să ţină am zis şi eu. La cât de sârguincios este o să curgă bunăstarea valuri, valuri pe ferestre şi afară şi dacă tot vom avea aşa multă chiar m-aş bucura să împart şi cu alţii, mai ales că aşa e frumos. Eu în păcatul meu, uit mereu că el ţine post şi îi mai tot întind vrei şi tu un pic de brânză, un pic de omletă cu ciuperci, o bucăţică de ciocolată, el nu şi nu, eu de ce mai că e bună, e din aia de îţi place ţie...hmmm post!!!
Aaaa postul, am uitat.

La film

Ştiţi cum sunt copiii aceia care după ce au fost certaţi stau îmbufnaţi şi nu le mai prieşte nimic, ei cam aşa am fost eu aseară la film după ce mi-am luat un pic de morală. De ce, păi pentru că în timp ce el a mers conştioncios să cumpere biletele m-am gândit că dacă tot sunt în mall am puţin timp să mă uit pe la câteva magazine. I-am zis că merg la magazinul X, dar pe drum m-am răzgândit, era cam departe şi trebuia să cotesc stânga dreapta, pâine nu aveam la mine să las firimituri pentru întoarcere şi atunci a apărut magazinul Y în calea mea şi m-am oprit acolo, am probat ceva, timp în care el mă suna să mă întrebe unde sunt şi mi-a comunicat că se duce până la un magazin. Eu mi-am văzut de treaba mea şi am mers mai departe la magazinul Z, numai că domnul mă căuta la magazinul Y, nu ştiu de ce avea el impresia că o să stau acolo un sfert de oră, hmmm şi până ne-am întâlnit a durat că se pare că mă pierduse. Bineînţeles că un pic de morală era de făcut şi dă-i şi începe şi gesticulează. Oare bărbaţii ăştia nu ştiu că avem şi noi părinţi şi are cine să ne certe, bine eu nu mai am mamă e drept dar simt nevoia de afecţiune în plus nu dojeneală.
Acum nu ştiu dacă acesta e motivul sau Sherlock pur şi simplu nu m-a dat pe spate.

The Help

Încă un film în topul preferinţelor mele. L-am văzut în weekend şi mi-a plăcut extrem de mult. Filmul spune povestea menajerelor negrese din anii '60 care erau atât de potrivite să cureţe, să gătească, să le crească urmaşii, dar nu suficient de bune încât să îi atingă sau să folosească aceeaşi toaletă ca angajatorii lor albi. O poveste despre discriminare şi rasism prin ochii femeilor care erau mai mult părinţi pentru copii decât propriile mame, mame prea ocupate să pară ceea ce nu sunt, aceasta fiind îndeletnicirea lor uzuală, nu casa, nu copiii, nici măcar soţul ci imaginea lor oglindită în societate. E un film frumos care atinge, care are şi altfel de oameni, care dă speranţa egalităţii aşa cum trebuie să fie, nu m-am bucurat niciodată mai mult ca în timpul acestui film de preşedintele lor american, oare ce ar spune femeile de atunci care nu suportau să îşi atingă menajerele dar era ok să mănânce mâncare gătită de mâinile lor sau să privească distant cum acestea le alină pruncii.

Să aveţi o primăvară minunată!

Despre Sam,

     Sam a venit în viaţa mea într-un moment extrem de greu, pe 16 august 2011.  Mi-a ţinut companie într-o  noapte rece şi apăsătoare, am stat amândoi ghemuiţi de tocul uşii păzind şi alinând efecte până spre dimineaţă. El mi-a spus primul La mulţi ani pe care l-am primit cu lacrimi în ochi sperând  totuşi să nu îmi rămână aşa pentru totdeauna, nu a fost posibilă această şansă. Nu avea prea multe semne ale trecutului, nu îmi amintea de nimic, era luminos şi subţirel. Într-o zi s-a îmbolnăvit uşor, şi din ce în ce mai rău până am ajuns în momentul în care am hotărât că nu mai depinde de mine şi a trebuit să îl lăsăm în mâinile unor doamne cu unghii lungi, mult prea lungi de îmi venea să îl iau înapoi, noroc că m-am abţinut. Şi mi-a fost dor de el, mi-a lipsit mai mult decât credeam, mi-au lipsit conversaţiile şi sfătuirile noastre în momentele în care eram singură, sau joaca noastră atunci când el era prea ocupat cu vreun proiect sau vreun meci important. Într-o zi am primit un mesaj care spunea aşa : „Şi în toată această ninsoare şi tristeţe, a apărut măcar o mică rază de soare, ghici ce e”. Am ştiut din prima, era el, Sam, se făcuse bine şi puteam merge să îl aducem acasă, şi acum suntem nedespărţiţi.

Cine este Sam? Este My Samsung Galaxy S2, şi credeţi-mă pe cuvânt că nu sunt superficială dar sunt unele lucruri care ţi se lipesc de suflet pur şi simplu, aşa cum a fost Dacia veche a tatei, în care sora mea aproape că s-a născut şi pe care am iubit-o mai mult decât dacă ar fi fost vreun Mercedes sau BMW.

Cronica unui Valentine la Bellini

  Totul a inceput cu rochia care zacea pe un umeras, uitata in detrimentul unei perechi de jeans si intotdeauna un pulover mai gros. Am zis ca rezist si fara caciula, pentru ca nu am nici una mai fancy, dar se pare ca urechile au rezistat cu greu. M-am decis sa nu scriu despre Valentine's day inainte sa se produca in vreun fel. Alegerea de anul acesta, o cina in oras, am mai adunat o masa de seara in plus, masa pe care ar trebui sa o sar, dar frigul acesta imi face asa o pofta de mancare.
Am ajuns, am comandat, imediat a venit si Oana Lis, care arata mai bine decat la televizor, rasul ei este acelasi totusi. Erau inimioare pe la ferestre, rosu drept decor si trei fete care cantau live, cupluri de toate varstele si grupuri de fete care au decis probabil sa sarbatoreasca altfel, bravo lor zic, aveau si cadouri unele pentru celelalte. Aglomerat tare, prima comanda a venit repede, a doua un pic mai greu dar nimic de nesuportat. Mi-a placut seful de sala care se invartea derutat cu doua platouri pline, intreband in stanga si in dreapta cine le-a comandat, se pare ca nimeni, a mai ratacit el asa pret de doua ture si vreo patru mese si apoi le-a trimis inapoi la bucatarie, cand ne-a adus nota era tot nedumerit si ne-a citit tot ce era trecut sa fie sigur ca este a noastra, era, poate i s-a parut omului ca ce am comandat acolo era cam in contradictie ca meniu.
Declar reusita ziua lui Valentin din acest an, am vorbit, ne-am amuzat, atmosfera placuta, muzica putin cam tare, dar cel mai important am fost noi doi si pentru mine e cel mai frumos lucru din lume. Nu irositi timpul petrecut cu cei dragi, e mai pretios decat orice exista.
Cu drag, Happy Valentine's Day, ca doar e o sarbatoare in engleza.
Acum ma duc sa iau un paracetamol, caci fudulia costa, si mai avem o ora si ceva din ziua aceasta si maine trebuie sa iubim la fel de mult.

Movies

Ştiţi celebra poveste a lui Dickens, A Christmas Carol, s-au făcut extrem de multe ecranizări, desene animate sau filme, Scrooge are o mie de înfăţişari de la cea clasică, la femei obsedate de carieră, cântăreţe încântate de aburii fierbinţi ai celebrităţii. Povestea a reprezentat cu siguranţă un izvor de inspiraţie, preferatul meu Scrooge din film este Patrick Stewart - A Christmas Carol (1999), iar ca animaţie bineînteles Jim Carrey - A Christmas Carol (2009). Un film despre o divă care a uitat de familie A Diva's Christmas Carol şi cel mai modern pe care l-am văzut în opinia mea Christmas Cupid. Srooge poate fi un bătrân cărpănos şi egoist, sau o divă în căutarea succesului, fantomele Crăciunului pot lua de asemenea multe forme de la vechiul asociat al firmei, până la iubiţi din trecut sau dive devenite îngeri după vreo supradoză de cocaină.
Similitudinea dintre aceste două filme, What If (2010) şi The Familly Man (2000) nu mi-a plăcut prea mult. Atât Nicholas Cage, care este NICHOLAS CAGE, cât şi Kevin Sorbo care este Hercule, sunt doi bărbaţi care au promis solemn că nu vor uita, că se vor întoarce, că totul va fi la fel în momentul despărţirii de iubitele lor, pe un peron de gară, sau într-un aeroport la plecarea în căutare de succes şi afirmare în marele oraş. Ambii au ajuns să aibă tot ce îşi doresc, carieră de invidiat, bani, succes, maşini luxoase şi iubite dive şi ambii primesc o a doua şansă să vadă cum ar fi fost dacă nu ar fi plecat.
Aţi văzut ultimult Twilight - Breaking Dawn - Part One, pe mine m-a cam dezamăgit, sinceră să fiu am apreciat acest film, la toate părţile mă refer, mai mult pentru peisajele superbe, pentru copacii înalţi şi casa lui cu geamuri imense de parcă ai dormi sub cerul înstelat într-o pădure de mii de ani, aaa şi vă spun de pe acum mie îmi place lupul. Vouă?

DN1 ieri, Bucuresti astazi

2 Filme 2011

Dacă aveţi norocul ca pe acest dans aglomerat de fulgi de nea să vă aflaţi pe la casele dumneavoastră şi vă permiteţi să staţi în vârf de pat cu multe, multe perne în jur, pilota de iarnă îmbrăcată în lenjerie colorata şi pijamaua preferată şi veţi avea o stare de linişte şi confort sporit. Luaţi după caz, soţul, iubitul, sora, fratele, căţelul sau pisica sau măcar un urs de pluş dacă toate celelalte variante înfruntă vremea neprietenoasă de afară şi uitaţi-vă la un film. Am văzut în weekend trei, unul nu vi l-aş recomanda, după barometrul nostru dacă adormim în timpul derulării nu trebuie reîncercat. Mi-au mai rămas doua variante :

Tower Heist.  Este un film despre prietenie, altruism şi simţul dreptăţii. Josh Kovacs (Ben Stiller) este manager al unui complex de apartamente de lux, un tip de manager care ştie să fie aproape de angajaţi. Implicat sută la sută este devastat când unul din proprietari, în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume este arestat pentru delapidarea unor sume uriaşe de bani printre care şi fondul de pensii al angajaţilor complexului. Indignarea şi hotărârea de a acţiona cumva vine firesc în momentul în care bătrânul portar încearcă să îşi pună capăt zilelor. Kovacs decide să încerce să recupereze banii angajaţilor săi organizând un jaf în apartamentul fabulos al celebrităţii WallStreet.  Îşi construieşte o echipă cooptând şi un hoţ profesionist, vecinul său Slide(Eddie Murphy) pentru a-i ajuta. Filmul este amuzant şi te prinde, are momentele lui de out of this world, câteva evenimente uşor exagerate dar nu deranjează deloc putând chiar să nu fie observate.

Puss in Boots.  Animaţie care reuneşte trei poveşti celebre, Motanul Încălţat, Jack şi vrejul de fasole şi Humpty Dumpty combinate reuşit în opinia mea, armonios, povestea curge. Primele două poveşti provin, cel mai probabil, de pe tărâmuri engleze, Jack este cel ce a dat o vacă pe trei boabe de fasole şi a reuşit în final să fure aurul căpcăunului din castelult din nori la care ajungeai urcând pe vrejul fermecat; Humpty Dumpty nu se ştie exact ce era, unii ar spune că era un om de statură mică şi îndesat care a căzut  de pe un zid înalt, mulţi oameni chinuindu-se să îl „repare în zadar”, este prezentant deseori sub forma unui ou cu ochi, gură şi nas, mâini şi picioare. Motanul Încălţat provine de pe undeva de prin marea Europă, este o poveste despre vitejiile unui motan cu cizme bineînteles, pe cuvânt că nu îmi place cum sună Puss in Boots, parcă ia din măreţia personajului, el era un motan încalţat nu orice fel de pisică. Şi vocile sunt frumoase: Antonio Banderas – Puss in Boots, Salma Hayek – Kitty, o să vă placă personajul, Zack Galifianakis – Humpty. Mai multe nu spun că dacă încep să povestesc nu va mai avea acelaşi farmec, parcă orice aş spune dezvăluie o parte din poveste, parte care vă va plăcea mai mult să o descoperiţi singuri.

Sursa foto : http://www.imdb.com/

Problema de fond

Am beneficiat de serviciile sistemului de sănătate atât de stat cât şi privat. Am fost prin câteva spitale în calitate de pacient sau însoţitor. Dincolo de şpagă, de condiţii mai mult sau mai puţin în regulă, de lipsa medicamentelor, a paturilor, a consumabilelor elementare ca să nu mai spun absolut nimic de aparatură, dincolo de toate acestea cred că cea mai mare problemă cea care îi determină pe cei mai mulţi să aleagă privat în detrimentul statului în cel mai bun caz, deşi nu este neapărat o garanţie că acolo este altfel, pe alţi mulţi să aleagă să amâne vizita la medic în cel mai rău caz  - este mentalitatea medicilor. Ei, cred că ştiţi cam care era acum câteva sute de ani ierarhia pe la sate, în top sus erau întotdeauna preotul, învaţătorul, primarul şi doctorul. Acum eu nu sunt medic, am în familie vreo patru - cinci, am prieteni medici, dar dintotdeauna există o mentalitate, dacă nu credeţi staţi o clipă de vorbă cu tantile în vârstă din bloc şi veţi afla că să fii medic este o categorie socială aparte. E ceva aproape dumnezeiesc în această meserie, din punctul meu de vedere luna a fel ca oricare alta. Acum că există chirurgi care în fiecare zi salvează oameni, din mâinile lor renaşte pulsul vieţii, da este un lucru extraordinar şi mă înclin în faţa lor şi le mulţumesc. La fel cum mulţumesc tuturor celor care contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii noastre, de la cei pun bazele educaţiei  la cei care cultivă roşii ca să avem ce mânca la micul dejun, până şi celor care pun efectiv un metru de autostradă în plus. Peste tot sunt oameni şi oameni, oameni care muncesc cu dedicaţie, cu entuziasm, cu dăruire, care vor să lase ceva în urmă. Mersul în fiecare dimineaţă la un spital, halatul alb nu reprezintă decât un job ca oricare altul, nu vreau să aud că vezi că responsabilitate, că salarii mici, peste tot este responsabilitate şi toate aceste lucruri cred că ţi le asumi o dată ce alegi o meserie. Şi ajungem şi la problema de fond medicii sunt nişte mici zeităţi, nu toţi, mulţi dintre ei, aroganţi de multe ori şi o dată ce ai ajuns pe tărâmul alb nu mai ai niciun control asupra a ceea ce urmează să se întâmple. Şi ne trezim cu acelaşi sentiment pe care îl aveam când eram mici şi ne doream să creştem o dată să puteam face ceea ce vrem, numai că acum e de o mie de ori mai frustrant pentru că suntem maturi, capabili să trecem prin filtrul minţii şi să luam o decizie pentru noi. Am mai spus aici, în faţă medicilor oamenii sunt egali într-un sens negativ, toţi în pijamaua uniformă şi toţi sunt "tu". Şi ce cred eu că de fapt caută toţi cei ce fug, toţi cei ce se simt lezaţi, cei care se plâng, cei care aleg să plece peste graniţe, sau cei ce se hotârasc să nască acasă poate, eu cred că ei caută respect, caută să fie trataţi ca pacienţi, ca beneficiari ai unor servicii, pentru că viaţa noastra şi deciziile noastre sunt în mâinile proprii, ori de cele mai multe ori suntem trataţi ca nişte copii cărora nu trebuie să li se dea explicaţii care sunt acum în mâinile medicilor - dumnezeu. Aşa că noi mergem acolo să benefeciem de nişte servicii, suntem nişte clienţi cumpărători de servicii medicale şi trebuie să ştim şi să fim de acord cu tot ce ni se întâmplă acolo de la ce se afla într-o seringă sau perfuzie până la ce presupune fiecare procedură care ni se aplică. Nu spun că nu există excepţii, dar eu cred că aceasta este buba cea mai mare. Şi de ce nu te enervezi şi nu pui un medic la punct aşa cum ai face cu o funcţionara de bancă, pentru că îţi e teama, pentru tine, pentru soţia, mama, tatăl, sora, copilui tău, îţi e teama că o dată ce vei termina de vorbit vor fi trataţi poate şi mai rău, şi aici e o problemă. Rezolvarea pe cuvânt că nu o ştiu, cum trebuie să fie ştiu dar ce să facem să ajungem acolo nu....

Chiar dacă ştim prea bine că trebuie savurat momentul, iarna are frumuseţea ei, vara la fel. Şi chiar dacă obişnuiam să aştept cu nerăbdare şi să ador iarna, nu mă pot abţine să nu visez la poza din stânga.
Astfel n-am contrazis nici eu faptul că o dată cu vara devenim a summer person, există şi destul excepţii ce e drept dar nu mă încadrez.

Ninge

Am cam dispărut în peisajul alb de afară, stau ascunsă după perdeaua de nea şi m-aş ruga să nu mă vadă nimeni, din păcate mă zăresc toţi, poate un cod roşu m-ar ascunde mai bine printre nămeţi, nu mă întelegeţi greşit nu îmi doresc codul roşu, mă mulţumesc chiar şi cu cel portocaliu sau galben, şi aştept să aud că vremea este normală pentru această perioadă a anului. Nu am mai scris pentru că I don't feel like myself lately, sunt prinsă între serviciu şi acasă, cu seri în care aştept să se fie cât de cât o ora decentă să adorm pentru a nu fi chiar în ton cu prietenele înaripate din coteţ. Weekendurile sunt pline cu o mie de treburi şi cu alergătură şi încerc fără succes să recuperez timpul pentru odihnă, seara după serviciu.
Aşa că nu am nici inspiraţie, nici informaţii interesante pe care să le scriu aici. Tot ce pot să vă spun este că starea drumurilor nu este nici pe departe atât de rea cum se prezintă la buletinul de ştiri. Se poate circula acceptabil, nu perfect dar se poate ajunge în regula pe DN1. Ciudat dar stratul de zăpadă de pe DN1 fie lipsea, fie era mai mic decât ce a fost  în Bucureşti la capitolul curăţarea drumurilor. DN1A a fost de asemenea curat. După ce se vede la televizor ai fi tentat să crezi că ar fi bine să eviţi şi un drum până la magazinul din colţ, că afară toarnă nu cu stropi de ploaie sau fulgi de nea, ci îi toarnă cu o apocalipsă întreagă. Trebuie să recunosc că cel mai rău a fost să plouă după atâta frig, cu greu am reuşit să cobor treptele la ieşirea din bloc în timp ce responsabilii de curăţenie şi îngrijire se plimbau de colo colo, fără să facă nimic, de parcă 10 trepte ar fi fost cât drumul la Mecca şi o găleată, două de sare sau nisip nu se aflau la magazie. Dar tot e bine că nenea îngrijitorul mi-a spus "bună" şi mi-a zis să am grijă să nu cad în timp ce se uita la peisaj de parcă treaba lui era mai degrabă să monitorizeze traficul pe scări. Dar în afară de gheaţa de pe scări şi cea de pe maşină pe drumul public nu au fost probleme majore.
Visez şi voi visa mult timp de acum, după cum se arată semnele, la o vacanţa în care să nu ma gândesc tot timpul ce trebuie să fac la ora x, y şi z. Să îmi revin, să fiu eu cu mine şi cu el, să mă pot uita şi eu la zăpada de afară şi să simt măcar o jumătate de strop din bucuria pe care o simţeam când eram mică, să ies afară să mă plimb fără o destinaţie anume, fără să îmi pese dacă îmi este rece sau ud.

Viscol

Sunt trei lucruri pentru care primeam priviri dezaprobatoare în copilărie, unul era că uram să port maieu, deci eram cam tot timpul cu mijlocul gol cum zicea bunica, al doilea nu purtam căciulă decât foarte, foarte rar şi al treilea, ei bine la prima rază de soare mai încurajatoare, în prima zi de vară cât de cât eu eram cel puţin cu picioarele în apă. Şi au ajuns ca toate aceste lucruri să ma bântuie acum deşi atunci nu îmi imaginam că ar fi posibil, m-am ales cu sensibilităţi multiple, de exemplu am nişte migrene de zici că mi-a dat cineva cu un par mare în cap şi m-a lasat năucă fără posibilitatea de a mi-l mai roti stânga dreapta fără să simt o greaţă infinită.
Şi acum la douăzeci şi sapte de ani, puţin cam târziu port toate acele articole vestimentare pe care în copilărie le detestam. Ştiam că azi e frig şi viscol, de aseară mă tot uitam pe geam, aşteptam cu nerăbdare într-un fel de parcă ar fi o mică oază, o trecere ca într-o maşină a timpului către amintiri plăcute. M-am înarmat cu de toate, şosete groase-verificat, maieu, bluză, pulover - verificat, mănuşi groase - verificat, căciulă- verificat, geacă - verificat, nimic nu mai putea sta între mine şi viforul de afară, îmi imaginam chiar că voi merge pe jos până la birou.
Dar m-am răzgândit repede când am văzut că toţi fulgii de nea îmi veneau direct în fată, cum de am uitat eu să îmi pun ochelarii lui de schi, făceam senzaţie pe stradă. Ei bine până la metrou m-am udat destul de rău pe pantaloni şi s-a dus toată deghizarea mea în femeia fantastică blindată care semăna mai degrabă cu mascota aia grasă şi albă la cauciucuri de maşini. Let's hope for no pain today. Deci pentru mâine am notat, colanţi pe sub pantaloni plus o geacă de fâş lungă, să vedem cum va mai fi.
Let it snow, let it snow, let it snow!

Două ore de şutat, patru zile "faultat".

Am avut o zi absolut groaznică în loc de o urare de weekend plăcut, de aceea m-am gândit să încerc să vă povestesc ceva amuzant.
Miercurea la noi este oficial zi de fotbal. Începe timid cu o echipare, pantaloni scurţi şi tricou fie vară, fie  iarnă  şi continuă la teren în aer liber. Ce se petrece acolo pe cuvânt că nu ştiu să vă spun , am înteles că aşa se consuma toată energia negativă acumulata şi chiar nu vreau să fiu prin preajmă când se desfăşoară acest procedeu dar ştiu foarte bine ce se întâmplă după. În cel mai rău caz s-a întâmplat să vină de acolo cu o oră mai devreme ţinându-se de mijloc şi târând sontâc, sontâc un picior după el. Şi în ziua de astăzi sunt acuzată că îmi pasă mai mult de un "fier" decât de el pentru că prima mea reacţie a fost, ai făcut accident... Nu mă crede nimeni că am întrebat acest lucru gândindu-mă că sechelele unui astfel de eveniment sunt mai grave, cel puţin în capul meu, decât o căzătură pe teren. Dar de obicei, vine încet, încet, iar a doua zi se plânge de durere de picioare la cea mai mică atingere şi la fiecare pas. O zi, două, cinci, ca printr-o minune cu o zi înainte de joc este într-o stare perfectă, abia aşteaptă, pleacă voios, a uitat tot chinul şi o ia de la capăt. Tot aşa, săptămână de săptămână, aseară i-am propus să îl trimit în cantonament, cum de lăsat nu vrea să se lase, singura soluţie este antrenamentul zic eu.
Deci avem câteva variante la Poiana Braşov cu echipa lui preferată, în Turcia cu pandurii că-i oltean sau ture în jurul blocului în fiecare seară, o să aleg ultima varianta, cantonament, cantonament dar vreau să fie prin preajmă.
Şi nu ştiu cum se face că în fiecare miercuri joacă vreo echipă preferată, e un meci must see, aşa că maraton nu glumă, fotbal cu pâine.

Un weekend frumos tuturor!

Crede şi vei vedea sau trebuie să vezi ca să crezi?

Am citit un articol interesant pe blogul Luminiţei, despre bio, eco şi despre homeopatie. Părerea mea despre bio am mai spus-o o dată aici,  nu cred în bio cel suprem, ştiu câte ceva despre condiţiile necesare, îmi imaginez cât de greu este să fie îndeplinite, ştiu foarte bine cum că pe la ţară pomii fructiferi şi chiar şi legumele sunt tratate chimic, altfel nu se face mai nimic în general,  ştiu că majoritatea puilor sunt hrăniţi cu furaje combinate atât de blamate de susţinătorii bio, mă mulţumesc încercând să mănânc cât mai natural, cât mai puţin procesat şi cât mai light, fără să aleg  un produs exagerat de scump doar pentru că are o etichetă bio, cumpăr legumele care nu arată de parcă sunt decupate în forme perfecte şi strălucesc ca cele din plastic. Ei bine, despre homeopatie nu ştiu mai nimic, în afară de laudele aduse de colegi, prieteni şi câteva articole citite informaţia îmi lipseşte din păcate. Eu nu sunt un "believer" de felul meu, nu ştiu de ce pentru că sincer mi-aş dori să fiu dar nu pot, am ales întotdeauna gramatica şi matematica  în locul literaturii, îmi plac lucrurile exacte, precise ca un ceas elveţian, am nevoie de o anumită siguranţa dată de un fir logic accesibil mie, nu spun că homeopatia nu este logică spun că eu personal nu am reuşit să îi dovedesc efectele benefice încă. M-a pus pe gânduri faptul că am acceptat în secunda unu să fac o analiză destul de scumpă de teamă să nu iasă ceva rău dar au trecut câteva zile şi tratamentul  homeopat nu mi l-am procurat încă. Analiza trebuia făcută dar mi se pare ciudat faptul că până să o fac efectiv simţeam o teamă incredibilă dar faptul că nu am început tratamentul nu mă sperie deloc. Am consultat doi medici diferiţi, unul a mers pe homeopat, cel de-al doilea pe alopat imediat ce avem rezultatul, nu ştiu ce voi alege sau dacă le voi folosi în paralel. 

Cert este că astăzi îmi voi procura produsele recomandate şi voi încerca să fiu încrezătoare, doar trebuie să crezi ca să vezi, nu? Sau o fi invers?

Smoking is bad for you!

Ca să ne înţelegem de la început nu am fost niciodată o fumătoare în adevăratul sens al cuvântului, poate mai degrabă un fel de social smoker sau am fumat atunci când aveam o stare foarte proastă, ca să ne mai întelegem încă o dată nu ştiu să "trag în piept". Prima dată am fumat după un examen de sesiune picat şi a fost groaznic, m-am înecat, am ameţit şi am decretat că nu mai îmi trebuie. După un timp am început să fumez în oraş, de ce, păi de plictiseală, pentru că aşa făceau toţi, pentru că părea mai interesant, cred că a durat cam o vară toată nebunia după care am renunţat din nou. M-am reapucat când mama s-a îmbolnăvit, apoi când el a plecat în Germania, nu pot să spun că îmi lipseşte enorm, puteam fuma în fiecare zi sau pot trece două zile fără să lipesc buzele de o ţigară fără să simt vreo lipsă. Azi este ziua cu numărul şase de când nu mai fumez. Am înteles că trebuie stop, mai ales că nu se merită pentru un moft, de plictiseală sau pentru sentimentul de apartenenţă unui grup, aşa că dacă am fost sfătuită să mă opresc pe cuvânt că mă străduiesc. Seara simt puţin lipsa, după o zi stresantă m-aş cufunda în scaun cu o ţigară aromată şi un pahar rece de.....ceva la fel de puţin bun.

Telefonie mobilă

Mă strofoc de dimineaţă să mă conectez la reţeaua de telefonie mobilă fără niciun dram de succes. Nu merge şi pace. Am înţeles că ar fi fost o problemă tehnică doar pentru cei care au cartele şi am zis ups eu nu sunt din categoria aceasta, poate mi s-a stricat telefonul inteligent primit cadou, dar de fapt nu ar merge nici la abonament, sau la unii abonaţi merge la alţii ba. Eu nu reuşesc să mă conectez nici acum, mă simt uşor pierdută în spaţiu, dacă mă caută cineva şi nu dă de mine..., telefonul face parte din categoria "puteam trai bine mersi fără dar acum că îl avem, imposibil".
Acum zic şi eu, când unul dintre cei mai importanţi operatori de telefonie mobila dintr-o ţara, la noi cam toţi sunt importanţi, are o problemă tehnică de o durată mai mare de o oră, problema ţine cam de pe la zece, nu e normal ca măcar pe siteul lor să posteze un anunţ să ştim şi noi ca e o problemă şi mai durează "n" timp.
Voi aveţi probleme de conectare la reţea?

De weekend

În ceea ce priveşte anotimpurile aveam două preferinţe importante vara, adică marea şi iarna adică zăpada.
Prima ninsoare care se lăsa aşteptată îmi provoca nerăbdare şi apoi fulgii aceea balerini, şi alb peste tot, linişte şi o imensitate de pur care îmi dădea un sentiment de apartenenţă a unei lumi măreţe şi magice. Toate compunerile mele copilăreşti, din proprie iniţiativă erau fie despre talazurile mării, fie despre neaua iernii. Mare fană a ninsorii în capitala noastră iubită nu pot să mă declar, închid ochii şi îmi vin în minte noroi, zăpadă înnegrita, maldăre întregi pe lângă trotuar de este aproape imposibil de traversat, apă pe drum, e drept că zborul fulgilor e la fel de feeric.
Anul acesta nu am văzut decât o ninsoare anemică de maxim zece minute ca durată, pe tărâmuri gorjene dar atât, nici urmă de celebrul White Christmas, zero zăpadă pentru noi.
Pentru weekend au anunţat precipitaţii sub formă de ninsoare, dar mă îndoiesc destul de tare, săptămâna trecută au anunţat la fel şi nu am avut decât vânt.
Ca să citez o replică dintr-un film tare drag mie "Don't blow away", deci nu vă lăsaţi purtaţi de  vânt şi rămâneţi mereu aproape de cei dragi.
Un weekend minunat vă doresc, la mine urmează unul din acelea în care obosesc mai rău decât m-am "relaxat" în timpul săptămânii.

Concurs pe Zile şi Nopţi

M-am înscris la concurs, eu am câştigat toată viaţa mea decât o sticlă de suc din acela negricios la 0,5 şi beam cam o sticlă pe zi deci şansele m-ar fi dus la mult mai mult, vreau să spun de fapt că nu sunt deloc norocoasă. Aşa că nu mă aştept să câştig, dar m-am înscris din două motive, primul ar fi că îmi place la nebunie patinajul, urmăream concursurile, aveam preferaţi şi vă fac o mărturisire, întotdeauna când voiam să mă liniştesc sau când mă astepta un drum lung de făcut ascultam muzică, închideam ochii şi îmi imaginam spectacole întregi de dans pe gheaţă. Nu ştiu să patinez, nu cred că voi învăţa vreodată, pentru că nu sunt deloc bună la sporturile acestea, nici pe role nu merg, dar uitându-mă la ei am senzaţia că plutesc la propriu şi că orice e posibil, că pot sări un triplu tulup împreună cu ei şi că este aşa uşor. Patinajul e dans, graţie, plutire, e vis şi magie şi totul pare aşa uşor.
Îmi dă o stare extraordinară de bine să privesc şi la televizor aşadar cred că e minunat să fii aşa aproape. La balet am fost şi mi-a plăcut foarte mult, la dans pe gheaţa încă nu.
Concursul Zile şi Nopţi unde poţi câştiga o invitaţie dublă la Spărgătorul de Nuci - Saint Petersburg State Ballet on Ice este aici, tot ce trebuie să faceţi este să trimiteţi un e-mail în care să spuneţi câteva fraze despre jucăria voastra preferată din copilărie.
Eu am scris aşa:

"Am văzut că şi acum investesc părinţii în jucării sofisticate şi costisitoare şi cei mici se joacă tot cu te miri ce, chiar şi capace sau cutii.

Şi jucăria mea preferată era tot o chestie prea puţin complicată, era o maimuţă şi am iubit-o tare, o luam cu mine peste tot până când s-a pierdut în negura timpului. Am primit-o de la Moş Nicolae pe vremea când nu se găseau cine ştie ce jucării şi ştiu că tata i-a spus mamei că o jucărie mai urâtă de atât nu putea să fi găsit. Era o maimuţică urâtă ce-i drept dar mie mi se părea aşa frumoasă şi iubită pentru că avea braţe lungi bune de suport pentru târât după mine, avea o freză încurcată care imi spunea că e o maimuţă ghiduşă şi spontană, şi avea o privire uşor pierdută care iţi putea spune că e uşor lunatică dar pentru mine insemna că e altfel decat celelalte maimuţe şi că este doar a mea."

Succes dacă vă hotărâţi să vă înscrieţi!

Eu diseară mă duc stitivoiunde, la cladireaalbcualbastru, într-un fel sau altul tot trebuie să scap o dată.

Ţineţi-mi pumnii!

Eu nu ştiu dacă medicii simpatici de la clinica draguţă albă cu albastru, de parcă nu toate sunt aşa, în fine nu ştiu dacă ei îşi imaginează ca eu trec pe acolo ca în vizită sau ca la cinema sau ca la un restaurant bun, că dacă ar fi aşa plăcut m-aş duce de bună voie pe cuvânt. Mă duc de fiecare dată în speranţa că e ultima pe un termen scurt şi voi primi frumos trasată o linie finală cu o concluzie pe măsură, dar nu, primesc în schimb indicaţii de alte şi alte analize de nu mai înteleg nimic şi tocmai ce eram eu de plimbat prin spitale după câtă oroare am de ele.
Nu ştiu dacă e de rău, deocamdată sunt niste contradicţii, deci m-am hotărât să merg la n-şpea analiză sperând si de data aceasta că va fi ultima.
Să îmi ţineţi pumnii să iasă bine.

Bad experience

După cum v-am povestit mi-am petrecut cele câteva zile de concediu pe drumuri, cu treburi, printre responsabilităţi şi mult doritele, câteva, prea puţine ore de somn în plus. Şi bineînteles că neavând ce face, cu tot acest "timp liber" de care dispun s-a impus şi o vizită la medic, o plăcere de altfel, voiam să mai schimbăm câteva vorbe că nu ne-am mai văzut de mult. Cu toate că am oroare, pe cuvânt că m-am dus relativ relaxată, mult mai calmă decât alte dăţi, chiar am făcut şi salata de boeuf  înainte. Am aşteptat cuminte să intru şi nu după mult timp am fost invitată în cabinet. Doctoriţa a fost o profesionistă de toată isprava, mi-a explicat tot ce urmează să se întămple, a avut răbdare, mi-a spus fiecare pas, dar ce să te faci atunci când efectiv nu ai cu cine.
Din timpul consultului am simţit cum peretele devine mai galben decât faţa mea şi totul se învârte uşor obosindu-mi ochii şi respiraţia. Nu prea mai ţin minte recomandările medicului căci la momentul respectiv începuse şi biroul ei să se mişte şi ea se rotea încetişor, am încercat să îi spun că e ceva în neregula, cutremur sau am ajuns în spaţiu sau ceva... Îmi amintesc doar că i-am spus eu ei, asta e tot, m-am ridicat şi am plecat şi până când a venit momentul notei de plată îmi revenisem şi eram gata de lăsat ceva bănuţi la recepţie.
Sunt bucuroasă totuşi că nu am leşinat dar m-am convins că trebuie să stau pe o raza de un km cel puţin de spitale, curios că am văzut multe şi am tot stat prin spitale, doar când văd la mine mi se face brusc rău.

De colo colo

Am revenit la activităţile zilnice obişnuite, aş mai fi stat puţin în concediu, doar să lenevesc pe canapeaua din sufragerie şi să ştiu că foarte aproape pe un fotoliu este şi el, deci e clar că nu am apucat să facem asta îndeajuns.
Ne-am plimbat de colo colo, dintr-o casă în alta, toate fiind casa mea şi a lui şi parcă tocmai acum când avem atâtea locuri pe care să le numim acasă, generic bineînteles că proprietăţi n-avem deloc, bine că măcar nu trebuie să ne îmbulzim la impozite la coadă de pe 3 ianuarie; în fine cu toate aceste case nu prea mă mai simt acasă nicăieri. Şi am făcut bagaje, mi-a fost greu să plec, apoi m-am obişnuit în altă parte, mi-a fost greu să plec, m-am obişnuit şi acolo şi mi-a fost greu să plec şi tot aşa. Sărbătorile noastre s-au împărţit între acomodare şi sentimentul de vinovăţie că trebuie să plecăm în altă parte.
Şi astăzi vă scriu în 2012, nu îmi doresc în acest an decât să mă aşez sufleteşte, să îmi găsesc echilibrul şi liniştea, acum îmi par nişte lucruri de nerealizat.
Vouă vă doresc din tot sufletul să vi se îndeplinească dorinţele şi tot ce v-aţi propus pentru anul acesta să bifaţi.
La mulţi ani!