Viscol

Sunt trei lucruri pentru care primeam priviri dezaprobatoare în copilărie, unul era că uram să port maieu, deci eram cam tot timpul cu mijlocul gol cum zicea bunica, al doilea nu purtam căciulă decât foarte, foarte rar şi al treilea, ei bine la prima rază de soare mai încurajatoare, în prima zi de vară cât de cât eu eram cel puţin cu picioarele în apă. Şi au ajuns ca toate aceste lucruri să ma bântuie acum deşi atunci nu îmi imaginam că ar fi posibil, m-am ales cu sensibilităţi multiple, de exemplu am nişte migrene de zici că mi-a dat cineva cu un par mare în cap şi m-a lasat năucă fără posibilitatea de a mi-l mai roti stânga dreapta fără să simt o greaţă infinită.
Şi acum la douăzeci şi sapte de ani, puţin cam târziu port toate acele articole vestimentare pe care în copilărie le detestam. Ştiam că azi e frig şi viscol, de aseară mă tot uitam pe geam, aşteptam cu nerăbdare într-un fel de parcă ar fi o mică oază, o trecere ca într-o maşină a timpului către amintiri plăcute. M-am înarmat cu de toate, şosete groase-verificat, maieu, bluză, pulover - verificat, mănuşi groase - verificat, căciulă- verificat, geacă - verificat, nimic nu mai putea sta între mine şi viforul de afară, îmi imaginam chiar că voi merge pe jos până la birou.
Dar m-am răzgândit repede când am văzut că toţi fulgii de nea îmi veneau direct în fată, cum de am uitat eu să îmi pun ochelarii lui de schi, făceam senzaţie pe stradă. Ei bine până la metrou m-am udat destul de rău pe pantaloni şi s-a dus toată deghizarea mea în femeia fantastică blindată care semăna mai degrabă cu mascota aia grasă şi albă la cauciucuri de maşini. Let's hope for no pain today. Deci pentru mâine am notat, colanţi pe sub pantaloni plus o geacă de fâş lungă, să vedem cum va mai fi.
Let it snow, let it snow, let it snow!

Două ore de şutat, patru zile "faultat".

Am avut o zi absolut groaznică în loc de o urare de weekend plăcut, de aceea m-am gândit să încerc să vă povestesc ceva amuzant.
Miercurea la noi este oficial zi de fotbal. Începe timid cu o echipare, pantaloni scurţi şi tricou fie vară, fie  iarnă  şi continuă la teren în aer liber. Ce se petrece acolo pe cuvânt că nu ştiu să vă spun , am înteles că aşa se consuma toată energia negativă acumulata şi chiar nu vreau să fiu prin preajmă când se desfăşoară acest procedeu dar ştiu foarte bine ce se întâmplă după. În cel mai rău caz s-a întâmplat să vină de acolo cu o oră mai devreme ţinându-se de mijloc şi târând sontâc, sontâc un picior după el. Şi în ziua de astăzi sunt acuzată că îmi pasă mai mult de un "fier" decât de el pentru că prima mea reacţie a fost, ai făcut accident... Nu mă crede nimeni că am întrebat acest lucru gândindu-mă că sechelele unui astfel de eveniment sunt mai grave, cel puţin în capul meu, decât o căzătură pe teren. Dar de obicei, vine încet, încet, iar a doua zi se plânge de durere de picioare la cea mai mică atingere şi la fiecare pas. O zi, două, cinci, ca printr-o minune cu o zi înainte de joc este într-o stare perfectă, abia aşteaptă, pleacă voios, a uitat tot chinul şi o ia de la capăt. Tot aşa, săptămână de săptămână, aseară i-am propus să îl trimit în cantonament, cum de lăsat nu vrea să se lase, singura soluţie este antrenamentul zic eu.
Deci avem câteva variante la Poiana Braşov cu echipa lui preferată, în Turcia cu pandurii că-i oltean sau ture în jurul blocului în fiecare seară, o să aleg ultima varianta, cantonament, cantonament dar vreau să fie prin preajmă.
Şi nu ştiu cum se face că în fiecare miercuri joacă vreo echipă preferată, e un meci must see, aşa că maraton nu glumă, fotbal cu pâine.

Un weekend frumos tuturor!

Crede şi vei vedea sau trebuie să vezi ca să crezi?

Am citit un articol interesant pe blogul Luminiţei, despre bio, eco şi despre homeopatie. Părerea mea despre bio am mai spus-o o dată aici,  nu cred în bio cel suprem, ştiu câte ceva despre condiţiile necesare, îmi imaginez cât de greu este să fie îndeplinite, ştiu foarte bine cum că pe la ţară pomii fructiferi şi chiar şi legumele sunt tratate chimic, altfel nu se face mai nimic în general,  ştiu că majoritatea puilor sunt hrăniţi cu furaje combinate atât de blamate de susţinătorii bio, mă mulţumesc încercând să mănânc cât mai natural, cât mai puţin procesat şi cât mai light, fără să aleg  un produs exagerat de scump doar pentru că are o etichetă bio, cumpăr legumele care nu arată de parcă sunt decupate în forme perfecte şi strălucesc ca cele din plastic. Ei bine, despre homeopatie nu ştiu mai nimic, în afară de laudele aduse de colegi, prieteni şi câteva articole citite informaţia îmi lipseşte din păcate. Eu nu sunt un "believer" de felul meu, nu ştiu de ce pentru că sincer mi-aş dori să fiu dar nu pot, am ales întotdeauna gramatica şi matematica  în locul literaturii, îmi plac lucrurile exacte, precise ca un ceas elveţian, am nevoie de o anumită siguranţa dată de un fir logic accesibil mie, nu spun că homeopatia nu este logică spun că eu personal nu am reuşit să îi dovedesc efectele benefice încă. M-a pus pe gânduri faptul că am acceptat în secunda unu să fac o analiză destul de scumpă de teamă să nu iasă ceva rău dar au trecut câteva zile şi tratamentul  homeopat nu mi l-am procurat încă. Analiza trebuia făcută dar mi se pare ciudat faptul că până să o fac efectiv simţeam o teamă incredibilă dar faptul că nu am început tratamentul nu mă sperie deloc. Am consultat doi medici diferiţi, unul a mers pe homeopat, cel de-al doilea pe alopat imediat ce avem rezultatul, nu ştiu ce voi alege sau dacă le voi folosi în paralel. 

Cert este că astăzi îmi voi procura produsele recomandate şi voi încerca să fiu încrezătoare, doar trebuie să crezi ca să vezi, nu? Sau o fi invers?

Smoking is bad for you!

Ca să ne înţelegem de la început nu am fost niciodată o fumătoare în adevăratul sens al cuvântului, poate mai degrabă un fel de social smoker sau am fumat atunci când aveam o stare foarte proastă, ca să ne mai întelegem încă o dată nu ştiu să "trag în piept". Prima dată am fumat după un examen de sesiune picat şi a fost groaznic, m-am înecat, am ameţit şi am decretat că nu mai îmi trebuie. După un timp am început să fumez în oraş, de ce, păi de plictiseală, pentru că aşa făceau toţi, pentru că părea mai interesant, cred că a durat cam o vară toată nebunia după care am renunţat din nou. M-am reapucat când mama s-a îmbolnăvit, apoi când el a plecat în Germania, nu pot să spun că îmi lipseşte enorm, puteam fuma în fiecare zi sau pot trece două zile fără să lipesc buzele de o ţigară fără să simt vreo lipsă. Azi este ziua cu numărul şase de când nu mai fumez. Am înteles că trebuie stop, mai ales că nu se merită pentru un moft, de plictiseală sau pentru sentimentul de apartenenţă unui grup, aşa că dacă am fost sfătuită să mă opresc pe cuvânt că mă străduiesc. Seara simt puţin lipsa, după o zi stresantă m-aş cufunda în scaun cu o ţigară aromată şi un pahar rece de.....ceva la fel de puţin bun.

Telefonie mobilă

Mă strofoc de dimineaţă să mă conectez la reţeaua de telefonie mobilă fără niciun dram de succes. Nu merge şi pace. Am înţeles că ar fi fost o problemă tehnică doar pentru cei care au cartele şi am zis ups eu nu sunt din categoria aceasta, poate mi s-a stricat telefonul inteligent primit cadou, dar de fapt nu ar merge nici la abonament, sau la unii abonaţi merge la alţii ba. Eu nu reuşesc să mă conectez nici acum, mă simt uşor pierdută în spaţiu, dacă mă caută cineva şi nu dă de mine..., telefonul face parte din categoria "puteam trai bine mersi fără dar acum că îl avem, imposibil".
Acum zic şi eu, când unul dintre cei mai importanţi operatori de telefonie mobila dintr-o ţara, la noi cam toţi sunt importanţi, are o problemă tehnică de o durată mai mare de o oră, problema ţine cam de pe la zece, nu e normal ca măcar pe siteul lor să posteze un anunţ să ştim şi noi ca e o problemă şi mai durează "n" timp.
Voi aveţi probleme de conectare la reţea?

De weekend

În ceea ce priveşte anotimpurile aveam două preferinţe importante vara, adică marea şi iarna adică zăpada.
Prima ninsoare care se lăsa aşteptată îmi provoca nerăbdare şi apoi fulgii aceea balerini, şi alb peste tot, linişte şi o imensitate de pur care îmi dădea un sentiment de apartenenţă a unei lumi măreţe şi magice. Toate compunerile mele copilăreşti, din proprie iniţiativă erau fie despre talazurile mării, fie despre neaua iernii. Mare fană a ninsorii în capitala noastră iubită nu pot să mă declar, închid ochii şi îmi vin în minte noroi, zăpadă înnegrita, maldăre întregi pe lângă trotuar de este aproape imposibil de traversat, apă pe drum, e drept că zborul fulgilor e la fel de feeric.
Anul acesta nu am văzut decât o ninsoare anemică de maxim zece minute ca durată, pe tărâmuri gorjene dar atât, nici urmă de celebrul White Christmas, zero zăpadă pentru noi.
Pentru weekend au anunţat precipitaţii sub formă de ninsoare, dar mă îndoiesc destul de tare, săptămâna trecută au anunţat la fel şi nu am avut decât vânt.
Ca să citez o replică dintr-un film tare drag mie "Don't blow away", deci nu vă lăsaţi purtaţi de  vânt şi rămâneţi mereu aproape de cei dragi.
Un weekend minunat vă doresc, la mine urmează unul din acelea în care obosesc mai rău decât m-am "relaxat" în timpul săptămânii.

Concurs pe Zile şi Nopţi

M-am înscris la concurs, eu am câştigat toată viaţa mea decât o sticlă de suc din acela negricios la 0,5 şi beam cam o sticlă pe zi deci şansele m-ar fi dus la mult mai mult, vreau să spun de fapt că nu sunt deloc norocoasă. Aşa că nu mă aştept să câştig, dar m-am înscris din două motive, primul ar fi că îmi place la nebunie patinajul, urmăream concursurile, aveam preferaţi şi vă fac o mărturisire, întotdeauna când voiam să mă liniştesc sau când mă astepta un drum lung de făcut ascultam muzică, închideam ochii şi îmi imaginam spectacole întregi de dans pe gheaţă. Nu ştiu să patinez, nu cred că voi învăţa vreodată, pentru că nu sunt deloc bună la sporturile acestea, nici pe role nu merg, dar uitându-mă la ei am senzaţia că plutesc la propriu şi că orice e posibil, că pot sări un triplu tulup împreună cu ei şi că este aşa uşor. Patinajul e dans, graţie, plutire, e vis şi magie şi totul pare aşa uşor.
Îmi dă o stare extraordinară de bine să privesc şi la televizor aşadar cred că e minunat să fii aşa aproape. La balet am fost şi mi-a plăcut foarte mult, la dans pe gheaţa încă nu.
Concursul Zile şi Nopţi unde poţi câştiga o invitaţie dublă la Spărgătorul de Nuci - Saint Petersburg State Ballet on Ice este aici, tot ce trebuie să faceţi este să trimiteţi un e-mail în care să spuneţi câteva fraze despre jucăria voastra preferată din copilărie.
Eu am scris aşa:

"Am văzut că şi acum investesc părinţii în jucării sofisticate şi costisitoare şi cei mici se joacă tot cu te miri ce, chiar şi capace sau cutii.

Şi jucăria mea preferată era tot o chestie prea puţin complicată, era o maimuţă şi am iubit-o tare, o luam cu mine peste tot până când s-a pierdut în negura timpului. Am primit-o de la Moş Nicolae pe vremea când nu se găseau cine ştie ce jucării şi ştiu că tata i-a spus mamei că o jucărie mai urâtă de atât nu putea să fi găsit. Era o maimuţică urâtă ce-i drept dar mie mi se părea aşa frumoasă şi iubită pentru că avea braţe lungi bune de suport pentru târât după mine, avea o freză încurcată care imi spunea că e o maimuţă ghiduşă şi spontană, şi avea o privire uşor pierdută care iţi putea spune că e uşor lunatică dar pentru mine insemna că e altfel decat celelalte maimuţe şi că este doar a mea."

Succes dacă vă hotărâţi să vă înscrieţi!

Eu diseară mă duc stitivoiunde, la cladireaalbcualbastru, într-un fel sau altul tot trebuie să scap o dată.

Ţineţi-mi pumnii!

Eu nu ştiu dacă medicii simpatici de la clinica draguţă albă cu albastru, de parcă nu toate sunt aşa, în fine nu ştiu dacă ei îşi imaginează ca eu trec pe acolo ca în vizită sau ca la cinema sau ca la un restaurant bun, că dacă ar fi aşa plăcut m-aş duce de bună voie pe cuvânt. Mă duc de fiecare dată în speranţa că e ultima pe un termen scurt şi voi primi frumos trasată o linie finală cu o concluzie pe măsură, dar nu, primesc în schimb indicaţii de alte şi alte analize de nu mai înteleg nimic şi tocmai ce eram eu de plimbat prin spitale după câtă oroare am de ele.
Nu ştiu dacă e de rău, deocamdată sunt niste contradicţii, deci m-am hotărât să merg la n-şpea analiză sperând si de data aceasta că va fi ultima.
Să îmi ţineţi pumnii să iasă bine.

Bad experience

După cum v-am povestit mi-am petrecut cele câteva zile de concediu pe drumuri, cu treburi, printre responsabilităţi şi mult doritele, câteva, prea puţine ore de somn în plus. Şi bineînteles că neavând ce face, cu tot acest "timp liber" de care dispun s-a impus şi o vizită la medic, o plăcere de altfel, voiam să mai schimbăm câteva vorbe că nu ne-am mai văzut de mult. Cu toate că am oroare, pe cuvânt că m-am dus relativ relaxată, mult mai calmă decât alte dăţi, chiar am făcut şi salata de boeuf  înainte. Am aşteptat cuminte să intru şi nu după mult timp am fost invitată în cabinet. Doctoriţa a fost o profesionistă de toată isprava, mi-a explicat tot ce urmează să se întămple, a avut răbdare, mi-a spus fiecare pas, dar ce să te faci atunci când efectiv nu ai cu cine.
Din timpul consultului am simţit cum peretele devine mai galben decât faţa mea şi totul se învârte uşor obosindu-mi ochii şi respiraţia. Nu prea mai ţin minte recomandările medicului căci la momentul respectiv începuse şi biroul ei să se mişte şi ea se rotea încetişor, am încercat să îi spun că e ceva în neregula, cutremur sau am ajuns în spaţiu sau ceva... Îmi amintesc doar că i-am spus eu ei, asta e tot, m-am ridicat şi am plecat şi până când a venit momentul notei de plată îmi revenisem şi eram gata de lăsat ceva bănuţi la recepţie.
Sunt bucuroasă totuşi că nu am leşinat dar m-am convins că trebuie să stau pe o raza de un km cel puţin de spitale, curios că am văzut multe şi am tot stat prin spitale, doar când văd la mine mi se face brusc rău.

De colo colo

Am revenit la activităţile zilnice obişnuite, aş mai fi stat puţin în concediu, doar să lenevesc pe canapeaua din sufragerie şi să ştiu că foarte aproape pe un fotoliu este şi el, deci e clar că nu am apucat să facem asta îndeajuns.
Ne-am plimbat de colo colo, dintr-o casă în alta, toate fiind casa mea şi a lui şi parcă tocmai acum când avem atâtea locuri pe care să le numim acasă, generic bineînteles că proprietăţi n-avem deloc, bine că măcar nu trebuie să ne îmbulzim la impozite la coadă de pe 3 ianuarie; în fine cu toate aceste case nu prea mă mai simt acasă nicăieri. Şi am făcut bagaje, mi-a fost greu să plec, apoi m-am obişnuit în altă parte, mi-a fost greu să plec, m-am obişnuit şi acolo şi mi-a fost greu să plec şi tot aşa. Sărbătorile noastre s-au împărţit între acomodare şi sentimentul de vinovăţie că trebuie să plecăm în altă parte.
Şi astăzi vă scriu în 2012, nu îmi doresc în acest an decât să mă aşez sufleteşte, să îmi găsesc echilibrul şi liniştea, acum îmi par nişte lucruri de nerealizat.
Vouă vă doresc din tot sufletul să vi se îndeplinească dorinţele şi tot ce v-aţi propus pentru anul acesta să bifaţi.
La mulţi ani!