Leapşa cu finanţe

De mult mi-a propus Luminiţa o leapşă, cu scuzele de rigoare pentru întârzierea atât de mare şi având în vedere că acum ştiu sigur pe ce am cheltuit cel mai mult săptămâna trecută here it goes:

Săptămână trecută cel mai mult am cheltuit pe bilete de avion.
Dacă aş câştiga mâine 10.000 euro aş încerca să mai fac 10.000.
Reţeta mea preferata, din cele extrem de ieftine, este tocăniţa picantă de legume.
Distracţia mea preferată, care nu implică cheltuieli, este ţopăitul în ploaie.
Voi considera săptămâna aceasta un succes pentru blogul meu dacă mi-ar aduce interacţiune.
Dacă ar fi să fac o cheltuială mare şi nu neapărat necesară, aş cumpăra încă un laptop doar pentru mine sau o tabletă.
Când eram copil visam să organizez evenimente, am ajuns control intern......
Dintre mere şi pere îmi plac perele.
Între ghiocei şi zambile aleg zambilele.
Banii reprezintă pentru mine un mijloc de a trăi decent.

Cine mai doreşte cine mai pofteşte este invitat să ne povestească.

Cod galben

   Se anunţă cod galben de furtună de mâine de la 12 şi până joi la 9, aveţi grijă. Eu nu sunt tristă deloc, înainte uram ploaia, când eram mică pentru că îmi strica posibilitatea de joacă afară atunci când era absolut exclus dansul în ploaie şi apoi fiindcă trebuie să vă mărturisesc îmi îndrept părul cu placă, ploaia era bad news pentru coafura mea. Acum nici că îmi mai pasă de nici unul din argumentele de mai sus, acum iubesc ploaia pur şi simplu, pentru că îmi place să o ascult şi să o văd şiroind pe ferestre, îmi place să văd norii întunecaţi deasupra castanilor înverziţi, îmi plac florile de salcâm scăldate în picături mari de apă, îmi place aerul răcoros pe care ni-l lasă în urmă cadou. Şi mi-ar plăcea pe cuvânt să fiu o furtună de vară, imaginaţi-vă aş veni pe neaşteptate, ignorând codurile date de meteorologi şi aş curge aşa când vijelios când mai domol, şi m-aş roti în aer şi m-aş plimba peste tot, aş vedea brazi înalţi şi dealuri înverzite şi flori, e drept că păsările ar cam fugi de mine, dar când m-aş potoli ar ieşi vesele să guste din stropii de apa. Râurile s-ar învolbura şi marea şi-ar deschide braţele înăltându-şi valurile înspre mine, petalele s-ar retrage sfioase, iarba nu va şti ce să creadă să fie tristă sau veselă şi atunci când aş vedea că toate îmi răspund aş înceta să tun şi fulger şi le-aş multumi tuturor cu picături prietenoase ca într-o îmbraţişare.
Mie îmi place aventura pe cuvânt dar în condiţii perfecte de securitate şi toţusi nu are niciun sens.

Carrefour şi alţi prieteni care emit facturi

            Dacă te duci la Carrefour la Unirii să îţi iei ceva din zona produselor preparate de ei şi trebuie să recunosc că îmi iau de acolo uneori cartofi la cuptor care îmi plac, trebuie să plăteşti la casa specială ţi se dă bon şi apoi fiind tot în magazin trebuie să mai treci o dată de case de marcat cele obişnuite de această dată. Acolo unde tantile încasatoare îţi cotrobăie prin pungă verificând cu atenţie bonul şi pe cuvânt că nu îmi place să mi se umble în punga mea şi de faţă cu toata lumea, aproape că mă simt ca o hoaţă. Deci la casele normale nu se pot plăti produsele respective, casa specială nu este cu ieşire din magazin astfel încât să nu fi obligat să treci prin bariera numarul doi de securitate, găsiţi o soluţie că pe cuvânt este aiurea tare.
       Şi mai am şi alţi prieteni care emit facturi în baza unui contract nesemnat şi deşi am fost draguţă şi am spus că le plătesc în patru tranşe două facturi emise în avans pentru că nu mi se pare normal să plătesc azi pentru tot anul viitor nişte servicii de care este posibil să beneficiez sau nu, măcar flexibilitate în efectuarea plăţilor să fie dacă tot emitem facturi cu un an înainte. Şi culmea culmilor nici măcar nu au contractul semnat de mine, practic nu au nimic, decât o persoană la mijloc din cauza căreia vreau să fiu draguţă, dar ei nu ştiu acest aspect şi totuşi îşi permit să îmi spună că dacă nu plătesc acum pentru până în octombrie nu pot beneficia de niciun fel de serviciu, să le spun şi eu că e ilegal să emiţi facturi în baza unui contract nesemnat........


Deci în concluzie nu am furat cartofi copţi de la Carrefour să ştiţi, doamna casieră mă verifica doar să vadă dacă nu cumva mi-a scăpat ceva din pungă şi da eu sunt aia care plăteşte facturi pe bază de contracte inexistente...ruşine să îmi fie!

Poliţia şi tanti de la parter

       Vineri seară mă aşteptam la o seară relaxantă după o săptămână obositoare, seară de leneveală şi poate un film. Visul s-a spulberat când el mi-a spus că ne-au spart maşina, lipsă nu era decât roata de rezervă dar sentimentul că maşina a fost forţată şi gasită descuiata şi că se putea întâmpla mult mai rău ne-a dat o senzaţie instantanee de gol în stomac. Aşa că am hotărât să chemăm poliţia, poliţie care spune să coborâm că în câteva minute vor ajunge. Aşa că am urcat si coborât de două ori până au venit, nu mă plâng s-au mişcat destul de repede numai că nu a venit brigada responsabilă, deci domnii poliţisti au trecut pe la noi să ne informeze să aşteptăm brigada operativă. Ei bine când a venit brigada potrivită a început seria de întrebări şi luat de amprente şi măsurat şi verificat, moment în care cele mai drăguţe doamne din bloc şi-au făcut apariţia la ferestre să vadă ce se întamplă şi să îşi noteze în agendă ordinea de zi pentru următoare întâlnire cu prietenele la fel de drăguţe şi amabile. Mă întreb oare de ce văd doamnele cu pricina numai ce în mod normal nu interesează pe nimeni şi de ce faptul că Miţa a plecat de acasă val vârtej iar el nu a însoţit-o poate ajunge pâna mâine povestea  unor certuri cu fulgere. De ce doamnelor draguţe din bloc nu vreţi mai bine să faceţi o faptă pozitivă şi de exemplu......să păziţi maşinile de hoţi decât să observaţi că fata inginerului de la trei s-a pupat cu foc cu un tânăr îmbrăcat în haine largi asară pe la doisprezece.  Aşa că sub privirele şi comentariile de prisos care nu conţineau nicio informaţie pertinentă ci doar o intenţie de cules materiale pentru despicat, operaţiunea s-a încheiat şi domnul poliţist a urcat pentru declaraţii, declaraţii care au durat preţ de o oră şi 3 pagini A4. Apoi am dormit iar a doua zi am fost în vizită la asigurări.
Şi mi-am cumpărat şi bilet sâmbătă cu escală în Munchen, o să fie o adevărată aventură deja mă simt o variantă  a lui Sinbad marinarul în aer, aşa doar de amuzament.

Decisions decisions

 Nu am fost niciodată bună la hotărâri, dar absolut niciodată, cele mai bune şi rapide hotărâri ale mele au fost luate pe timp de mare criză, în rest dacă am mult timp până la producerea efectelor e posibil să mă răzgândesc de o mie de ori, lucru extrem de chinuitor chiar şi pentru mine. Cred ca ar fi mai bine să dau cu banul chiar şi atunci când decid unde mergem în oraş.
Şi acum mă aflu în faţă unei dileme la care mă gândesc de vreo două săptămâni. Vreau să ajung din punctul A, în punctul destinaţiei B, ca parcă aşa era la geometrie, invariabil apăreau şi C şi D, o să apară şi ele cu siguranţă. Deci de la A la B se poate ajunge în varianta unu cu avion plus tren, la un cost total de patrusutecincizeci de euro. Varianta doi presupune o distanţă mai mare de parcurs cu avionul la un preţ mai mic?!?! minus o escală dezavantaj şi plus un autobuz la un preţ total de douăsute de euro. Diferenţa de preţ este una semnificativă. Aşa că în prima variantă iau un avion, apoi mă aşteaptă el şi mergem cu trenul. În a doua variantă iau alt avion pe care  îl schimb cu ocazia unei escale, apoi mă aşteaptă el şi un autobuz. Problema de o parte este escala, cum mă descurc eu într-un imens aeroport când eu ratez intrarea spre cinema din Afi. Şi dacă rămân în punctul de escală C, cine mă salvează pe mine de acolo. Şi să vedeţi la întors eu şi el ne întâlnim în Munchen, plecăm din acelaşi loc numai că unul dintre noi va folosi ca mijloc de transport trenul iar celălalt avionul, pentru mine este uşor înfricoşător. Pe de cealaltă parte diferenţa de preţ nu este tocmai neglijabilă.
Există întotdeauna varianta a treia, doamne urăsc varianta a treia, îmi face viaţa aşa complicată, deci varianta a treia să nu îmi fie dor de el cincisprezece zile, să nu văd verdele crud şi să îl aştept eu cuminţică acasă, mai rezonabil decât să fiu recuperată de prin aeroporturi....
Deci.....nu ştiu....any ideas?

Sunt zile

când sunt tristă şi e în regulă să fie şi aşa. S-au întâmplat multe lucruri în viaţa mea în ultimii trei ani, au fost trei ani de experienţe traumatizante pe care nu îmi imaginam să le trăiesc şi oarecum am avut parte de o trecere relativ bruscă de la floricele şi prinţese şi roz în balonul fermecat la viaţa reală fără măcar un gărduleţ viu de mascare a brutalităţii ei. Nu ştiu dacă am reuşit să învăţ ceva practic, nu ştiu dacă sunt mai puternică sau dacă mai descurcăreaţă, mai puţin timidă sau mai hotărâtă, ştiu cu siguranţă că am pierdut o parte din mine, o parte din mine care a însemnat enorm şi fără de care eram convinsă că nu pot să mai merg înainte. Nu ştiu cum reuşeşc, de fapt cred că toţi simţim, stă cumva în natura firii şi  o speranţă care se întruchipează în cineva de cele mai multe ori, chiar dacă la început ne împotrivim cu vehemenţă curentului. Aş putea spune că sufleteşte am învăţat destul, am învăţat că un compromis pe care nu ţi-l poţi însuşi este mai bine să îl refuzi, am învăţat că viaţa e facută din momente, am învăţat să iert şi să privesc cu îngăduinţă, am învăţat să găsesc explicaţii pentru aproape orice gest aparent neînteles al celor din jur. Dar mai important de atât am descoperit care e fericirea mea, şi ea nu e deloc exuberantă, nu presupune râs şi voie bună, nu este nici gălăgioasă, nu înseamnă petreceri în fiecare seară cu şampanie scumpă în cluburi cu piscină, nu e perfectă, nici constantă. Fericirea mea e din momente mici în care mă simt acolo, perfect înrădăcinată în prezent, bucurându-ma de cei din jurul meu şi simţindu-mă mulţumită, atunci când reuşesc să zâmbesc şi să îi fac pe cei dragi să zâmbească, atunci când adorm fără gânduri întunecate, atunci când reuşesc să construiesc ceva. Ciudat cum liniştea aceea sufletească pe care o scriem într-un mesaj grăbit de sărbători ar putea fi pentru mulţi fericirea de fapt.
 Nu este deloc egoist ca din când în când să vă gândiţi la voi, la ce e bine pentru voi, nu întotdeauna la ceea ce este bine pentru ceilalţi, aşa cum facem noi femeile, binele vostru se poate întoarce înmiit la ei.

Numele mamei mele era Tania, un nume care înseamnă regina zânelor, toată viaţa am simţit că e mai mult decât o zână. Azi ştiu, mama mea este regina zânelor, sper să găsesc petale răsfirate de ea în drumul meu.

Spuneţi-mi plouă cu steluţe verzi aurii?

Că pe cuvânt că eu asta văđ, îmi întorc capul spre dreapta şi ploaie de steluţe, stânga ploaie de steluţe, în sus nu îndrăznesc să mă uit, singurul moment când nu avem steluţe e atunci când nu mişc deloc capul. Deci cred că vizită la medic scrie pe mine curând, asta dacă nu îmi confirmaţi voi că chiar plouă, şi ameţeala pe care o simt o fi şi ea înşelătoare.
Şi ce n-aş da pe o frumoasă zi de sâmbătă, o sâmbătă din aia ca în vremurile bune, apuse de ceva timp, să mă trezesc aşa încet doar atunci când simt că m-am săturat de stat în pat, să iau un mic dejun prelungit, de vreo două ore, să uit să mănânc prea îmbătată de o conversaţie interesantă şi de soarele blând care pătrunde prin ferestre. Şi apoi să văd un film urmat de o plimbare prin parc în rochia preferată, neapărat de vară şi să fie cald în suflet şi afară, doar eu şi el.
Azi e miercuri şi sâmbătă avem sigur treabă şi uite ce vis normal şi de bun simţ am, zau!