Când iarna nu mai are răbdare...

De multe ori iarna uită cam care e locul ei şi îşi aranjează trena din steluţe de nea, îşi pune capa şi porneşte la drum transformând totul în urma ei în cleştar şi în alb.  Iar toamnei ruginii nu îi rămâne decât să lupte atât cât poate cu armele de care dispune în faţa ei. Dar toamna e mai calmă, mai aşezată, mai temperată, are un aer demn şi o paletă bogată de culori şi sentimente. Stă în tronul ei şi priveşte cu superioritate, parcă chiar detaşare spectacolul, intervine doar când consideră că este necesar, luptele ei se poartă ferm, fără mari furii dar cu o siguranţă care ar lăsa mut pe oricine, te priveşte în ochi şi atunci ştii că a câştigat, întotdeauna hotărâtă.

Iarna în schimb are o bunătate rară dar e capricioasă şi răsfăţată, îşi doreşte întotdeauna mai mult decât poate avea, se luptă cu furie, cu înverşunare, simte că ea trebuie să fie regina absolută şi câstigă multe lupte, de multe ori toamna o lasă căci se cunosc destul de bine din vremea în care locuiau împreună la palat şi ţine la ea, de fapt şi iernii îi e dragă toamna, poate de aceea se întâlnesc atât de des sub pretextul unei batălii, fiecare cu soldaţii ei, razboinici şi eroi, toamna cu frunze ruginii, iarna cu fulgi de zapadă.

Pozele sunt de pe 10 octombrie.