"Tip"

Tocmai ce spuneam despre comunicare şi am avut ocazia să citesc un articol de blog foarte expresiv al Domnului Chef, Florin Dumitrescu, fostul preferat al meu dintre juraţii de la mai mult sau mai puţin celebra emisiune a Pro-ului.
Articolul îl găsiţi aici. Să spunem că la nivelul meu foarte ridicat de empatie şi tonele de înţelegere care mă caracterizează aş putea pricepe frustrarea lui atunci când prepară cu dăruire o reţetă perfectă, de exemplu, şi are parte de un client mai puţin sofisticat care doreşte vita well done sau că domnul nu prepară mici şi cartofi prăjiţi.
Se mulează foarte bine pe ce vă povesteam eu despre felul în care comunicăm, ar fi putut prezenta problema într-o altfel de manieră care să nu jignească şi să nu lezeze pe nimeni. Ne-ar fi putut povesti de ce se face vita în sânge şi cum că este mult mai gustoasă şi sănătoasă şi îi pune în valoare calităţile cam ca unei domnişoare machiate natural. Sau ne-ar putea spune că micii şi cartofii sunt buni dar el nu poate prepara aşa ceva pentru că nu acesta este gătitul şi el este Chef.
Ne putea face să înţelegem fără să ne simţim puşi la colţ şi nedemni de restaurantul său. Mai presus de tot, oricât de tare te-ar enerva un client este ceea ce îti asumi când îţi alegi o astfel de meserie, care presupune respect pentru oameni, aşa cum sunt ei.
Dar treaba cu "ciubucul" ospătarului m-a deranjat cel mai rău, se pare că el nu mai este de zece la sută, ar trebui să fie mult mai mare, că dacă nu rişti să nu mai fi salutat sau primit bine a doua oară în restaurant sau cine ştie doamne fereşte mănânci şi alte lucruri nedorite prin supe, zic eu. Lăsând la o parte că bacşişul este plăcerea clientului şi este în general la aprecierea lui, mie personal nu mi se pare deloc un gest de mare clasă, un fel de gradaţie a valoarii deosebite a clientului care a dat cel mai mult. Toţi dăm bacşiş, sa fim serioşi, dar nu cred că este un lucru care trebuie cerut expres sau despre care să vorbim.
Ce este bacşişul, pai să vedem, ar fi un motiv pentru care ospătarii sunt plătiţi prost, pentru că ei oricum iau bacşiş şi atunci patronii de restaurante au costuri mai mici, impozite mai reduse şi aşa mai departe;  de bacşiş nu beneficiază oricine, acei bani neimpozabili nu sunt pentru oamenii obişnuiţi care muncesc doar pentru salariul acela care se împarte pe la instituţii de stat ..., şi definiţia cea mai frumoasă, este plăcerea clientului care s-a simţit bine într-un restaurant, nu este nici cerut, nici dat în scârbă din obligaţie.
Deci eu zic că nu e elegant să vorbim despre bacşiş, despre clienţi nedoriţi, despre cât de bleah sunt micii şi cartofii prăjiţi. Se poate pune un afiş : " Nu primim decât clienţi sofisticaţi, cu gusturi sofisticate", după modelul "este sofisticată, măi".