Smoking is bad for you!

Ca să ne înţelegem de la început nu am fost niciodată o fumătoare în adevăratul sens al cuvântului, poate mai degrabă un fel de social smoker sau am fumat atunci când aveam o stare foarte proastă, ca să ne mai întelegem încă o dată nu ştiu să "trag în piept". Prima dată am fumat după un examen de sesiune picat şi a fost groaznic, m-am înecat, am ameţit şi am decretat că nu mai îmi trebuie. După un timp am început să fumez în oraş, de ce, păi de plictiseală, pentru că aşa făceau toţi, pentru că părea mai interesant, cred că a durat cam o vară toată nebunia după care am renunţat din nou. M-am reapucat când mama s-a îmbolnăvit, apoi când el a plecat în Germania, nu pot să spun că îmi lipseşte enorm, puteam fuma în fiecare zi sau pot trece două zile fără să lipesc buzele de o ţigară fără să simt vreo lipsă. Azi este ziua cu numărul şase de când nu mai fumez. Am înteles că trebuie stop, mai ales că nu se merită pentru un moft, de plictiseală sau pentru sentimentul de apartenenţă unui grup, aşa că dacă am fost sfătuită să mă opresc pe cuvânt că mă străduiesc. Seara simt puţin lipsa, după o zi stresantă m-aş cufunda în scaun cu o ţigară aromată şi un pahar rece de.....ceva la fel de puţin bun.

Telefonie mobilă

Mă strofoc de dimineaţă să mă conectez la reţeaua de telefonie mobilă fără niciun dram de succes. Nu merge şi pace. Am înţeles că ar fi fost o problemă tehnică doar pentru cei care au cartele şi am zis ups eu nu sunt din categoria aceasta, poate mi s-a stricat telefonul inteligent primit cadou, dar de fapt nu ar merge nici la abonament, sau la unii abonaţi merge la alţii ba. Eu nu reuşesc să mă conectez nici acum, mă simt uşor pierdută în spaţiu, dacă mă caută cineva şi nu dă de mine..., telefonul face parte din categoria "puteam trai bine mersi fără dar acum că îl avem, imposibil".
Acum zic şi eu, când unul dintre cei mai importanţi operatori de telefonie mobila dintr-o ţara, la noi cam toţi sunt importanţi, are o problemă tehnică de o durată mai mare de o oră, problema ţine cam de pe la zece, nu e normal ca măcar pe siteul lor să posteze un anunţ să ştim şi noi ca e o problemă şi mai durează "n" timp.
Voi aveţi probleme de conectare la reţea?

De weekend

În ceea ce priveşte anotimpurile aveam două preferinţe importante vara, adică marea şi iarna adică zăpada.
Prima ninsoare care se lăsa aşteptată îmi provoca nerăbdare şi apoi fulgii aceea balerini, şi alb peste tot, linişte şi o imensitate de pur care îmi dădea un sentiment de apartenenţă a unei lumi măreţe şi magice. Toate compunerile mele copilăreşti, din proprie iniţiativă erau fie despre talazurile mării, fie despre neaua iernii. Mare fană a ninsorii în capitala noastră iubită nu pot să mă declar, închid ochii şi îmi vin în minte noroi, zăpadă înnegrita, maldăre întregi pe lângă trotuar de este aproape imposibil de traversat, apă pe drum, e drept că zborul fulgilor e la fel de feeric.
Anul acesta nu am văzut decât o ninsoare anemică de maxim zece minute ca durată, pe tărâmuri gorjene dar atât, nici urmă de celebrul White Christmas, zero zăpadă pentru noi.
Pentru weekend au anunţat precipitaţii sub formă de ninsoare, dar mă îndoiesc destul de tare, săptămâna trecută au anunţat la fel şi nu am avut decât vânt.
Ca să citez o replică dintr-un film tare drag mie "Don't blow away", deci nu vă lăsaţi purtaţi de  vânt şi rămâneţi mereu aproape de cei dragi.
Un weekend minunat vă doresc, la mine urmează unul din acelea în care obosesc mai rău decât m-am "relaxat" în timpul săptămânii.

Concurs pe Zile şi Nopţi

M-am înscris la concurs, eu am câştigat toată viaţa mea decât o sticlă de suc din acela negricios la 0,5 şi beam cam o sticlă pe zi deci şansele m-ar fi dus la mult mai mult, vreau să spun de fapt că nu sunt deloc norocoasă. Aşa că nu mă aştept să câştig, dar m-am înscris din două motive, primul ar fi că îmi place la nebunie patinajul, urmăream concursurile, aveam preferaţi şi vă fac o mărturisire, întotdeauna când voiam să mă liniştesc sau când mă astepta un drum lung de făcut ascultam muzică, închideam ochii şi îmi imaginam spectacole întregi de dans pe gheaţă. Nu ştiu să patinez, nu cred că voi învăţa vreodată, pentru că nu sunt deloc bună la sporturile acestea, nici pe role nu merg, dar uitându-mă la ei am senzaţia că plutesc la propriu şi că orice e posibil, că pot sări un triplu tulup împreună cu ei şi că este aşa uşor. Patinajul e dans, graţie, plutire, e vis şi magie şi totul pare aşa uşor.
Îmi dă o stare extraordinară de bine să privesc şi la televizor aşadar cred că e minunat să fii aşa aproape. La balet am fost şi mi-a plăcut foarte mult, la dans pe gheaţa încă nu.
Concursul Zile şi Nopţi unde poţi câştiga o invitaţie dublă la Spărgătorul de Nuci - Saint Petersburg State Ballet on Ice este aici, tot ce trebuie să faceţi este să trimiteţi un e-mail în care să spuneţi câteva fraze despre jucăria voastra preferată din copilărie.
Eu am scris aşa:

"Am văzut că şi acum investesc părinţii în jucării sofisticate şi costisitoare şi cei mici se joacă tot cu te miri ce, chiar şi capace sau cutii.

Şi jucăria mea preferată era tot o chestie prea puţin complicată, era o maimuţă şi am iubit-o tare, o luam cu mine peste tot până când s-a pierdut în negura timpului. Am primit-o de la Moş Nicolae pe vremea când nu se găseau cine ştie ce jucării şi ştiu că tata i-a spus mamei că o jucărie mai urâtă de atât nu putea să fi găsit. Era o maimuţică urâtă ce-i drept dar mie mi se părea aşa frumoasă şi iubită pentru că avea braţe lungi bune de suport pentru târât după mine, avea o freză încurcată care imi spunea că e o maimuţă ghiduşă şi spontană, şi avea o privire uşor pierdută care iţi putea spune că e uşor lunatică dar pentru mine insemna că e altfel decat celelalte maimuţe şi că este doar a mea."

Succes dacă vă hotărâţi să vă înscrieţi!

Eu diseară mă duc stitivoiunde, la cladireaalbcualbastru, într-un fel sau altul tot trebuie să scap o dată.

Ţineţi-mi pumnii!

Eu nu ştiu dacă medicii simpatici de la clinica draguţă albă cu albastru, de parcă nu toate sunt aşa, în fine nu ştiu dacă ei îşi imaginează ca eu trec pe acolo ca în vizită sau ca la cinema sau ca la un restaurant bun, că dacă ar fi aşa plăcut m-aş duce de bună voie pe cuvânt. Mă duc de fiecare dată în speranţa că e ultima pe un termen scurt şi voi primi frumos trasată o linie finală cu o concluzie pe măsură, dar nu, primesc în schimb indicaţii de alte şi alte analize de nu mai înteleg nimic şi tocmai ce eram eu de plimbat prin spitale după câtă oroare am de ele.
Nu ştiu dacă e de rău, deocamdată sunt niste contradicţii, deci m-am hotărât să merg la n-şpea analiză sperând si de data aceasta că va fi ultima.
Să îmi ţineţi pumnii să iasă bine.

Bad experience

După cum v-am povestit mi-am petrecut cele câteva zile de concediu pe drumuri, cu treburi, printre responsabilităţi şi mult doritele, câteva, prea puţine ore de somn în plus. Şi bineînteles că neavând ce face, cu tot acest "timp liber" de care dispun s-a impus şi o vizită la medic, o plăcere de altfel, voiam să mai schimbăm câteva vorbe că nu ne-am mai văzut de mult. Cu toate că am oroare, pe cuvânt că m-am dus relativ relaxată, mult mai calmă decât alte dăţi, chiar am făcut şi salata de boeuf  înainte. Am aşteptat cuminte să intru şi nu după mult timp am fost invitată în cabinet. Doctoriţa a fost o profesionistă de toată isprava, mi-a explicat tot ce urmează să se întămple, a avut răbdare, mi-a spus fiecare pas, dar ce să te faci atunci când efectiv nu ai cu cine.
Din timpul consultului am simţit cum peretele devine mai galben decât faţa mea şi totul se învârte uşor obosindu-mi ochii şi respiraţia. Nu prea mai ţin minte recomandările medicului căci la momentul respectiv începuse şi biroul ei să se mişte şi ea se rotea încetişor, am încercat să îi spun că e ceva în neregula, cutremur sau am ajuns în spaţiu sau ceva... Îmi amintesc doar că i-am spus eu ei, asta e tot, m-am ridicat şi am plecat şi până când a venit momentul notei de plată îmi revenisem şi eram gata de lăsat ceva bănuţi la recepţie.
Sunt bucuroasă totuşi că nu am leşinat dar m-am convins că trebuie să stau pe o raza de un km cel puţin de spitale, curios că am văzut multe şi am tot stat prin spitale, doar când văd la mine mi se face brusc rău.

De colo colo

Am revenit la activităţile zilnice obişnuite, aş mai fi stat puţin în concediu, doar să lenevesc pe canapeaua din sufragerie şi să ştiu că foarte aproape pe un fotoliu este şi el, deci e clar că nu am apucat să facem asta îndeajuns.
Ne-am plimbat de colo colo, dintr-o casă în alta, toate fiind casa mea şi a lui şi parcă tocmai acum când avem atâtea locuri pe care să le numim acasă, generic bineînteles că proprietăţi n-avem deloc, bine că măcar nu trebuie să ne îmbulzim la impozite la coadă de pe 3 ianuarie; în fine cu toate aceste case nu prea mă mai simt acasă nicăieri. Şi am făcut bagaje, mi-a fost greu să plec, apoi m-am obişnuit în altă parte, mi-a fost greu să plec, m-am obişnuit şi acolo şi mi-a fost greu să plec şi tot aşa. Sărbătorile noastre s-au împărţit între acomodare şi sentimentul de vinovăţie că trebuie să plecăm în altă parte.
Şi astăzi vă scriu în 2012, nu îmi doresc în acest an decât să mă aşez sufleteşte, să îmi găsesc echilibrul şi liniştea, acum îmi par nişte lucruri de nerealizat.
Vouă vă doresc din tot sufletul să vi se îndeplinească dorinţele şi tot ce v-aţi propus pentru anul acesta să bifaţi.
La mulţi ani!