Două ore de şutat, patru zile "faultat".

Am avut o zi absolut groaznică în loc de o urare de weekend plăcut, de aceea m-am gândit să încerc să vă povestesc ceva amuzant.
Miercurea la noi este oficial zi de fotbal. Începe timid cu o echipare, pantaloni scurţi şi tricou fie vară, fie  iarnă  şi continuă la teren în aer liber. Ce se petrece acolo pe cuvânt că nu ştiu să vă spun , am înteles că aşa se consuma toată energia negativă acumulata şi chiar nu vreau să fiu prin preajmă când se desfăşoară acest procedeu dar ştiu foarte bine ce se întâmplă după. În cel mai rău caz s-a întâmplat să vină de acolo cu o oră mai devreme ţinându-se de mijloc şi târând sontâc, sontâc un picior după el. Şi în ziua de astăzi sunt acuzată că îmi pasă mai mult de un "fier" decât de el pentru că prima mea reacţie a fost, ai făcut accident... Nu mă crede nimeni că am întrebat acest lucru gândindu-mă că sechelele unui astfel de eveniment sunt mai grave, cel puţin în capul meu, decât o căzătură pe teren. Dar de obicei, vine încet, încet, iar a doua zi se plânge de durere de picioare la cea mai mică atingere şi la fiecare pas. O zi, două, cinci, ca printr-o minune cu o zi înainte de joc este într-o stare perfectă, abia aşteaptă, pleacă voios, a uitat tot chinul şi o ia de la capăt. Tot aşa, săptămână de săptămână, aseară i-am propus să îl trimit în cantonament, cum de lăsat nu vrea să se lase, singura soluţie este antrenamentul zic eu.
Deci avem câteva variante la Poiana Braşov cu echipa lui preferată, în Turcia cu pandurii că-i oltean sau ture în jurul blocului în fiecare seară, o să aleg ultima varianta, cantonament, cantonament dar vreau să fie prin preajmă.
Şi nu ştiu cum se face că în fiecare miercuri joacă vreo echipă preferată, e un meci must see, aşa că maraton nu glumă, fotbal cu pâine.

Un weekend frumos tuturor!