Viscol

Sunt trei lucruri pentru care primeam priviri dezaprobatoare în copilărie, unul era că uram să port maieu, deci eram cam tot timpul cu mijlocul gol cum zicea bunica, al doilea nu purtam căciulă decât foarte, foarte rar şi al treilea, ei bine la prima rază de soare mai încurajatoare, în prima zi de vară cât de cât eu eram cel puţin cu picioarele în apă. Şi au ajuns ca toate aceste lucruri să ma bântuie acum deşi atunci nu îmi imaginam că ar fi posibil, m-am ales cu sensibilităţi multiple, de exemplu am nişte migrene de zici că mi-a dat cineva cu un par mare în cap şi m-a lasat năucă fără posibilitatea de a mi-l mai roti stânga dreapta fără să simt o greaţă infinită.
Şi acum la douăzeci şi sapte de ani, puţin cam târziu port toate acele articole vestimentare pe care în copilărie le detestam. Ştiam că azi e frig şi viscol, de aseară mă tot uitam pe geam, aşteptam cu nerăbdare într-un fel de parcă ar fi o mică oază, o trecere ca într-o maşină a timpului către amintiri plăcute. M-am înarmat cu de toate, şosete groase-verificat, maieu, bluză, pulover - verificat, mănuşi groase - verificat, căciulă- verificat, geacă - verificat, nimic nu mai putea sta între mine şi viforul de afară, îmi imaginam chiar că voi merge pe jos până la birou.
Dar m-am răzgândit repede când am văzut că toţi fulgii de nea îmi veneau direct în fată, cum de am uitat eu să îmi pun ochelarii lui de schi, făceam senzaţie pe stradă. Ei bine până la metrou m-am udat destul de rău pe pantaloni şi s-a dus toată deghizarea mea în femeia fantastică blindată care semăna mai degrabă cu mascota aia grasă şi albă la cauciucuri de maşini. Let's hope for no pain today. Deci pentru mâine am notat, colanţi pe sub pantaloni plus o geacă de fâş lungă, să vedem cum va mai fi.
Let it snow, let it snow, let it snow!