Problema de fond

Am beneficiat de serviciile sistemului de sănătate atât de stat cât şi privat. Am fost prin câteva spitale în calitate de pacient sau însoţitor. Dincolo de şpagă, de condiţii mai mult sau mai puţin în regulă, de lipsa medicamentelor, a paturilor, a consumabilelor elementare ca să nu mai spun absolut nimic de aparatură, dincolo de toate acestea cred că cea mai mare problemă cea care îi determină pe cei mai mulţi să aleagă privat în detrimentul statului în cel mai bun caz, deşi nu este neapărat o garanţie că acolo este altfel, pe alţi mulţi să aleagă să amâne vizita la medic în cel mai rău caz  - este mentalitatea medicilor. Ei, cred că ştiţi cam care era acum câteva sute de ani ierarhia pe la sate, în top sus erau întotdeauna preotul, învaţătorul, primarul şi doctorul. Acum eu nu sunt medic, am în familie vreo patru - cinci, am prieteni medici, dar dintotdeauna există o mentalitate, dacă nu credeţi staţi o clipă de vorbă cu tantile în vârstă din bloc şi veţi afla că să fii medic este o categorie socială aparte. E ceva aproape dumnezeiesc în această meserie, din punctul meu de vedere luna a fel ca oricare alta. Acum că există chirurgi care în fiecare zi salvează oameni, din mâinile lor renaşte pulsul vieţii, da este un lucru extraordinar şi mă înclin în faţa lor şi le mulţumesc. La fel cum mulţumesc tuturor celor care contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii noastre, de la cei pun bazele educaţiei  la cei care cultivă roşii ca să avem ce mânca la micul dejun, până şi celor care pun efectiv un metru de autostradă în plus. Peste tot sunt oameni şi oameni, oameni care muncesc cu dedicaţie, cu entuziasm, cu dăruire, care vor să lase ceva în urmă. Mersul în fiecare dimineaţă la un spital, halatul alb nu reprezintă decât un job ca oricare altul, nu vreau să aud că vezi că responsabilitate, că salarii mici, peste tot este responsabilitate şi toate aceste lucruri cred că ţi le asumi o dată ce alegi o meserie. Şi ajungem şi la problema de fond medicii sunt nişte mici zeităţi, nu toţi, mulţi dintre ei, aroganţi de multe ori şi o dată ce ai ajuns pe tărâmul alb nu mai ai niciun control asupra a ceea ce urmează să se întâmple. Şi ne trezim cu acelaşi sentiment pe care îl aveam când eram mici şi ne doream să creştem o dată să puteam face ceea ce vrem, numai că acum e de o mie de ori mai frustrant pentru că suntem maturi, capabili să trecem prin filtrul minţii şi să luam o decizie pentru noi. Am mai spus aici, în faţă medicilor oamenii sunt egali într-un sens negativ, toţi în pijamaua uniformă şi toţi sunt "tu". Şi ce cred eu că de fapt caută toţi cei ce fug, toţi cei ce se simt lezaţi, cei care se plâng, cei care aleg să plece peste graniţe, sau cei ce se hotârasc să nască acasă poate, eu cred că ei caută respect, caută să fie trataţi ca pacienţi, ca beneficiari ai unor servicii, pentru că viaţa noastra şi deciziile noastre sunt în mâinile proprii, ori de cele mai multe ori suntem trataţi ca nişte copii cărora nu trebuie să li se dea explicaţii care sunt acum în mâinile medicilor - dumnezeu. Aşa că noi mergem acolo să benefeciem de nişte servicii, suntem nişte clienţi cumpărători de servicii medicale şi trebuie să ştim şi să fim de acord cu tot ce ni se întâmplă acolo de la ce se afla într-o seringă sau perfuzie până la ce presupune fiecare procedură care ni se aplică. Nu spun că nu există excepţii, dar eu cred că aceasta este buba cea mai mare. Şi de ce nu te enervezi şi nu pui un medic la punct aşa cum ai face cu o funcţionara de bancă, pentru că îţi e teama, pentru tine, pentru soţia, mama, tatăl, sora, copilui tău, îţi e teama că o dată ce vei termina de vorbit vor fi trataţi poate şi mai rău, şi aici e o problemă. Rezolvarea pe cuvânt că nu o ştiu, cum trebuie să fie ştiu dar ce să facem să ajungem acolo nu....