True Angels Fly

Dacă ar fi un tărâm unde îngerii adevăraţi să poată zbura şi odihni aripile în voie  cred ca s-ar întinde peste câmpuri de margarete şi dealuri de cireşi înfloriţi cu petale plutind de parcă ar fi prima zi de ninsoare. Poate s-ar însufleţi cu fiecare pas, s-ar picta şi inventa ca într-un film pe care l-am văzut. Poate unul dintre ei s-ar scutura în zbor şi un fulg din aripa lui şi-ar porni călătoria spre pământ topindu-se speranţă. E ciudat cum lucrurile rar sunt ceea ce par a fi, e ciudat în ce momente poţi găsi liniştea să zâmbeşti. Cât am zâmbit după ce s-a operat mama, de la teama şi disperarea momentului când am văzut-o pe targă trecând pe lângă noi şi încrederea pe care mi-a dat-o la terapie intesivă, zi de zi la spital noi ne-am bucurat că suntem toate trei, ne-am bucurat de vorbe, ne-am zâmbit. Am petrecut multe ore împreună şi chiar acolo printre halate albe şi oameni trişti noi ne-am adus aminte de lucruri frumoase. Tot tratamentul de la Bucureşti din primul an am fost aproape, ceasul alunecând spre unu, două noaptea cu noi povestind, nămeţi de înfruntat şi nasuri pe geam să constatăm cum fix la ora anunţată începe ninsoare anutând un cod colorat. Primul film 3D cu mama preferând să se uite fără ochelarii necesari pentru că ameţea, după amiezi la cumpărături de o mie de chestii nesemnificative.  M-a învăţat mama că zâmbetul vine din lucruri fireşti, atunci când nu te aştepti şi trebuie să ştii să primeşti din bucurie, bucuria că poate ai posibilitatea să fii aproape de un suflet drag, e suficient.
S-ar putea să fi primit un fulg uşor.