de sweet november, nu ştiu cât de sweet a fost (cam spre deloc), dar putem să ne prefacem că doar vine o lună magică pentru mulţi. Putem să ne imaginăm că păşim pe fulgi de nea şi aproape zburăm prin văzduhul alb şi că putem vedea pe lângă o mulţime de oameni alergând în toate părţile după cadouri şi oameni care se bucură pentru simplul fapt că sunt împreună, învătând cea mai importantă lecţie a vieţii. În bradul meu de anul acesta va fi un gol imens, e ca şi cum e jumătate gol sau poate gol de tot sau poate niciun brad. Dar o să mă mobilizez pentru ce ştiu şi o să vă povestesc nişte filme pe care cred că le-aţi văzut şi răsvăzut că sunt puţine şi apetit de filme de sărbători cred că există.
Începem cu Elf, un film simpatic despre un copil crescut printre spiriduşii Moşului care nu realiza defel de ce doarme aşa prost în pătuţurile mult prea mici pentru el. Era cel mai neîndemânatic, nu se pricepea deloc la modelat jucării, la prelucrat şi împachetat. Cum află că este om şi are un tată în New York pleacă în căutarea lui chinuindu-se în zadar să se adapteze la modul lui de a vedea lucrurile. Filmul este drăguţel, are momentele lui de sentimentalism, de spirit de Crăciun, e amuzant şi pentru cei mici.
roxana, dar de ce sa ne imaginam doar? eu una simt asa de multe ori si chiar vad oamenii astia care se bucura doar pentru ca sunt impreuna (sunt sigura ca si tu stii pe cineva), chiar vad oameni care-mi zambesc fara motiv si pe care-i rasplatesc la randul meu cu un zambet cald, absolut gratis! iti doresc sa poti face si tu asta.
RăspundețiȘtergerecat despre Elf, l-am vazut acum 2 ani, cred, si mi-a placut f mult!
In anii trecuti faceam un maraton de filme de Craciun, cred ca le-am vazut de nu stiu cate ori pe fiecare in parte, eram absolut innebunita de toate metodele de a plusa la Christmas spirit:D
RăspundețiȘtergere