joi, 21 iunie 2012

Analize in sarcina I

Să o iau cu începutul, poate cineva are vreodată nevoie, eu sincer nu am gasit toate informaţiile pe care mi le doream. Aş fi vrut să ştiu ce analize sunt obligatorii, unde se pot face, cât costă, cât durează rezultatul şi aşa mai departe.
Primele investigaţii care se fac în primul trimestru de sarcină sunt
In primul rand ecografia pentru confirmarea sarcinii este importantă deoarece determină poziţia sarcinii şi evoluţia normală a dezvoltării acesteia. Se poate face şi la stat şi la privat, costă undeva de la 75 de lei în sistem ambulator la stat până la 340 de lei la privat.
Urmează analizele de sânge şi urină recomandate în primul trimestru. În sistem privat pot ajunge pâna la undeva în jur chiar de 1500 de lei, pentru cazuri speciale, nu sunt recomandate aceleaşi analize de către toţi medicii şi sunt unele recomandate în funcţie de vârsta mamei sau de posibilele riscuri în plus. Cu trimitere de la medicul de familie o parte dintre aceste analize se pot face la cabinetele care au contract cu Casa de Asigurari de Sanatate, gratuit, o altă parte cele de imunologie de exemplu nu sunt decontate şi trebuie plătite. Acestea pot costa de la 300 de lei la 600 de lei în funcţie de cabinet ( diferenţele sunt foarte mici între cabinete) şi în funcţie de recomandarea medicului. Eu le-am făcut ieri şi pentru rezultate aştept trei zile lucrătoare, am auzit că cel mai mult durează în jur de două săptămâni, nu înteleg deloc de unde diferenţa aşa de mare, bineînteles trebuie să revin să vă povestesc dacă le-am luat la timp.
Ce am făcut eu special pentru sarcina cu explicaţiile de rigoare, nu este universal valabil este ceea ce mie mi-a fost recomandat:
Herpesul, toxoplasma, rubeola, virusul citomegalic, toate vin cu doua tipuri de analize IGM şi IGG, IGM indica o infecţie acută, iar IGM una cronică sau vindecată. Prezenta unei infecţii  ar indica o afecţiune a fătului de unde importanţa acestor teste.
Am făcut de asemenea şi virusul hepatitic.
IgA, IgG, IgM sunt teste pentru a stabili nivelul imunoglobinelor din organism, cunoscute si sub denumirea de anticorpi. Mie nu mi-au fost recomantate, drept urmare nu le-am făcut, unii medici le recomandă, alţii nu.

"IgA.Acesti anticorpi sunt prezenti la nivelul nasului, al cailor respiratorii, al tractului digestiv, urechilor, ochilor, si a vaginului,si au rolul de proteja zonele corpului care vin in contact cu mediul exterior. Anticorpii IgA pot fi regasiti si in fluide corporale cum sunt saliva, lacrimile si sangele. Statistic vorbind aproximativ 10%-15% dintre anticorpii din organism sunt reprezentati de cei de tip IgA.
IgG. Acesti anticorpi pot fi regasiti in toate fluidele corporale, si detin rolul de a lupta impotriva infectiilor virale si bacteriene. Anticorpii IgG sunt cei mai mici dintre imunoglobuline, dar si cei mai raspanditi (aproximativ 75%-80%). In plus, acestia sunt singurii care detin capacitatea de a strabate placenta pentru a proteja fetusul.
IgM. Anticorpii de tip IgM sunt cei mai mari din punct de vedere al dimensiunii. Acesti se regasesc la nivelul sangelui si al limfei, si sunt primii produsi de organism ca raspuns la o infectie. Anticorpii IgM reprezinta 5%-10% din media totala a imunoglobinelor dintrun oragnism."


"Este foarte important de stiut care este grupa sanguina si Rh-ul mamei. Daca Rh-ul este negativ, va fi investigat si tatal. Daca tatal are Rh pozitiv, exista sanse ca si bebelusul sa fie tot Rh pozitiv, motiv pentru care mama trebuie sa faca un anumit vaccin, pentru ca totul sa decurga normal. Daca tatal este Rh negativ, nu este nevoie de nici un tratament.

- Urmeaza testele de depistare ale unor infectii materne. Se fac analize pentru hepatita B, hepatita C, HIV, sifilis, toxoplasmoza, rubeola, Citomegalvirus si Listeria monocytogenes. Aceste infectii pot afecta dezvoltarea fatului in timpul sarcinii, pot necesita avortul terapeutic sau pot determina avortul spontan, anomalii congenitale grave, infectarea bebelusului dupa nastere etc. De aceea, este foarte importanta cunoasterea lor la inceputul sarcinii pentru tratamentul necesar, daca este posibil, si pentru eventualele precautii si preventii care se pot lua."
Sursa pentru aceste informaţii http://sarcina.pentrumamici.ro/sarcina/sanatate-gravide/analize-medicale-in-sarcina-primul-trimestru.

Dacă nu aţi făcut Papanicolau şi examen de secreţie înainte de sarcină, acestea trebuie făcute în primul trimestru, ele costă undeva la 300-400 de lei în sistem privat şi durează în jur de o săptămâna,  o săptămână şi jumătate. Se pot face desigur şi la stat, costurile sunt mai reduse.
Secretia se face cea complexa, care cuprinde infectiile care pot aparea, de exemplu trichomonas vaginalis, candida, streptococ, chlamydia,  mycoplasma, ureaplasma.
Mycoplasma si ureaplasma sunt usor controversate, ele se regasesc in 60-80% din cazuri al populatia activă sexual şi fac parte din flora microbiana normală. În anumite conditii de scădere a imunităţii devin patogene.
Chlamydia este periculoasă pentru sarcină, poate duce la întreruperea acesteia, la naştere prematură, dar în cele mai frecvente cazuri efectul este asupra bebeluşului la naştere dând în 20-50% din cazuri conjunctivită în primele două luni de viaţă, în 10-20% din cazuri pneumonie. Poate da de asemenea otită medie sau obstrucţie nazală. Toate acestea doar în cazul unei naşteri vaginale.

Primul trimestru de sarcină se încheie cu bitest care indică anumile malformaţii ce pot apărea, o să revin cu informaţii despre această analiză, urmează să o fac peste o săptămână. Sper ca atunci să mai dispară stările acestea aşa rele de prim trimestru că destul "am luat în braţe toaleta" şi m-am cam săturat de ea pe cuvănt, nu vreau să fie prietena mea cea mai buna nouă luni de zile, am nevoie de o pauză


22 de comentarii:

  1. Felicitari pentru sarcina! Citind postarea trecuta nu eram chiar sigura si nu am zis nimic :)
    Sper sa iasa toul ok in urma analizelor, greturile sa dispara si sa te bucuri de sarcina.

    RăspundețiȘtergere
  2. preturile sunt cam mari... mai ales cele pt secretii... cred ca trebuia sa mai mentionezi si ce tip de analize ale secretiilor sunt incluse... ca sigur nu e vorba numai de un papanicolau si o secretie simpla...
    iar, analize de sange si urina in valoare de 1500 lei... e cam general spus... parca spuneai ca nu ai gasit info care sa te multumeasca dar si tu le dai la fel de generale... :) ...testele de depistare ale infectiilor in ce constau? IgG, IgA, IgM? si daca tot le faci pe toate, nu ai mentionat herpesurile 1 si 2 ...

    Noi suntem o industrie de tocat gravidele de bani. In afara se fac numai uzualele, si cate o eco / trim. + secretii o data pe trim... si la sfarsitul sarcini se testeaza gravida pt streptococul grup B. Daca e ceva in neregula cu tine, atunci analizele uzuale vor arata ca e nevoie de investigatii suplimentare....
    .. dar stiu ca e greu, mai ales la prima sarcina, sa treci peste recomandarea medicului si sa nu faci anumite teste... la al doilea mai prinzi curaj. ;)
    Sarcina usoara in continuare! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu le-am scris detaliat pentru ca informatiile astea se gasesc foarte usor, dar nu se gasesc deloc preturi, nu scrie nicaieri ca unele se pot face prin Casa de Asigurari de Sanatate, nu scrie cat dureaza....
      Nu stiu ce sa spun, sincer mi-e teama da..ca nu le-as face pe toate si ar merge ceva gresit, si mai este o chestie cand mergi cu un medic cap coada trebuie sa cam faci ce spune el....nu stiu e ok sa treci peste el...ma refer la atitudinea pe care o va avea apoi fata de tine...desi stiu ca nu e un argument care ar tb sa fie foarte solid pana la urma e un argument care conteaza...se aduna

      Ștergere
    2. Am mai completat pe ici pe colo....o sa mai completez promit, dar vreau sa fiu foarte bine luminata sa nu scriu prostii....

      Ștergere
    3. stiu ca e dificil sa treci peste medic... si intr-o tara normala nici nu ar fi normal sa fie asa... dar totusi e vorba de destul de multi bani... medicii ar trebui sa fie mai responsabili fata de pacient nu fata de comisioanele pe care le primesc de la laboratoarele de analize. :(

      Ștergere
    4. Acum sincera sa fiu nu mi se pare ca mi-a dat exagerat de multe de facut, am auzit chiar mai multe in alte cazuri.
      Ma gandeam doar acum daca nu ar fi fost mai ok sa fac direct triplul test....

      Ștergere
    5. triplu? cati ani ai? ... ti-a iesit prost bi-testul? ... :) vreau sa zic numai ca analizele se fac in lant... daca ceva iese prost atunci e cazul sa investighezi mai aprofundat.. dar daca bi-testul e ok... chiar nu inteleg de ce medicii fac recomandarea de triplu...
      parerea mea...

      Ștergere
    6. Am inteles ca ei le recomanda toate exact ce spuneai tu, tot ce se poate, dar asa ma gandeam si eu ca daca fac dublu si iese ok nu mai are rost triplu. Acum o sa vorbesc si cu medicul si ii explic ce cred sper sa inteleaga.

      Ștergere
  3. Exact cum spunea si Gabi, eu sunt din "afara"... Am facut niste analize absolut de baza, doar cand ceva a iesit aiurea sau neconcludent au inceput sa investigheze mai mult. Pentru ca la prima sarcina (avand multiple sarcini pierdute inainte si inerenta de avort spontan) am fost considerata cu risc, mi s-au facut 7 ecografii in total (din care una a fost doar o repetare, pentru ca nu s-au vazut mainile cum trebuie la morfofetala, bebe insista sa le tina ascunse), la a doua sarcina am avut doua eco mari si late. Si cand ma gandesc ca n-am scos niciodata nici un cent din buzunar, nici pentru analize, nici pentru vizite, nici pentru nastere (unde la nastere nici macar n-am deschis geanta cu care venisem de acasa, mi-au dat absolut tot si pentru mine si pentru copii), mi se pare atat de trist ca in alte parti sa existe o adevarata industrie care sa profite de pe urmele mamelor care sunt in pozitia fericita de a fi gravide incat incearca sa faca tot ce e mai bine pentru copil, indiferent de cost. Ca sa aud ca si in urma atator bani dati nu au garantia ca sunt tratate uman si cu demnitate si ca nu intotdeauna analizele si ecografiile au noroc de a fi interpretate de adevarati specialisti... mi se pare revoltator de trist. Scuze de rabufnire, sper sa nu mi-o iei in nume de rau.
    Iti doresc o sarcina de vis si o nastere exact asa cum iti doresti! Va pupam!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In niciun caz nu o iau in nume de rau, aceeasi este si parerea mea...si e foarte greu si foarte dureros ca in loc sa ne concetram sa ne bucuram de minune noi ne zbatem incercand doar sa fim tratate uman...nimic mai mult.
      Macar de am putea face ceva.....

      Ștergere
  4. Frumoasa veste! Ma bucur mult pentru tine :)
    Parerea mea este ca se exagereaza cu analizele si testele in sarcina in zilele noastre. Mie mi s-au parut inutile. La prima sarcina am facut totul ca la carte, dar au fost bani aruncati; la a doua am facut foarte putine. Triplul test, cel putin, e absolut inutil, eu una nu as fi renuntat la sarcina daca rezultatul testul ar fi fost ca exista o oarecare probabilitate de anomalie. Indiferent de rezultatele testelor, oricum nu se poate face nimic.

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Multumesc frumos:). Da asa e, sunt foarte multe si totusi sa stii ca am un medic care am senzatia pana acum ca nu exagereaza deloc cum fac altii.

      Ștergere
  6. Fetelor, sunt insarcinata in 35 de saptamani si pana acum nu am facut nicio analiza in toata sarcina. Am fost o singura data la eco in saptamana 14 si atat. Probabil voi fi pusa la zid de multe mamici insa am simtit cu toata fiinta ca nu am nevoie de niciun medic si de nicio analiza care sa reglementeze relatia dintre copilul meu si mine. Sunt sanatoasa, ma hranesc sanatos, am o viata lipsita de stres, am sprijinul partenerului meu si al familiei si pur si simplu toate instinctele mi-au transmis ca este cazul sa ma incred in mine, in corpul meu si in bebe.

    Sunt foarte multi ani de cand nu am mai fost la un medic, si mai multi ani de cand nu am mai luat un medicament (nici macar un Paracetamol) si si mai multi de cand am fost ultima oara racita sau bolnava.

    Nu incerc sa conving pe nimeni ca alegerile mele sunt cele mai bune insa in acelasi timp refuz sa ma las inspaimantata de sistemul medical cu "gaselnitele" lui sau de mamici terorizate de "drobul de sare" (scenarii care mai de care mai inspaimantatoare). Nu exclud ca orice este posibil, oricand, dar nu as alege altfel decat am facut pana acum. Prea am uitat sa traim firesc si prea am ajuns sa ne incredem in niste aparate sau in niste oameni in halate care, chipurile, ar trebui sa stie mai bine decat noi ce se petrece in corpul nostru.

    Prefer oricand sa imi asum viata si alegerile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu vreau sa raman insarcinata si chiar ma intrebam daca e obligatoriu sa faci analize de sange. Cred ca nu dar cum doctorii fac pe nebunii nu stiu cum am sa scap de toate astea. Si eu ma gandeam sa fac doar e ecografie in saptamana 14 si una inainte sa nasc sa fiu sigura ca vine bine bebe. Nici eu nu iau nici o pastila si nu am mai racit de 15 ani.

      Ștergere
    2. Bineinteles ca fiecare face alegerile proprii!

      Ștergere
    3. Sincere felicitari mamicii care a avut intelepciunea sa isi asculte corpul si instinctul si a renuntat sa isi mai debusoleze organismul cu medicamente! Curiozitatea mea ar fi totusi daca a avut la un nivel decent asistenta medicala necesara la nastere.

      Ștergere
    4. Bunaaa :) Stiu k răspund putin întârziat, dar poate vor mai fi si alte viitoare mămici care vor trece pe,aici si le va folosi... Eu sunt însărcinată in 32 de sapt. Cand am aflat ca sunt însărcinată instantaneu mi.a venit in minte problema analizelor, gândindu-mă daca tot ce se cere este absolut necesar! Asa ca, am inceput sa mă informez despre medicii pe la care au fost alte mămici din familia mea, si, la îndrumarea unei cumnate, am ales sa merg la ginecologul ei. Ea avusese cezariana, dar mi.a spus ca d.na ginecolog cu greu a accept sa.i faca la cerere, ceea ce m.a convins sa o aleg, pt k eu doresc nastere vaginala! Merg si la medicul de fam regulat, pt consult de rutina. Astfel, in luna a 4.a de sarcină am mers pt prima oara la medic (pt a evita toate testele pe care ti le cere in primul trimestru, de handicap etc. pt k mi se păreau inutile, in condițiile in care nu as fi renuntat la copil,cu niciun chip). Cu trimitere de la med de fam am facut GRATUIT analizele de sânge si urina.

      Cu aceste analize m.am prezentat si la ginecolog. La prima consultație (fiind privat) +ecografia, m.a costat 200 lei + medicamente de 150 lei ( mi.a recom. unele vitam. si fier, calciu, si tratament pt microbul acela prezent pe câini si pisici si alimente nespălate si ovule pt tratarea unei infectii vaginale).

      Fiecare consulatie costa in jur de 100 lei + alte.

      Pana acum am fost doar de doua ori, pt k totul a decurs normal si nu am simtit ca ar fi ceva in neregula!

      A! Tot prima oară mi s.a recomandat si eco 4D, pe care nu l.am facut, tot pt k mi se părea inutil si costa destul de mult, 400 lei, doar ca sa vad distins chipul copilului... Dar când am fost întrebată dacă l.am facut si am zis "nu", am simtit o usoara neplăcere din partea d.nei ginecolog :/ desi, nu era obligatoriu sa.l fac!

      A doua oara m.a costat din nou 100 lei si mi s.a spus sa fac analizele pt hepatite si, iarasi, urina! Acum astept niste finanțări de la sotul meu si am sa merg sa le fac! Astea nu stiu cat costa, dar bănuiesc ca in jur de 100-150 lei.
      Si alte analize sper sa nu.mi mai ceară...mai am doua luni si vreau să mă bucur de ele, cat mai e acolo bebele, fara sa mă ingrijorez prea mult de cum sa.mi gestionez banii ca sa.mi ajunga pana la final... Pt k, din surse sigure, stiu k la naștere (normala sau cezariană), medicul nu cere, dar așteaptă (in cel mai fericit caz) 50 sau 100 de euro, depinde de nastere... Asistenta asteapta, anesteziata asteapta... Astea sunt chestiuni care, pe mine una, mă disperă...

      Ștergere
  7. Si daca tot am ajuns aici, as vrea sa mai adaug un lucru. Sa fiti, viitoarelor mămici, cat se poate se stăpâne pe situație si clare in anumite decizii, referitor la a dori sa NU faceti anumite analize sau teste daca vi se par inutile! Stiu...e destul de greu sa te impui in fata unui om evident superior cunoștințelor noaste, dar avem aceste drepturi de a alege ce vrem pt noi! Spun asta, pt k, la primul consult totul a fost OK... Dar la al doilea, cand am spus ca NU am făcut 4D-ul, knd a vazut k m.am ingrasat 10 kg in 6 luni si, ce a pus capac, knd s.a vazut pe ecografie ca bebe nu e întors, d.na doctor m.a "amenințat" ca NU vrea sa continue cu mine pt naatere normala, daca bebe nu se intoarce, numai,cu cezariana daca doresc!! (cezariana costă dublu)... M.am speriat knd mi.a spus, nestiind knd trebuie sa se întoarcă bebe, dar m.am liniștit mai apoi knd am discutat cu alte pers care au spus k bebe se poate întoarce chiar si in ultima săptămână... Atunci am realizat k spusele cumnate.mii nu prea erau in concordanta cu realitatea, knd spunea k "aceast medic nu cauta sa primească bani, e mai 100 % pt nasteri vaginale".. Din pacate, nu cred k mai exista asa ceva! Poate k lipsa punguțelor cu cadouri si a buchetelor imense de flori, isi spune cuvântul... Desi, nu e deloc normal!

    Totusi, sunt si medici care cer mult mai multe analize decat ce am spus eu si ramane la atitudinea fiecăruia dacă merită tot sacrificiul financiar... Eu sunt de credinta ca Dumnezeu "comanda" indiferent de rezultatete unor analize si încrederea in El face mult mai mult decat orice medicament!

    Va doresc sarcina si nastere usoara tuturor celor care treceti printre aceste rânduri! ;)

    RăspundețiȘtergere