Imi amintesc destul de clar ziua in care am inceput sa scriu primele notite intr-un jurnal. Eram clasa a sasea si fusesem fericita invitata la ziua de nastere a unei prietene care din pacate pentru mine locuia intr-un oras apropiat. Optiuni de transport : trenul, parerea mamei : absolut periculos, ceea ce pare destul de amuzant acum. Acum, insa atunci a fost o tragedie, tragedia ca o sa pierzi toata distractia , ca ceilalti colegi vor profita de ocazie sa se imprieteneasca si tu o sa ramai pe dinafara, tragedia ca toti vor rade de faptul ca trenul este cauzator de chestiuni inspaimantatoare. In lipsa de idei alimentatoare de venin nutrit impotriva omenirii care m-a oprit sa particip la un asemenea ilustru eveniment m-am catarat in nucul din gradina dotata cu un jurnal si un instrument de scris. Si am scris, si am scris , cat de mult toti sunt impotriva mea, cum o sa mi se schimbe toata viata din aceasta cauza, cum nu vreau sa mai vad pe nimeni vreodata si nimic nu ma va mai putea face fericita. Si am nutrit toate aceste sentimente, si le-am nutrit si le-am nutrit pana cand s-a facut noapte si imi era foame si mancarea era in bucatarie si bucataria era in casa si casa era in curte si sa rupem lantul de cine era unde...well mama era in casa....tragedy over, life is good again dupa o portie de mancare facuta de mama. Asa ca ne-am reimprietenit.
Concluzie : tragediile de ieri sunt nimicuri pentru tragediile de azi si tragediile de maine sunt atat de mici pe langa cele de pomaine.
La vida es un carnaval!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu