luni, 31 octombrie 2011

Zilele mele trec în iureş, una după alta, în inerţie, fără prea multă simţire de apartanenţă în prezent. Gândurile mele aşezate aici mi-au fost alinare într-o realitate în care nu am cum şi când să defulez. Visele rele nu îmi dau pace deloc. S-a întâmplat o tragedie şi s-au dezvelit multe dureri şi griji. Mi-am pierdut cea mai bună prietenă, sufletul care îmi era cel mai aproape, oglinda sufletului meu, mi-am petrecut ziua de naştere în durere şi orânduieli de înmormântare, mi-am pierdut visul de a fi mireasă. Îmi este incredibil de dor de ea şi visele cu ea bolnavă nu mă lasă deloc. Sora mea şi-a pierdut mama, e încă mică şi fără o linie clară trasată de viaţă, este în căutarea primului job, are nevoie de cineva să o călăuzească. Tata şi-a pierdut marea iubire, sufletul pereche şi  partenera lui de viaţă, lumea lor s-a năruit, nu ştie cum să fie fără ea. Nici eu nu ştiu, nu ştiu cum s-a putut întâmpla asta, era de neînvins. În fiecare zi mă gândesc că nu poate fi adevărat şi totuşi adun ciob cu ciob, printre activităţile mele zilnice şi grija pentru tata şi toate lucrurile care trebuie continuate normal. De multe ori simt să renunţ la luptă, să mă aşez în camera mea obscură şi să aştept timpul să treacă. Singurul motiv pentru care încă păşesc sunt cei dragi care au nevoie de mine. Aseară am avut o cădere nervoasă, poate mult spus, un moment de picaj, ce ni s-a întâmplat a fost o dramă, ne doare incredibil, nu facem o competiţie din acest fapt. După încă o noapte de coşmar şi două zile în care mi-a lipsit enorm să aud a n oară impresii din afară cam despre cine suferă mai mult a fost picătura. S-au grăbit nori, s-a ridicat praf şi a pornit o altă furtună în sufletul meu. N-am defilat cu durerea mea, e un lucru prea sfânt, e un lucru care ţine de respectul meu pentru tot ce a fost mama, cu toate intenţiile bune din lume nu înteleg cum e posibil să îi spui unui om cu o asemenea pierdere cum şi câtă e durerea lui, să faci comparaţii şi afirmaţii, să îţi faci griji pentru lucruri care nu te privesc. Conştiinţa mea, respectul şi dragostea pe care le port tatălui meu sunt suficiente motive să am pentru el grija cea mai potrivită, şi dacă nu o fac pentru că simt, nu o să o fac pentru că îmi spune cineva care nu ştie, nu ştie că sunt acolo de câte ori pot, nu ştie că mi-am asumat rolul de a suplini activităţi casnice, rolul de confort, de siguranţă şi poate că sunt copleşită uneori, dar fac tot ceea ce pot. Dacă cineva vrea să mă ajute poate ar trebui să mă întrebe eu ce mai fac, cum mă descurc, nu am nevoie de sfaturi legate de lucruri pe care le-am rezolvat şi le rezolv în cel mai bun mod cu putinţă pentru noi. Cum poţi ştii ce e în sufletul meu, cum poţi să îmi spui că cineva suferă mai mult ca mine, cum poţi compara suferinţa, cum îţi poţi permite să faci astfel de afirmaţii în faţa unui om carne vie. Nu spun că sunt cea mai bună, că suferinţa mea e cea mai pură, spun doar că poate chiar fără să ştii multe despre un om trebuie să ai respectul de a nu face presupuneri despre gradul lui de simţire, e jignitor, înjositor, fără respect şi fără rost şi doare al dracului de tare. Şi nu am mai putut să fiu mică, să înghit în sec, să tratez cu respect şi mulţumire sfaturile primite şi să merg mai departe, nu am mai putut. Mi-am văzut mama stingându-se picătură cu picătură, am fost acolo, am văzut tot chinul, am fost prin spitale, pe la doctori, am păzit-o în ultimile momente, mi-am pierdut vise şi speranţe, poate că lucrurile acestea îmi dau câtiva ani, câtiva ani în plus să nu mai fiu mică şi cu obligaţia de a nu riposta, sau poate nu......doar că nu mai pot.

13 comentarii:

  1. Roxana, din ceea ce povestesti tu aici, imi dau seama ca sunteti toti coplesiti de durere si ati ajuns intr-un punct in care trebuie sa dati totul afara, cu riscul de a jigni pe cel care este langa tine, care si el la randul sau sufera. Sunt convinsa ca nici unul dintre voi nu isi doreste sa jigneasca sau sa se laude cat de tare sufera, atata doar ca este prea multa tensiune acumulata.
    Timpul este cel mai bun medicament in astfel de cazuri, trebuie sa aveti grija sa nu puneti la suflet ce spune celalalt. Sunt convinsa ca nu sunt spuse cu rautate, ci este doar o refulare.
    Eu cand vreau sa adorm fara sa ma mai gandesc ce trebuie sa fac maine sau chestii de-astea care iti impuie capul si nu te lasa sa adormi, iau o carte si citesc. Sfarsesc ori prin a adormi cu cartea in mana ori sa ma prinda atat de tare actiunea cartii incat uit ca mai trebuie sa si dorm. Este o solutie buna in a-ti abate gandurile.
    Curaj si putere multa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e vorba de noi intre noi, e vorba de cei din afara, eu spun ca astfel de aprecieri nu se fac mai ales cand esti in afara problemei.
    O sa incerc si eu sa reiau cititul seara poate reusesc sa nu ma mai bantuie ganduri si usor usor poate se duc si visele astea.

    RăspundețiȘtergere
  3. e greu ca pe langa durerea ta sa mai porti si durerea pe care altii ti-o dau, voit sau nu. Poate ca persoana a dorit doar sa te faca sa iti alini durerea, gandindu-te ca a altora e mai mare, desi a fost foarte neelegant si fara scrupule sa faca asta, nestiind de fapt ce e in sufletul tau.

    Roxana, de obicei(cel putin la noi asa a fost) durerile se alina povestind lucrurile frumoase petrecute impreuna cu cei ramasi, despre cel/cea care s-a dus. Amintirile placute, momentele de fericire sunt cele care fac durerea mai putin apasatoare. Poate ca o seara impreuna cu sora si cu tata, in jurul unui ceainic cu arome dulci si cu povesti despre cat de minunat era, sa va faca sa treceti mai usor...un fel de ritual in amintirea ei. Nu stiu, spun si eu din experienta...noua ne-a facit bine. Te imbratisez, iti inteleg durerea si ma bucur ca ai locul acesta unde poti sa scrii nestingherita. Cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, asa e, nu stiu de ce am fost intotdeauna persoana perceputa drept una care poate tot, face tot, i se cere tot.
    Ai dreptate privind alinarea, asa e, este cea mai buna metoda:) Iti multumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiu cum e sa iti pierzi parintii, doar imi pot imagina ce durere mistuitoare lasa in urma, cat de mult le poti simti lipsa, cat de tare dor chiar si amintirile. Imi pare nespus de rau ca pe langa iremediabila pierdere suferita sa adaugi si suferinta celor care calca peste sentimentele tale.
    Mult curaj si putere de a trece mai departe, pentru ca din cate imi dau seama tu ai ramas stanca pe care sa se sprijine tatal si sora ta.
    Nu-mi gasesc cuvintele dar chiar daca nu te cunosc, nu poate sa nu ma doara durerea ta, nu pot sa nu ma gandesc ca doar te-as tine in brate si te-as legana usor, ca pe proprii mei copii, sa poti sa plangi...

    RăspundețiȘtergere
  6. @E coplesitor oricum ar fi, tot ce doresc tuturor este sa experimenteze aceste sentimente cat mai tarziu in viata, sa se poata bucura de parintii lor, parintii de nepoti.
    Iti multumesc mult, am ramas sa avem grija unii de altii noi trei desi mama era ceea ce ne unea cel mai tare...e dureros cand cei din afara ne compara suferinta pentru ca e ceva ce nu poate fi masurat si nimeni nu ar trebui sa aiba acest drept.

    RăspundețiȘtergere
  7. imi place cum scrii felicitari am citit postarea cu mult interes

    RăspundețiȘtergere
  8. rox, din nou, ca sa fiu sigura ca nu uiti: sunt si eu pe aici, alaturi de tine. te inteleg perfect, asa as fi vrut sa-ti spun ca nu te inteleg, dar....
    la mine visele au trecut cu timpul, in jur de 6 luni. e normal, cred ca realizezi asta. nu situ cum sa te sfatuiesc mai bine, suntem diferiti cu totii, dar iti doresc din tot sufletul sa treaca si sa-ti fie bine, chiar daca mai avem de asteptat.
    te pup

    RăspundețiȘtergere
  9. Iti multumesc mult, si mie imi pare rau ca ma intelegi, ti-o spun cu toata sinceritatea din lume.
    Da o visez bolnava si asta ma darama foarte tare, stiu ca va trece, ca e o trauma si e normal..
    Te pup si eu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Roxana, nici nu imi gasesc cuvintele. Te-am cunoscut intr-un moment atat de dureros pentru voi... Este o perioada grea, stiu, cred ca e important sa fiti alaturi unii de ceilalti...
    Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
  11. O sa treci peste visele astea.Iti spun din experienta mea.Am citit tot ce ai scris, mi e greu sa comentez , sa intervin , mi e greu sa ti dau sfaturi....iti spun doar ca timpul vindeca din durere, pastreaza amintirile frumoase cu ea , mergi mai departe pentru cei dragi. si eu aveam aceleasi vise....cu ea suferind....O sa vezi ca la un moment dat o sa o visezi f frumos, sunt convinsa .Spre exemplu eu in toate momentele in care trebuie sa iau decizii, dau examene , o visez , stiu ca e acolo langa mine si e sublim, crede ma.Zilele trecute am aflat ca voi sustine un examen foarte important , culmea pe 18 noiembrie, de ziua ei...
    curaj, mergi mai departe cu capul sus.....

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumesc pentru cuvintele tale si pentru ca mi-ai scris in ciuda faptului ca ti-a fost greu. Ma incurajeaza ceea ce imi spui, sper din tot sufletul sa fie ea bine acolo unde este si sa imi mai dea si mie un semn din cand in cand care sa imi intareasca aceasta convingere:)

    RăspundețiȘtergere