joi, 15 martie 2012

La film

Ştiţi cum sunt copiii aceia care după ce au fost certaţi stau îmbufnaţi şi nu le mai prieşte nimic, ei cam aşa am fost eu aseară la film după ce mi-am luat un pic de morală. De ce, păi pentru că în timp ce el a mers conştioncios să cumpere biletele m-am gândit că dacă tot sunt în mall am puţin timp să mă uit pe la câteva magazine. I-am zis că merg la magazinul X, dar pe drum m-am răzgândit, era cam departe şi trebuia să cotesc stânga dreapta, pâine nu aveam la mine să las firimituri pentru întoarcere şi atunci a apărut magazinul Y în calea mea şi m-am oprit acolo, am probat ceva, timp în care el mă suna să mă întrebe unde sunt şi mi-a comunicat că se duce până la un magazin. Eu mi-am văzut de treaba mea şi am mers mai departe la magazinul Z, numai că domnul mă căuta la magazinul Y, nu ştiu de ce avea el impresia că o să stau acolo un sfert de oră, hmmm şi până ne-am întâlnit a durat că se pare că mă pierduse. Bineînţeles că un pic de morală era de făcut şi dă-i şi începe şi gesticulează. Oare bărbaţii ăştia nu ştiu că avem şi noi părinţi şi are cine să ne certe, bine eu nu mai am mamă e drept dar simt nevoia de afecţiune în plus nu dojeneală.
Acum nu ştiu dacă acesta e motivul sau Sherlock pur şi simplu nu m-a dat pe spate.

6 comentarii:

  1. Pai dupa ce va certati, la Sherlock v-ati gasit si voi sa mergeti?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai am rezervat de la inceput:P, era stabilit, si nu ne-am certat, m-a certat el pe mine:)))):P

    RăspundețiȘtergere
  3. Cearta-l si tu pe el, ca sa vada si el cum e:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu incerc da nu imi iese, plus ca el stie drumul prin mall, nu se pierde ca mine:)))))
    In fine oricum are un talent deosebit sa faca pe parintele ingrijorat cu mine....

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu zic ca esti norocoasa! Eu n-am cu cine macar o certa ca lumea sa trag! Al meu ori e mut ori isi ia talpasita cand simte prognoza de furtuna!

    RăspundețiȘtergere