luni, 29 august 2011

17 August 2011

La douazecisisapte de ani, int-o zi de vara mama imi daruia viata. 17 august, douazecisisapte de ani mai tarziu, aniversam si eu la randul meu aceeasi varsta ca si ea, zi in care am pierdut-o. In ziua in care am implinit douazecisisapte de ani mama mea a murit. A fost pentru mine un inger pe pamant, un inger printre oameni a fost mereu. Tot ce era mai frumos, mai calm, mai bun, mai rabdator, mai aproape, discreta dar prezenta in tot era EA. Era iubire pura, nimic din ce era ea nu avea margine, avea dragoste infinita, intelegere infinita nimic nu era limitat si totul posibil. E greu de povestit ce simt pentru ea, e greu de inteles ce fel de relatie am avut, nu eram mama fiica, nu eram prietene, eram ceva mai presus de tot, eram aproape de intelegerea perfecta, suflet langa suflet, era suficient sa ne privim in ochi, sau sa spunem un cuvant. A reusit intotdeauna sa fie alaturi de toti cei care au avut nevoie de ea, ajutorul ei era neconditionat, iubirea ei nu cerea nimic in schimb.
Era daruinta, si-a daruit tot sufletul si toata viata pentru noi, din pacate nu a mai fost suficient sa ii ramana si ei.
Nu stiu daca mama mea a fost un om, era un vis frumos cam ca o zi de vara perfecta, ea nu se supara, ea ne unea pe toti, zambea mereu, purta poveri intregi pentru usurinta celor dragi, era calda si buna si intelegea tot, era un univers intreg, nu gasesc cuvinte sa o descriu, este mama mea. Puterea ei era fantastica, a putut orice, oricat, oricand fara sa se vada o secunda pe chipul ei povara pe care o purta. Este mama mea si pentru mine o zana buna, dar am auzit de multe ori spunandu-se ca oameni ca ea nu se nasc de multe ori. A reusit tot, sa fie mama perfecta cu toata siguranta din lume, sa fie sotia perfecta, sa fie superiorul perfect, mai presus de tot un om deosebit pentru toti cei care au cunoscut-o. Nu o sa inteleg niciodata de ce atat de mult chin pentru cei mai buni. Imi pare rau ca nu o sa ma vezi mireasa, deloc ca nu voi fi, ma doare ca nepotii tai nu au norocul sa te cunoasca, nu ma doare ca am ramas singura, ma doare sufletul ca nu ai trait, ca nu te-ai bucurat de toate lucrurile pe care le-ai realizat, meritai bucurie pura, doar bucurie, nu e nimic ca imi e greu, e totul ca voiam sa iti fie bine, vreau sa iti fie bine.
Sa stii ca tata le-a spus colegilor tai, cu lacrimi siroind, sa nu uite niciodata ca ai acreditat primul laborator din judet, sa nu uite ca bolnava fiind, ai obtinut reacreditarea,e prea putin spus, prea putin sa se vada puterea ta.
Sa stii ca mi-am pastrat demnitatea, un dram din demnitatea pe care o aveai tu, disperarea nu s-a vazut nicio clipa, din respect si dragoste pentru tot ce ai putut tu sa fii ca om, mai presus de orice.
Te iubesc, mamico, imi lipsesti enorm, as vrea sa vii acasa.

15 comentarii:

  1. Dumnezeu să-i aşeze sufletul printre aleşii Săi din ceruri şi să-l odihnească în pace!
    Imi pare nespus de rau pentru imensa ta pierdere, nu cred sa existe vreo durere mai mare... imi pare rau...
    Maria

    RăspundețiȘtergere
  2. Roxi iti pot scrie pe mailul blogului, e ok? ...imi pare asa de rau...
    Maria

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe roxanaraiciu@yahoo.com. iti multumesc mult pt cuvintele tale.

    RăspundețiȘtergere
  4. am sperat, ca la primele randuri, sa ne povestesti despre ziua ta de nastere...ai facut-o dar neasteptat de trist.
    Parerea de rau nu se poate exprima in cuvinte, iti spun condoleante si multa putere si tarie de la Dumnezeu
    Absenta ta dadea de gandit. E grea suferinta, iti doresc doar ca timpul sa te ajute

    RăspundețiȘtergere
  5. Oooff, cata durere... Imi dau seama cat poti sa suferi. Si s-a intamplat chiar in acea zi... Condoleante! Multa putere.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am ramas fara cuvinte,cu lacrimile curgand si nu pot decat sa-ti spun sa fii puternica.E greu........se pare ca si Dumnezeu iubeste ceea ce iubim si noi.Toate gandurile sunt catre tine.Imbratisari.

    RăspundețiȘtergere
  7. of Roxana, sa tot fie o saptamana de cand ma gandesc sa te intreb ce e cu tacerea ce s-a asternut...banuiam ca nu e de bine dar nu ma asteptam la asa ceva. Totul a fost atat de galopant...nu-mi vine sa cred. Si atatea coincidente in data aceea care ar fi trebuit sa fie o zi fericita...si de acum inainte se vor inlantui asa...Nu stiu ce sa mai spun. Oftez aici in fata ecranului, ochii imi sunt in lacrimi pentru ca stiu cat e de dureros sa iti pierzi un parinte, stiu neputinta si dorul, stiu suferinta si golul, stiu lacrimile si durerea...fii tare. Ai scris atat de frumos...

    Sincere condoleante, sunt cu gandul alaturi de tine. Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
  8. Roxana draga ... condoleante din toata inima, imi pare extrem de rau. Am plans pentru voi, stiu cum e, cat de imposibil de greu ... Insa mama ta va fi mereu acolo, nu te indoi de asta.
    Imbratisari mii.

    RăspundețiȘtergere
  9. Roxana, imi pare tare rau. Ca treci prin asa ceva, la numai 27 de ani...
    Te imbratisez tare, tare.
    Cuvintele sunt de prisos in astfel de momente, mi-as dori sa te pot strange tare in brate. Cu multa caldura.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am sperat sa nu fie asta vestea pe care sa o dai atat de curand. Foarte rar auzim o fata sa vorbeasca cu asa cuvinte frumoase despre mama ei, razbate atata altruism din cuvintele tale. Mama ta chiar a fost un inger daca a lasat in urma un alt inger care sa povesteasca despre ea atat de minunat. Un om care lasa in urma atat de mult nu va fi uitat si va trai intotdeauna in inimile si in sufletele celor dragi. Sincere condoleante draga Roxana, toata puterea de care ai nevoie sa o ai pentru a merge mai departe pe drumul tau, iar mama ta va veghea.
    vavaly

    RăspundețiȘtergere
  11. Va multumesc din suflet tuturor pentru cuvintele voastre atat de frumoase.
    Imi pare extrem de rau pentru cei care au mai trecut prin o asemenea experienta, daca ar fi sa imi pun o dorinta ar fi sa traim cu totii, sa ne bucuram de copii si de nepoti, sa ii vedem crescand si apoi cand inevitabil trebuie sa ne stingem sa ne stingem fara suferinta si chin.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Mariana : Da, asa e, din pacate absenta mea nu a avut un motiv pozitiv, e greu, poate nici acum nu realizez ca nu o mai am. Iti multumesc.

    @Angighita: A fost o coincidenta destul de ciudata. Multumesc.

    @Salmi : Iti multumesc pentru cuvintele tale, degradarea a fost extraordinar de rapida, extrem de dureros a fost faptul ca a fost constienta tot timpul, ma durea enorm sa o vad asa ceva, se rupea ceva in mine, cata putere si tarie a avut este extraordinar. E viata asa e, dar e tare trista.....Iar coincidenta de date e un pic ciudata.

    @Alina : Imi pare rau ca trecem prin astfel de momente, e greu intotdeauna, stiu prin ce ati trecut si voi, iti multumesc mult.

    @Mama lu Ana : Iti multumesc mult, e dureros asa e, dar ce se mai poate face, sincer poate nici acum nu realizez ca am pierdut-o...

    @Iti multumesc mult, va ramane cu siguranta in sufletele tuturor celor care au cunoscut-o, era prea mult ca sa fie uitata, nu avea pic de egoism, de pica, sper imi pot aduna gandurile sa scriu cum a fost ea pentru ca a fost un vis frumos pentru noi toti.

    RăspundețiȘtergere
  13. credeam ca o sa pot scrie cateva cuvinte care sa ajute, realizez acum ca nu pot, si stiu ca oricum nu ajuta, oricat de inspirate ar fi cuvintele, oricat de atent alese... sunt si eu aici, cat de aproape vrei tu, te inteleg din pacate perfect, eu am pierdut-o pe mama acum 2 ani si 2 luni.
    fii tare!

    RăspundețiȘtergere
  14. Imi pare atat de rau ca suntem atat de multe cu experienta aceasta. e cumplit fara ea...si va fi intotdeauna. Iti multumesc mult si imi pare tare rau ca avem aceasta durere in comun.

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere