Omul de zapada, de Cezar Petrescu, una dintre cartile pe care le-am iubit in copilarie, imi amintesc ca am sorbit-o si am recitit-o de nenumarate ori. Ce m-a cucerit din prima, pai aveam copii mai mici si copii mai mari, copii mai saraci sau mai avuti, mai timizi sau mai neastamparati, aveam nerabdarea lor pentru prima ninsoare cu aripi de zambet, si bineinteles un om de zapada fermecat care ne-a rasplatit in final cu izbanda binelui. Dar ce era absolut fascinant pentru mine atunci era faptul ca autorul avea o bagheta magica, da chiar magica, ii fusese daruita de Sfanta Vineri si cu ajutorul ei puteam trece pragul oricarei case sa ascultam si sa privim minunatele personaje protejati si nevazuti. Am visat de multe ori ca ma aflu intr-o casa noua in care nu se stie cum am intrat si eram nevazuta si libera sa descopar in liniste fiecare poveste a fiecarei camarute in parte.Ce pacat ca nu puteam sa fiu invizibila pe viscolul asta de azi, sa nu ma atinga, sa nu il deranjez doar sa il admir cu ochi de spectator. Sau daca as fi invizibila cand ma supara cineva, dispar si gata, macar pe YM pot face asta, special thanks to Jerry Yang and David Filo.
Status : invisible!
dragut
RăspundețiȘtergere