Despre cumpărături!

Deşi încerc, atât cât îmi permite nivelul propriu de organizare, să întocmesc nişte liste de cumpărături pentru   sfârşitul de săptămâna, ma regăsesc sistematic şi cam fără greş, în fiecare seară în marketul de cartier pentru tot felul de mărunţişuri...care păgubos duc la altele şi altele, o risipă totală şi generală pe care nu reuşesc deloc să o gestionez cu succes. Dar, aceasta e o funcţie deficitară la care lucrez şi am speranţa să găsesc formula pentru răspunsul corect. Mai rău este că aseară, confruntându-mă cu o lipsă acută de însoţitor pe motiv de o delegaţie de ultimă oră, pe de o parte, iar pe de alta de tot felul de ingrediente principale şi secundare pe minus, mi-am pierdut cumplit calmul, eu cea mai răbdătoare persoană din lume faţa de persoanele străine. Când spun că mi-am pierdut calmul de tot să nu vă închipuiţi scandal şi ţipete, nu, ar fi fost bine, s-a concretizat doar cu nervi mulţi şi epitete în gând, deci nu mare lucru, dar o ieşire din schemă pentru mine. Mă simţeam vinovată pentru că aş fi dat drumul la coş, producând împrăştiere în masă de supărare. Mă confrunt cu astfel de lucruri zilnic, fac parte din rutină sunt convinsă pentru mulţi dintre noi, dar aseară pe un fond general nu foarte bun, am simţit că vreau acasă, vreau linişte şi cel puţin trei luni fără aer de Bucureşti.  Să vă spun cum a fost:
Ajung la magazin, se deschid uşile primitoare de clienţi, îmi iau un coş din acela de ţinut în mână cum sunt la marketurile mici şi pornesc la vânătoarea de cele necesare, la puţin timp după mine intră o doamnă, doamnă care s-a pus în calea fericirii mele de a ajunge la raft de cinci ori, chiar de cinci ori m-a ignorat complet în timp ce vorbea la telefon şi se holba în neant...În fine după mai multe cuvinte gen mă scuzaţi, pardon, daţi-mi şi mie voie, am reuşit şi a trebuit să fac slalom printre cumpărători cu coşul abia ţinandu-l pentru că se pare că cei din jur mă văd fie subţire tare, fie invizibilă...aici nu ştiu cine e de vină, oamenii pentru că sunt prea preocupaţi de ei, de parcă sunt stăpânii universului sau proprietarii de supermarket care din dorinţa acută  de mare diversificare lasă nişte spaţii între raioane, ceva de speriat. Ar trebui să scrie la intrare în fiecare magazin, capacitate maximă - n clienţi, şi gata nu avem voie să depaşim, aşteptăm turul următor. În fine, am ajuns la casă şi în timp ce eu ţineam cu o ultimă sforţare coşul în mâna, baiatul din faţa mea glumea tematic cu domnişoara casieră întârziind chiar după primirea bonului să se dea la o parte ca măcar să pot pune produsele pe bandă. Eram deja supărata şi obosită şi nervoasă, şi am ajuns în faţa blocului, la uşa de intrare,afară : eu cu trei plase grele, o geantă, mâini libere pentru cheie zero, înauntru : două doamne stăteau de vorbă şi se hlizeau, când m-au văzut chinuindu-mă s-au retras discret la scări.....deci da, am deschis şi uşa, am ajuns şi în casă, am mai spus câteva cuvinte "frumoase" în gând şi asta a fost seara mea.....