joi, 20 ianuarie 2011

Blog de Blog

Am primit o leapşă de la Soarele de pe strada mea, este vorba despre nominalizările pentru concursul Blog de Blog, concurs preluat de aici.  Daca doriţi să participaţi tot ce trebuie să faceţi este să preluaţi categoriile de pe blogul Doamei Verona , să faceţi nominalizările voastre pe blogul propriu, apoi să trimiteţi linkul cu postarea comentând la articolul Blog de Blog
Voi face şi eu o scurtă introducere aşa cum se cuvine. Chiar dacă nu scriu des, aşa cum aş vrea, din motive de lipsă de inspiraţie satisfăcătoare pentru dorinţele mele, de mult timp am vrut să vorbesc aici despre blogurile de mămici, şi acum am ocazia perfectă. La început au fost câteva bloguri ale unor tineri care încercau să îşi povestească nemulţumirle cu umor, iar mai apoi am descoperit primul blog al unei mame care m-a fascinat imediat şi am rămas addicted. 
De ce, simplu, pentru că au poveşti, pentru că au informaţie, pentru că au umor, pentru că mă simt parte din lumea lor de fiecare dată cănd le trec pragul şi rămân cu gustul placut al unei ceşti de ceai divin savurat în compania celor mai dragi prieteni. E incredibil cât de multe au de spus, pe lânga milioanele de informaţii utile despre meseria de părinte, e incredibil cât de mult mai mult de atât sunt aceste doamne pe lânga faptul că sunt mame şi e incredibil să poţi descoperi aceste lucruri. E admirabil faptul că se ajută între ele şi că împart cu noi atâtea informaţii.
Pentru mine blogurile de mămici reprezintă o galaxie de sine stătătoare în universul blogurilor şi sunt recunoscătoare că pot călatori prin ea şi îmi pare rau ca ele nu au atenţia pe care o merită şi pe care ar trebui să o simtă.
Nu ştiu dacă am voie să fac mai multe nominalizări la o singură categorie, dar nu pot să ma abţin. Aşa că:


1. Marele premiu - Pentru că-mi place
Ada - pentru că este primul blog de mămică pe care l-am citit, l-am îndrăgit din prima clipă şi datorită ei am descoperit această lume, pentru că Ada are multe lucruri de spus în foarte multe domenii

3. Blogul cu cel mai mult umor

Vremuri - pentru că povesteşte frumos şi cu umor


4. Cel mai bun cititor/comentator
Maria şi Radu pentru că îmi citea mereu gândurile şi pentru că îmi lipseşte


5. Cel mai bun blog de păstrarea memoriei
Alina Downunder pentru că are amintiri frumoase de păstrat, pentru că le aşterne cu măiestrie, pentru că are multe de povestit
Soarele de pe strada mea pentru că este cel mai frumos blog pe care l-am descoperit în 2010, pentru că îl citesc cu drag şi interes, pentru că pe strada lor e mereu soare:)
Jurnal din burtică pentru că are multe de spus pe lângă faptul că este o mamă desăvârşită
About Eva pentru că scrie frumos şi are amintiri pe măsură


8. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă
De-a mama, tata şi copiii pentru că o citesc întotdeauna cu plăcere 
Vorbele -pentru că citesc cu drag amintirile ei din ţara iernilor de poveste
Darul iubirii noastre pentru ca îmi place
Gânduri pentru Ana pentru că îmi e dor de poveştile ei


11. Cel mai bun blog vizual (foto, grafică)
Lentilă de cauciuc pentru că imi plac fotogragiile ei
This, that and all of what, pentru că nu consider că sunt subiectivă când spun că are un talent nativ chiar dacă e sora mea, la cât mai multe fotografii încărcate pe blog


17. Blogul pasiunii (profesiune, hobby). Aici vor intra blogurile culinare, de modă, de design, grădină, cîini-pisici, călătorii, colecţii. Desigur, juriul va putea să acorde mai multe premii, dacă va fi cazul.
Calatorului ii sade bine cu drumul


18. Premiul de popularitate
Călătoria unui bob de orez cu urechiuşe pentru că o citesc cu plăcere şi o admir pentru eforturile pe care le face pentru 
a-şi respecta convingerile în legătură cu o viaţă cât mai sănătoasa

12 comentarii:

  1. Ma simt onorata sa fac parte din lista ta de preferinte.
    Si mie-mi place sa bantui pe bloguri si sa ma pun la curent cu tot felul de ganduri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc foarte mult! Ma simt onorata! Inteleg ca trebuie sa fac propriile mele nominalizari si apoi sa las un comment la Lucia Verona?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu mare drag am facut aceste nominalizari.
    Da, daca doresti trebuie sa faci nominalizarile proprii si apoi sa lasi un comment la postul Blog de Blog al Luciei Verona cu link catre postarea ta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga mea, nma onoreaza nominalizarile tale, dar mai presus de toate iti multumesc pentru ca ne citesti si ne esti alaturi. Sper ca in 2011 sa-ti trimit si tie soarele pe strada ta cat mai des.Multumesc si te pup

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc frumos pentru premiu si cel mai mult pentru ca treci peste randurile mele cu privirea , esti o dulce. inca o data mersi frumos ca mi-ai facut ziua si mai plina, mai ales astazi .

    RăspundețiȘtergere
  6. Wow, multumesc mult de tot, a fost o surpriza tare frumoasa sa descopar ca ma citesti si mai mult, ca m-ai nominalizat la o categorie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Roxana, multumesc tare mult pentru nominalizare!
    Pe cuvant de om ca s-a umflat pipotzelul in mine cand am citit, nici nu imi venea sa cred. Nu cred ca m-a nominalizat nimeni ever pentru blogul meu! Ba, Dana, mama lui Prichi a pus odata un link.
    M-am simtit tare special si iti multumesc inca o data pentru asta!
    Cu mult drag,
    Nela si Ana Banana

    RăspundețiȘtergere
  8. Cu apreciere si mult drag:)
    De ce nu mai scrieti pe blog?:(

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc din suflet Roxana, ma bucur ca sentimentul e reciproc(te citesc si eu cu drag, chiar daca ccc comentez mai putin ). Sunt onorata sa ma regasesc de doua ori in lista ta si voi incerca sa ma mentin pe aceste locuri. ;)

    PS Nu pot comenta cu nick-ul de pe wordpress.

    RăspundețiȘtergere
  10. http://www.bboyjumpy.blogspot.com o idee pls daca va place. Multumesc. Follow me here please. Thx have a good day.

    RăspundețiȘtergere