luni, 14 februarie 2011

Despre Sfântul Valentin, cu dragoste

Sfântul Valentin se sarbătoreşte de către ortodocsi pe treizeci iulie, el s-a născut în anul 175 în regiunea Umbria, din Italia, a trăit aproape o sută de ani făcând numeroase minuni. A murit din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuţiilor împăratului Marc Aureliu, sursa aici. Astfel încât pe 14 februarie pentru noi nu există în calendar niciun Sfânt Valentin, dar sărbătorim cu împrumut Ziua Îndragostiţilor. E adevărat că se întâmplă mai mult o comercializare decât un simbol în sine, dar ce nu este despre marketing azi...Crăciunul, Paştele, Haloweenul mai nou, cred că mai avem puţin şi luăm şi Ziua Recunoştinţei cu  tot cu aferentul curcan umplut pentru că de ce nu Ziua Recoltei a noastră nu mai e aşa distractivă. Din fericire nu simt presiunea acestei zile prin manifestarea excesivă a celor din jur, iar magazinele pline de inimioare şi ciocolată ambalată festiv nu mă deranjează pentru că lumea în care trăim este una speculativă şi pot înţelege nevoia economică prin care se urmăreşte un scop clar. Aşa că având în vedere că orice zi e bună să ne sărbatorim dragostea pentru el sau ea, sau de ce nu pentru toţi cei pe care îi iubim şi pentru că în vârtejul de fiecare zi uităm, e bună o zi care să ne amintească, neapărat condiţia ar fi să sărbatorim şi Dragobetele sau măcar dacă nu ne place să stabilim o zi a îndrăgostiţilor românească pe la mijloc, să nu mai fie nevoie să cumpărăm cadou la puterea a doua.
Una peste alta de iubire avem nevoie mereu, în orice formă ar fi aşa că Happy Valentine's Day şi La multi ani de Dragobete tuturor celor care iubesc!

2 comentarii:

  1. Asa este, vrem sau nu, cumva o sarbatorim ca suntem in mediu!
    La multi ani si tie de Dragobete !

    RăspundețiȘtergere
  2. Important este ce simtim nu avem nevoie de zile speciale ca sa ne impartasim iubirea. O putem face in fiecare zi.

    RăspundețiȘtergere