marți, 22 februarie 2011
Trilogia Millennium
Am început timid cu "bărbaţi care urăsc femeile" şi m-a prins, astfel încât le-am procurat şi pe celelalte două, pe ultima mi-a adus-o chiar Moş Crăciun din Polul Nord ...
"Barbaţi care urăsc femeile"cu Mickael Blomkvist în prim plan, jurnalist la Millenium, pasionat de investigaţii pus în situaţia să descopere un mister bine ascuns de două generaţii, reprezintă pentru mine o introducere pentru următoarele romane din serie, în lumea lui Lisbeth Salander, o tânără supusă unor grave abuzuri judiciare. Singurele lucruri care mi-au plăcut mai puţin au fost pasajele violente în care sunt descrise fapte foarte urâte dar care îţi permit atunci când te aflii în postura de cititor să te detaşezi atât cât consideri sau să dai frâu liber imaginaţiei de a considera lucrurile prin prisma personală. Am vizionat şi filmele suedeze care au ca minus pentru mine neîndulcirea faptelor dure pe care nu le poţi evita la fel de bine ca atunci când citeşti, imaginea având bineînteles un impact mult mai mare. Stieg Larsson scrie bine din punctul meu de vedere, traducerea de Elena-Maria Morogan este inspirată, cu alte cuvine trilogia Millenium a avut succes. Un alt mare plus este traspunerea eului într-o serie destul de mare de personaje care au propriile păreri şi viziuni asupra faptelor şi care îti conferă un statut de cititor atotştiutor care descoperă secrete de viaţă şi de moarte prin site diferite expuse interesant de Larsson.
Primul volum ni-i prezintă pe Mickael şi pe Lisbeth legând o relaţie de prietenie ciudată în încercarea lor de a descoperi faptele ce au dus la dispariţia nepoatei unui bogat om de afaceri, bătrân şi distrus de misterul pe care el însuşi încercase să îl dezlege fără niciun fel de reuşită. Lumea prezentată de Larsson este plină de oameni fără sentimente, oameni care îşi urmăresc interesul mai presus de orice, oameni orbiţi de convingeri macabre, oameni bolnavi şi psihopaţi, motiv pentru care finalul nu este uşor de ghicit. Lisbeth Salander este o fată ciudată, retrasă, cu permanenta nevoie de a se apăra, cu valori proprii asupra societăţii care a dezamăgit-o întotdeauna şi pentru care nu simte niciun fel de apartenenţă, victimă a unor fapte dure, cu o ură nemărginită şi complet îndreptăţită faţă de instituţiile statului, ea este foarte sigură pe calităţile şi resursele proprii. Inteligenţa ieşită din comun, abilităţile de hacker, prietenii puţini pe care reuşise să şi-i facă chiar respingându-i constant, cu o mare contribuţie din partea lui Blomkvist dau reţeta finală care duce la sfărâmarea castelului din nori care o ţinea prizonieră într-o lume de abuzuri permanente, ieşind la iveală întreaga poveste tragică a lui Lisbeth provocată de faptul că tatăl ei era un un fost spion rus, refugiat şi sprijinit de poliţia secretă suedeză, un nemernic, traficant, criminal fără niciun fel de scrupule.
"Nu există nevinovaţi. Există doar diferite grade de responsabilitate", spune Lisbeth, cuvinte care guvernează întreaga poveste.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Frumos, ma bucur ca ti-au placut...eu am inceput sa me citesc, in suedeza dar nu am mai avut timp...dar am vazut in schimb filmele. Mie mi-au placut. :) Sunt putin americanizate zic eu, filmele suedeza nu sunt atat de pline de actiune si de dialoguri :).
RăspundețiȘtergereDa au prins destul de bine si filmele, am vazut ca scot si americanii, sincer firea mea se astepta la o Lisbeth mai indulcita, mai romantata..dar se pierdea esenta filmului.
RăspundețiȘtergereNu am citit pana acum genul acesta de carti, politist, de investigatie dar a inceput sa imi placa, sunt carti mai usurele pentru relaxare si timp liber merg perfect, se publica in Romania autori suedezi acum pe aceeasi linie cu Larsson.
In Suedia sunt foarte la moda romanele politiste, cea mare a mea citeste numai din acestea...multe dintre ele se petrec pe Gotland :) pentru ca insula aste cumva misterioasa, cred ca intelegi de ce ii atrage pe autori. Si ce e si mai interesant, majoritatea autorilor, sunt...femei! Chiar sunt curioasa ce carti se traduc in romana, imi poti da cativa autori? Doar ca sa vad daca sunt aceiasi care se citesc aici, pentru ca uite cu Larsson au nimerit!
RăspundețiȘtergereEu acum citesc Liza Marklund - Explozii în Stockholm.
RăspundețiȘtergereAlti autori publicati din ce stiu eu ar mai fi:
Camilla Läckberg, Mons Kallentoff, Lars Kepler, sunt deschisa la sugestii:)de lectura.