marți, 12 iulie 2011

Linişte


Nu mă mai regăsesc în majoritatea lucrurilor care îmi plăceau înainte, şi-au pierdut din semnificaţie. Visez linişte, linişte materializată în întindere, de iarba verde crudă, de cer albastru sus, de apă limpede cât vezi cu ochii, de drum întins şi liber. Mă epuizează frământarea oraşului, mai mult decât mă epuizează mă duce la stări de nervi şi frustrare. Oameni grăbiţi şi neatenţi, maşini care nu te lasă nici măcar să treci pe trecerea de pietoni la culoarea verde a semaforului pentru tine şi mai şi claxonează nervoşi, nu mai înteleg nimic.Hypermarketuri pline, pline ochi cu oameni care se aşează în mijlocul drumului şi nu se clintesc nici când te văd, nici când ii rogi. Când eram mică adoram să merg la cumpărături, chiar şi în supermarket, nu îl înţelegeam pe tata ce se tânguie atât, eu mă plimbam până la Ploieşti, îmi clateam ochii prin rafturi, aveam tot timpul şi răbdarea din lume. Adoram de asemenea să merg la mare în staţiunile noastre binecunoscute, cearceaf lângă cearceaf, oameni care împrăştie nisip trecând neatent, câini alergând peste tot, muzică şi sunet prost din difuzoarele teraselor acompaniate de zumzet de mare aglomerare. Acum nu vreau să văd decât întinderi goale, uniforme de culoare, linişte şi nicio urmă de paşi. Am obosit, şi mă doare că mi-am pierdut orice urmă de răbdare şi toleranţa, pentru că eu nu deranjez pe nimeni, merg pe partea mea, am grijă să fac loc, nu trec pe roşu, nu urlu şi ţip, nu mă îmbrâncesc la case şi nu, nu mai am niciun dram de întelegere.

7 comentarii:

  1. :) Asta este ceea ce mie imi place sa numesc "desocializare"... e nevoie sa ne eliberam de toate aecste conjuncturi atat de sufocante, inainte sa ne contaminam cu totul... Ori ne desocializam, ori ne uniformizam - devenind la fel cu ceilalti...

    Nu strica deloc putina liniste, putina nemarginire, putina contemplare a naturii. Mai trista e reintoarcerea printre oameni. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca ai sti cat de bine te inteleg... ma ingrozeste si pe mine si pe alocuri ma dezgusta aceasta ingramadire pentru a cumpara doar hrana pentru trup. ma revolta chiar si la mine acest lucru, precipitarea cu care merg si cumpar sa am cele necesare... as vrea sa se poata si fara, mi-ar place sa imi procur ce imi trebuie de undeva din gradina din spatele casei. dar asta este, traim in urban si urbanul ne copleseste. putem doar sa evadam din cand in cand.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da si mi-am pierdut rabdarea de tot, ieri pe trecerea de pietoni, verde, ne claxona un nene dintr-un jeep in ultimul hal, mi se urcase sangele in cap de nervi...nu imi venea sa cred.
    E prea multa nesimtire, imi pare rau sa spun cuvantul acesta dar asa e...nu se mai poate

    RăspundețiȘtergere
  4. E clar: ai nevoie de o vacanta. Un concediu intr-un astfel de loc unde sa-ti incarci bateriile. Toata alergatura asta zilnica te oboseste. Eu doar ce m-am intors din concediu. Aveam nevoie de acea perioada in care nu mai tebuie sa ma gandesc la fiecare lucru marunt ce trebuie facut cand sunt acasa. Am avut ce mi-am dorit, iar acum sunt cu bateriile incarcate. Sper sa ma tina cat mai mult. Bafta multe!

    RăspundețiȘtergere
  5. Of. Asa am simtit si eu, acut, pana cand n-am mai putut duce. Si-am plecat. Dar in lipsa, si un concediu e bun. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. E jungla in tara. Fetele vorbesc aici dar o fac de pe alte plaiuri, alte continente. E mai greu acolo la inceput, dar mult mai simplu ca in jungla de acasa. Jungla, chiar jungla...

    RăspundețiȘtergere
  7. Ei si tu Domul Cristian ...si tu tot pe alte plaiuri esti:) Stiu fetele foarte bine ce stiu. De ce crezi ca au plecat?

    RăspundețiȘtergere