Rockstar

Gândesc mult zilele acestea, gânduri care mă chinuie şi mă trec mări şi ţări, peste râuri şi munţi de stări şi sentimente şi mă aduc mereu în acelaşi loc, mă regăsesc în drum spre sau de la serviciu, seara înainte să adorm, în drum spre casa părintească, la supermarket, la masă, câteodată şi la câte un film cu ele sufocându-mă şi plimbându-mă în câteva secunde chiar de la extaz la agonie. Câteodată aş opri alimentarea mai pe economic mode măcar, doar să mai respir şi eu de la atâtea inepţii.
Ce credeţi că am visat eu cu ochii deschişi într-o dimineaţă mergând grăbit cu căştile în urechi...
Mi-am imaginat un vis mai vechi împlinit. Spuneam mereu că aş vrea să trăiesc mai mult, să nu mă mai simt într-un tren fără oprire sau poate într-o barcă de viteză fără să am cârma eu, destinaţie după destinaţie, de fiecare dată mergând acolo unde trebuie să fiu. Eiii şi aş vrea să respir viaţă, energie şi ritm, viteză şi iureş în trăiri. Şi am zis ce ar fi să alerg în parc pe ritm de muzică rock, dar să alerg aşa cum aş simţi să trăiesc, cu tot patosul şi adrelina pozitivă care îmi lipseşte, cu alte cuvinte să alerg domnule cât mă ţin picioarele. Dar cel mai mult şi mai mult mi-ar plăcea să ştiu să cânt la un instrument, orice, ziceam pian, acum aş alege chitară şi m-aş urca pe scenă şi aş cânta, şi aş cânta, să se auda melodios din corzile ei toate sentimentele, gândurile, furia, frustrarea, neîntelegerea şi neconformarea, neputinţa pe care le trăiesc acum şi care mocnesc precum un foc de paie umede. Şi apoi ar rămăne toţi uimiţi, după un moment de tăcere, ar începe ropote de aplauze şi eu aş simţi viaţă respirând peste tot, m-aş simţi eliberată, fericită şi prezentă. Frumos sentiment au cei care urcă pe scenă, au posibilitatea să guste multe din bucuriile şi trările vieţii în doar câteva ore.
Dar spectacolul e spectacol, chiar dacă e pe o scenă, pe o stradă, într-o casă sau oriunde ar fi el şi cum spunea un rockstar adevărat el trebuie să continue orice ar fi.