joi, 19 mai 2011

Când tot universul este împotriva ta....

Ce faci....baţi în retragere, te ascunzi printre soldaţii înverşunaţi, te întorci cu spatele şi alergi cât poţi părăsind câmpul de luptă...ne-am dorit şi noi o masă simplă, care să poarte numele iubirii noastre la care să participe doar cei mai apropiaţi membrii ai familiei. De ce ...pentru că tot ce se întamplă este bulversant de-a dreptul, pentru că nu mai poţi fi sigur de nimic şi pentru că simţeam de mult să scriem undeva....doar pentru sufletele noastre, să scrie undeva că suntem ceea ce tot suntem de vreo doi ani.
Dar nu se poate, s-au pornit vijelii puternice şi tornade primejdioase, stau să ne înghită din toate părţile. Poate că îşi doresc să trăiască prin noi ce n-au avut atunci, poate îsi doreau altceva pentru noi, dar mai presus de toate aceste lucruri eu cred că a fi părinte înseamnă să îţi asculţi copilul, să întelegi de ce, cum şi pentru ce. De ce înteleg eu că lucrurile simple contează, că bucuria de a da mâna cu cineva te poate face mai puternic, îţi poate da aripi ca să zbori, măcar unele micuţe ca să nu cazi. Eu mă bucur când suntem toţi la masă, mă bucur când văd că oamenii puternici se ridică din cel mai de jos punct, mă bucur când pot să fac pe cineva să zâmbească, reuşesc să înteleg că a pleca de lângă mine nu înseamnă neapărat a mă lăsa singura pe un drum alunecos şi abrupt, am înteles când a fost greu, am înteles când a fost fără cap. O mică abatere de la drum înseamnă pentru unii un dezastru, ce e mai frumos ca o masă în familie într-o zi de sâmbătă. Se pare că petrecerea din toamnă era doar a lor şi că un mic preambul  în familie este un dezastru crunt pentru unii. Am auzit atâtea acuzaţii şi idei că nici nu mai ştiu ce e corect şi ce nu. Voi ce aţi face, ati renunţa?

11 comentarii:

  1. Nu cred sa poti multumii pe toti vreodata si daca doard renuntand poti face pe ceilalti fericiti, oare nu ar trebui ca in momentele tale, doar ale tale, aceste renuntari sa fie reciproce?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, nu aş renunţa niciodată la ceea ce vreau, la ceea ce mă reprezintă. Cei din jur ar trebui să înţeleagă, să accepte, asta înseamna dragostea...sau respectul...

    RăspundețiȘtergere
  3. Hei... de unde atata tristete in sufletul unei viitoare mirese?!

    Si cum sa renunti la nunta ta, doar pentru ca acum vocile din jur iti par potrivnice?

    Ma scoate din minti zicala cum ca "nunta nu e pentru miri, e pentru invitati". De ce?! De ce sa nu te simti TU bine, in marea zi a nuntii tale, asa cum ITI DORESTI TU?! De ce te temi sa faci lucrurile asa cum ai visat? Crezi ca parintii tai nu se vor bucura, macar in acea zi, sa-si vada fiica fericita?

    Ti-o spune cineva care, cand si-a anuntat casatoria, a primit o replica gen "nici moarta n-o sa vin la nunta ta" tocmai de la mama ei. Si totusi la final am avut o nunta de vis, cu parintii alaturi si cu toate detaliile asa cum le-am dorit noi, mirii... Mama nici acum nu se intelege deloc cu sotul meu, dar asta nu ne-a impiedicat cu nimic sa mergem inainte cu viata noastra.

    Succes si multa intelepciune, orice decizie ai lua!

    RăspundețiȘtergere
  4. pai de ce sa renunti la unica zi pe care o meriti sa fie doar a ta si a voastra de asemenea?!?
    E bine sa asculti, sa zici ca ei si sa faci ca tine (ca voi).
    E totusi ziua voastra, s-o faceti cum va place!Te pup si capul sus...asta imi aminteste de nunta mea repezita, nici nu au avut timp sa-si dea seama, d-spoi sa apara pretentii, pareri, etc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. E o situatie putin dificila..cu mama care nu se simte bine, cununia civila tot amanata din n motive care nu mi se mai par intemeiate acum, viitorul mire urmeaza sa plece intr-o deplasare in interes de serviciu mai lunga decat ne-am fi asteptat, si am fi vrut o cununie civila simpla care sa fie un fel de incununare a tot ce a fost intre noi pana acum care ne-ar da noua o siguranta si o impacare sufleteasca.......dar ei nu inteleg " de ce sa ne abatem de la drum, de la o data deja fixata".. cununia religioasa ar fi ramas tot atunci, dar parca nici nu mai sunt asa entuziasmata, am senzatia ca nu mai e a mea, dupa atata inversunare. Se pare ca intr-o lume in care majoritatea tinerilor isi doresc sa fie liberi, anuntarea unui angajament mai repede decat la data fixata i-a bulversat total..

    RăspundețiȘtergere
  7. Stii, cunosc doua cupluri care au ales sa se casatoreasca in secret. Le-am fost martiori doar noi, eu si sotul. Si sunt fericiti; ne0au explicat ca nu aveau de ales, caci fiecare dintre rude avea pretentii fel de fel...
    Maria

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, ne-am gandit si la asta, dar am fi vrut macar mama mea sa fie cu noi, si daca e ea ....ne-ar blama ceilalati ca ei nu au fost.
    Sincer nu stiu de ce unii dintre noi nu au invatat pana la cincinzeci si de ani ca impotriva vointei cuiva nu te poti pune si daca incerci sa te pui cu toata inversunarea nu castigi nimic......

    RăspundețiȘtergere
  9. Probabil ca nici nu vor invata; si nci nu cred ca-i vei schimba tu. Ai scris candva ca vrei sa nu te mai traiasca viata, ci tu sa o traiesti. Poate ar trebui sa ceri binecuvantarea mamei tale, tu si ea, intre patru ochi, iar daca aveti si un duhovnic explicatii ca vreti sa fiti voi si Dumnezeu, mergeti impreuna cu martorii-nasi si nu mai gasi atat de multe motive sa amani. In fond, e ceea ce iti doresti, nu?!
    Maria
    P.S. sper sa nu te supere cele scrise de mine!!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Maria
    In niciun caz nu m-as putea supara, imi face enorm de bine sa aud pareri din exterior, cateodata nu mai vezi clar cand esti atat de angrenat in toate problemele si toate ideile plutesc descurajate. Din contra iti multumesc frumos.

    RăspundețiȘtergere
  11. uf! sunt usurata, imi faceam griji pentru indrazneala mea..

    RăspundețiȘtergere