Fără nume

În două săptămâni viaţa mea s-a transformat radical, într-atât de tare încât nu am crezut vreodată că poate fi posibil. Am învăţat din păcate că viaţa nu te aşteaptă, nu iţi dă momentul potrivit şi locul potrivit, nu îţi dă răgazul ţie să respiri şi să o trăieşti pentru că meriţi sau nu meriţi, trebuie să porneşti la drum şi să faci ocolişurile pe care ţi le permite. Am aşteptat mereu momente, momentele potrivite, perfecte, locurile şi oamenii. Azi mă gândesc şi realizez cât de puţin îmi pasă de o rochie, de un pantof, de un decor, de o zi perfectă. Azi îmi dau seama că mai mult de toate aceste lucruri mi-aş fi dorit să fiu ceea ce simt, ceea ce contează, să aparţin. Nu mai visez fluturaşi diafani, nici rochii de poveste, îmi doresc doar să îi ştiu pe ai mei sănătoşi, pe noi împreună, să încep să trăiesc viaţa mea, să nu o mai las doar să mă consume pe dinăuntru.