marți, 17 mai 2011

Fără nume

În două săptămâni viaţa mea s-a transformat radical, într-atât de tare încât nu am crezut vreodată că poate fi posibil. Am învăţat din păcate că viaţa nu te aşteaptă, nu iţi dă momentul potrivit şi locul potrivit, nu îţi dă răgazul ţie să respiri şi să o trăieşti pentru că meriţi sau nu meriţi, trebuie să porneşti la drum şi să faci ocolişurile pe care ţi le permite. Am aşteptat mereu momente, momentele potrivite, perfecte, locurile şi oamenii. Azi mă gândesc şi realizez cât de puţin îmi pasă de o rochie, de un pantof, de un decor, de o zi perfectă. Azi îmi dau seama că mai mult de toate aceste lucruri mi-aş fi dorit să fiu ceea ce simt, ceea ce contează, să aparţin. Nu mai visez fluturaşi diafani, nici rochii de poveste, îmi doresc doar să îi ştiu pe ai mei sănătoşi, pe noi împreună, să încep să trăiesc viaţa mea, să nu o mai las doar să mă consume pe dinăuntru.

7 comentarii:

  1. Roxana, te imbratisez!
    O sa fie bine, vei vedea!
    Putere multa si rabdare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi pare rau ca trebuie sa treci prin asta...cunosc insa sentimentul.
    Putere multa si nu-ti pierde speranta ca va fi bine. Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
  3. Va multumesc mult. Atunci cand pareau sa se descurce toate s-au complicat mai tare...dar asa e viata nu....suntem mai puternici decat ea:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Fii tare, fii puternica, ai sa razbesti. Te imbratisez si ma gandesc la tine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multa putere si speranta iti doresc!inteleg tot ce ai scris tu aici, perfect!o sa fie bine!te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere