Lucruri care nu ar trebui rostite

Sunt o persoană raţională, deşi visătoare şi romantică sunt mereu cu picioarele pe pământ. Prefer explicaţiile logice şi  le găsesc aproape pentru orice. Dar, mai presus de toate, recunosc, mi-ar plăcea nişte explicaţii supranaturale, romanţate, pline de simţire şi însufleţite, de poveste, de continuitate, de ce e mai sus de tot.
Mama mea mi-a spus încă de pe 15 la mulţi ani şi că şi-ar dori să îmi poată face cel mai frumos cadou din lume, am sperat mult să nu se întample ceva de ziua mea, nu din egoism ci pentru că mi se părea o pedeapsă a cărei vină trebuia să o caut, cu toate aceste lucruri mi-am dorit atunci chiar să îi dăruiesc aceea zi ei, deşi i-aş fi dat-o pentru orice alt deznodământ, nu pentru acesta. I-aş fi dăruit-o să fie sănătoasă în schimb a trebuit să fie ca să o pierd. Simt nevoia să gândesc cu sufletul, simt nevoia să ştiu că mama mea e bine, dar o visez numai bolnavă, cu toate că ştiu că acest lucru m-a marcat aş vrea să simt ceva mai presus de noi care să îmi spună că e bine. Ca în filme şi poveşti am vrea să simţim mai mult, lucruri inexplicabile care să ne facă să îi simţim aproape.
Am făcut tot posibilul cu toată durerea din suflet să îi las drumul ei, a fost prea mult întoarsă din drum şi aşa incredibil de întortocheat, în final nu mai poţi pomeni nici de luptă, nici de motive pentru luptă, nici de curajul vieţii, tot ce am putut să spun gândeşte-te acum doar la tine, te-ai gândit la noi prea mult, şi îmi răsuna frenetic în tot capul de ce acum? de ce abia acum să se gândească, de ce nu de la început, de ce nu când se putea bine, de ce acum când e rău..de ce e aşa nedrept.
Aş vrea să ştiu că e cu mine, că îi e bine, ca în filmul fetiţei cu balonul călător care a primit un semn că tatăl ei o vede....toţi visăm.
Ştiu că sunt amintirile, ştiu că mi-au rămas atât de multe, inepuizabile comori şi tot nu mă pot abţine să vreau mai mult....

Eşti în tot şi în toate mereu.