From the past

Când eram mică nu era nimic pe lume să îndrăgesc în sufletul meu mai mult decât Crăciunul, avea toată lumina, întelegerea, povestea şi tradiţia noastră de familie, era totul sfânt şi pur şi simplu minunat. În prima zi de şcoală după vacanţa de Crăciun căutam prin multitudinea de paşi uşori în zăpada luminoasă şi uşor roşiatică de la felinarele străzii, pe aceia ai noştri, ai plimbărilor seara, toţi, ca să vedem oraşul gătit, al amintirilor de sărbătoare. Viaţa noastră e o imensitate de paşi, şi caut paşii de ieri, ca o amprentă a mea lăsată în trecut. Eram exact aici, în acelaşi loc, mă uit să văd daca eu cea de ieri mai sunt în preajmă. Aceleaşi locuri, aceleaşi lucruri, totul la fel şi totuşi incredibil de schimbat. Doar de o secundă avem nevoie ca nimic să nu mai fie, stau aici, un ceas mi-ar trebui să întorc puţin din timp, unde sunt paşii, unde sunt umbrele, unde sunt zâmbetele, unde sunt momentele mele, le văd dar nu pot să le ating şi merg mereu înainte în inerţia secundelor neiertătoare. Te caut, doar câteva pagini în trecut şi te-aş putea atinge, e aşa de aproape dar nu ajung şi totul s-a schimbat. Paginile unei cărţi le poţi da cu uşurinta înapoi, poţi recâstiga sentimente până şi cuvintele le poţi lua înapoi, dar viaţa, viaţa merge înainte şi este în unele situaţii cel mai sfâşietor lucru din lume.
Mă doare capul şi gâtul mă ustură de-atâtea lacrimi înăbuşite, mi-am dat seama ce îmi doresc,încă de ieri, şi din păcate voi spune aici, loc în care am primit mereu ce mi-am dorit şi nu am fost niciodată dezamăgită, dar în altă parte nu are cine mă auzi, vreau doar respect, respect pentru suferinţa mea. Nimic mai mult.