Dacă ar fi după mine aş tuna şi aş cam fulgera continuu, simt o durere care se tot întinde dar azi a venit timpul să vorbim şi despre altceva.
Azi a venit timpul să îi spun La mulţi ani unui om care m-a dus pe cele mai înalte culmi şi câteodată, rar ce este drept prin unele prăpastii dar şi aşa eu în prăpastie şi el departe, departe mi-a fost aproape şi m-am odihnit în braţele lui când a fost mai greu. Îi mulţumesc că a fost lângă mine, îi mulţumesc că de mâna lui paşii mi-au devenit mai siguri pe cărările întortocheate ale vieţii. Îi doresc să fie bun şi rabdător, să respire adânc, să răspundă mereu cu calm miilor de întrebări, îi doresc să fie sănătos şi să mă iubească întotdeauna. Deşi suntem doar la câţiva kilometri distanţă şi în acelaşi oraş, deşi diseară vom fi împreună ca şi aseară îmi este foarte, foarte dor de el...
La multi ani dragul meu soţ, te iubesc din tot sufletul şi îmi doresc să rezistăm ca şi până acum tuturor talazurilor vieţii.
Multumesc frumos draga mea! Cea mai frumoasa declaratie de dragoste nu putea sa vina decat din partea ta. M-am emotionat tot, mi-au dat si lacrimile, asta inseamna ca te iubesc mult de tot. Ziua mea e si ziua ta. O sa vezi diseara.
RăspundețiȘtergereCand ai spus ca te-am dus pe cele mai intalte culmi te-ai referit ca am fost ieri pe Transalpina?:D
RăspundețiȘtergereSi asta dragul meu:), dar mai mult am vrut sa spun ca m-ai facut sa zambesc cand sufletul imi era sfasiat si asta conteaza cel mai mult.
RăspundețiȘtergereAm ezitat mult daca sa las un mesaj sau nu la acest post, pentru ca simt ca e un moment doar al vostru, intim, familial, cu toate acestea indraznesc, cu scuzele de rigoare in brate si cu multe buchete de flori, sa urez si eu toate cele bune si sanatate celui care e alaturi de frumoasa noastra prietena! La multi ani!
RăspundețiȘtergereIti multumim foarte mult, de niciun fel de scuze nu este nevoie, imi fac mare placere comentariile si ma simt onorata ca ma consideri prietena ta.
RăspundețiȘtergereLa multi ani minunati si sa fiti fericiti impreuna o mie de ani si inca pe-atata!
RăspundețiȘtergereMultumim mult Alina, tot ce e mai bun si mai frumos va dorim si noi din tot sufletul.
RăspundețiȘtergerela multi ani si din partea mea! f frumos postul...
RăspundețiȘtergereSa ai langa tine un om despre care sa vorbesti atat de frumos spune multe despre tine insati. Iar noi stim ca esti o persoana deosebita, asa ca ii spun si eu din toata inima La multi ani fericiti omului care iti sta alaturi si care este jumatatea ta. Sa fiti fericiti si impliniti, sa va sprijiniti unul pe altul in incercarile vietii.
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult Luminita:)
RăspundețiȘtergereVavaly : iti multumesc pentru aprecieri si pentru urari, sper sa fie asa cum spui tu si sa avem cu totii cat mai putine incercari de acum incolo.
La multi ani sotului tau, iubitului tau, jumatatii tale. Sa fiti fericiti impreuna. Ai scris tare frumos despre el...
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult:), va doresc acelasi lucru voua si fetitelor voastre minunate.
RăspundețiȘtergerecu oarecare intarziere,doresc si eu la multi ani dragului tau sor si sa te iubeasca mereu cum o face acum!
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult Mariana.
RăspundețiȘtergere