Veşti

Până la urmă, am reuşit, cu un drum întortocheat dar am reuşit. Nu a fost o clipă chiar magică, aşa cum povestesc majoritatea, dar important este că acum după eveniment suntem foarte fericiţi şi liniştiţi. A fost cu multe peripeţii, de la un număr cel puţin restrâns, de la un plan de "cununie în secret" am ajuns la douăzeci şi şapte, nu că ar fi o cifră fantastică, dar mult peste ce ne-am propus. Organizarea a mers pe repede înainte, măturând tot în cale. Minusuri, buchetul trebuia făcut în aceeaşi zi, am fost abandonate la coafor, pantofii lui erau într-o maşină care greşise drumul către destinaţie. Nu îmi amintesc decât că el a spus "da", că eu am spus "da", apoi o tonă şi jumătate de flori şi agitaţie, soarele care îmi intra în ochi pe scările primăriei şi drumul către restaurant. Acolo am încercat să acord atenţie tuturor, nu prea am avut timp de noi, şi am fost doar douăzeci şi şapte...
Cele mai frumoase momente: când am spus da, când mă strângea el tare tare de mână să ţin ochii deschişi la nenea fotograful, când m-a invitat tata la dans, deşi nimeni nu dansa, seara pe bancă în curte cu vărul meu (în)cântându-ne chitară + voce Hotel Cişmigiu...., când în sfârşit s-a făcut linişte.