vineri, 2 septembrie 2011

Despre puterea unui om

Ce înseamnă să trăieşti cu un diagnostic atât de cumplit e greu de presupus, de înteles, trăieşti în nesiguranţa zilei de mâine cu grija stării de azi. E uşor de spus trăieşte fiecare zi aşa cum este, nimeni nu ştie până când, nici cei sănătoşi, e uşor să îi spui unui om bolnav aşa, ar fi o filozifie sănătoasă dar poţi oare să o adopţi.... Medicii spun contează cât, un an, doi, trei, într-adevăr sunt mai buni trei ani decât doi, dar calitatea acelor ani e cea mai importantă. Mi-e greu să vorbesc despre acest lucru, sunt incredibil de mulţi oameni bolnavi de cancer cărora le doresc din tot sufletul multă speranţă, credinţă şi mult noroc, le doresc o viaţă lungă şi suferinţă cât mai puţină posibil. Raportat la tragedia mea personală, repet calitatea vieţii acelor ani e extrem de importantă, medicii au obiceiul să taie în carne vie, sa citeze statistici şi să vorbească cu cea mai mare lejeritate despre lucruri extrem de grave, probabil că dacă nu ar fi aşa ar înnebuni dupa primii câţiva pacienţi, noi ceilalţi avem senzaţia că toate aceste lucruri groaznic de grele sunt departe de noi, nu ne-ar putea atinge vreodată.
Pe lângă un tratament îngrozitor care de cele mai multe ori are rolul doar de a prelungi situaţia , traumele psihice sunt teribile.Despre tratamente doar dacă mă opresc la cea mai cumplită, chimioterapia, pe scurt unul din cele mai grele tratamente, un tratament care distruge tot, am văzut filme dar nu au fost nici măcar puţin aproape de adevăr, e un calvar întreg. Şi trebuie să lupţi cu boala, să lupţi cu efectele secundare ale tratamentului, să te plimbi din spital în spital, de la doctor la doctor, după o reţetă sau alta. Să te plimbi când simţi fizic şi psihic neputinţă dintr-un spital în altul pentru că saloanele şi analizele de sânge sunt într-unul din ele iar ecograful în altul, pentru nişte oameni atât  de greu încercaţi nu s-a putut face astfel încât  absolut tot ce le era lor necesar să se găsească la îndemână, iar toate neajunsurile acestea să se răsfrângă asupra lor pentru care efortul a fost mai mult decât imposibil. Ce înseamnă să asculţi, nu mai poţi chimioterapie - mori, ce înseamnă să nu existe un sistem de îngrijire  a bolnavilor aflaţi în ultima fază, onorabil, ce înseamnă să întrebi patru medici acelaşi lucru şi să primeşti patru răspunsuri total diferite.
Traume psihice, la mama am văzut foarte rar, şi atunci doar le-am întrezărit, a fost aceeaşi ca înainte, poate mai bună, mai blândă, de parcă ar fi fost posibil mai mult, niciodată nu a cerut nimic, niciodată nu s-a comportat ca un om bolnav care ar merita mai multă atenţie. Cel mai cumplit lucru a fost faptul că a ştiut etapă cu etapă deznodământul, l-a ştiut din punct de vedere medical prea bine, l-a simţit şi l-a acceptat fără să se simtă niciun fel de disperare, plângere. Spunea că nu o doare nimic, că nu îi trebuie nimic, că îi e bine, o
vedeam cât se chinuie dar pe ea, pentru noi, nu o durea nimic. Aşteptam ca o minune o soluţie de la medici care măcar să îi calmeze puţin durerile pe care cu siguranţă le avea şi să ii dea un răgaz de câteva ore de somn, ea nu mai aştepta nici măcar acest lucru. Să trăieşti toate acestea, să fii perfect conştient şi lucid până aproape în ultima secundă şi să nu plângi, să nu te plângi, să nu fii nervos, să nu aştepti nimic de la cei din jur, să accepţi pur şi simplu şi să ai acelaşi comportament liniar, aceeaşi blândeţe, aceeaşi bunătate şi acelaşi calm pentru mine e incredibil.

6 comentarii:

  1. Un om extraordinar. Cu atat mai mult, ca a fost impacata cu trecerea ei dincolo, trebuie sa-ti fie mai greu ...
    Imbratisari draga mea. Doare, stiu. Dar incet incet se va lumina in jur, ai sa vezi si ai sa intelegi. De ce. Of. Draga de tine ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, ma doare pentru ca desi am simtit ca e impacata sunt convinsa ca i-a parut tare rau de noi si sincer as fi vrut sa nu fie asa, sa nu o doara sufletul pentru noi, as fi vrut ca pentru prima oara si cu durere mare spun ultima sa se fi gandit doar la ea, dar parca si gandindu-se la ea tot durere simt:( e destula ceata in mintea mea...ai mare dreptate timpul va aseza tot ce simt intr-un fel sper.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti doresc din tot sufletul, sa ajungi si tu sa te impaci cu situatia. E greu - altfel nu are cum sa fie, dar ea a aceptat si la fel trebuie sa faci si tu... cu timpul, in ritmul tau. Forta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Roxana iti doresc sa treci cu bine peste situatia asta grea.
    Cand rostesc tanti Tania, asa cum obisnuiam sa-i spun, rostesc cuvintele blandete, bunatate, intelepciune, dragoste.
    Pentru mine, personal, tanti Tania nu a fost un OM, ci un supraOM...un INGER PE PAMANT. De cate ori ma gandesc la dumneaei parca imi rasuna in urechi vocea calda si dulce cu care ne vorbea tuturor.
    ...cuvintele sunt de prisos acum si nu se pot compara cu suferinta din sufletul vostru, dar stiu ca sigur, de acolo de sus, tanti Tania va va alina suferinta si se va bucura de fiecare clipa de fericire pe care o veti trai :)
    Imi voi aminti mereu de dumneaei cu mult drag!
    Va pup si va imbratisez,
    Oana T

    RăspundețiȘtergere
  5. Iti multumesc mult Oana. Ma bucur foarte mult sa constat ca multi dintre noi o percepeam asa pentru ca ea chiar asa era. E foarte dureroasa pierderea ei, imi pare din ce in ce mai greu, la inceput toate amintirile cu ea erau acelea cumplite cu suferinta enorma pe care a indurat-o fara sa scrasneasca....acum incet incet incep sa imi amintesc si clipe frumoase...oricum toate dor...
    Iti multumesc, te pup si eu.

    RăspundețiȘtergere