miercuri, 14 septembrie 2011

From the past

Când eram mică nu era nimic pe lume să îndrăgesc în sufletul meu mai mult decât Crăciunul, avea toată lumina, întelegerea, povestea şi tradiţia noastră de familie, era totul sfânt şi pur şi simplu minunat. În prima zi de şcoală după vacanţa de Crăciun căutam prin multitudinea de paşi uşori în zăpada luminoasă şi uşor roşiatică de la felinarele străzii, pe aceia ai noştri, ai plimbărilor seara, toţi, ca să vedem oraşul gătit, al amintirilor de sărbătoare. Viaţa noastră e o imensitate de paşi, şi caut paşii de ieri, ca o amprentă a mea lăsată în trecut. Eram exact aici, în acelaşi loc, mă uit să văd daca eu cea de ieri mai sunt în preajmă. Aceleaşi locuri, aceleaşi lucruri, totul la fel şi totuşi incredibil de schimbat. Doar de o secundă avem nevoie ca nimic să nu mai fie, stau aici, un ceas mi-ar trebui să întorc puţin din timp, unde sunt paşii, unde sunt umbrele, unde sunt zâmbetele, unde sunt momentele mele, le văd dar nu pot să le ating şi merg mereu înainte în inerţia secundelor neiertătoare. Te caut, doar câteva pagini în trecut şi te-aş putea atinge, e aşa de aproape dar nu ajung şi totul s-a schimbat. Paginile unei cărţi le poţi da cu uşurinta înapoi, poţi recâstiga sentimente până şi cuvintele le poţi lua înapoi, dar viaţa, viaţa merge înainte şi este în unele situaţii cel mai sfâşietor lucru din lume.
Mă doare capul şi gâtul mă ustură de-atâtea lacrimi înăbuşite, mi-am dat seama ce îmi doresc,încă de ieri, şi din păcate voi spune aici, loc în care am primit mereu ce mi-am dorit şi nu am fost niciodată dezamăgită, dar în altă parte nu are cine mă auzi, vreau doar respect, respect pentru suferinţa mea. Nimic mai mult.

8 comentarii:

  1. ooof Roxana, imi dau lacrimile cand te citesc, numai imi imaginez cat poate fi de dureros ceea ce simti tu. Ce pacat ca trebuie sa te refugiezi aici pentru a primi ceva ce ar trebui sa ai in viata reala...dar asa e, stiu, uneori virtualul e casa mai de pret. Imi pare rau. Te strang de mana, te mangai pe crestet si sper ca durerea sa se atenueze putin cu trecerea timpului...plange aici, cu noi. Plangem impreuna, bine?

    RăspundețiȘtergere
  2. imi pare rau ca treci prin momente dureroase... asa cum spunea si mihaela e pacat ca trebuie sa te refugiezi in irealul virtual... Iti doresc din suflet sa treaca, durerea sa dispara iar cicatricile lasate in urma sa fie superficiale.
    Te imbratisez, draga mea, si iti doresc ca si in real sa primesti exact ce ai nevoie! ... dar pana atunci, noi suntem aici!

    RăspundețiȘtergere
  3. ...uneori cred ca oamenii traiesc in globuri de sticla; rareori mai ajunge la ei suferinta celui aproape lor sau poate durerea e atat de mare incat le e frica sa mai simta ceva...
    pana cand lucrurile vor sta altfel in jurul tau, fetele - din casutele lor virtuale - te sustin, te imbratiseaza si iti aduc toate gandurile lor pline de compasiune si blandete. sunt bucuroasa sa le cunosc ca si tine si cred ca uneori cuvintele scrise sunt mai mangaietoare decat o simpla privire! Curaj, suntem toate aici, langa tine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Roxana, durerea asta este grea. Trebuie sa ai multa rabdare... Timpul o s-o mai indulceasca un pic. Nu va disparea complet niciodata, o sa o duci toata viata... Dar nu te izola, incearca sa iesi cu prietenii, chiar daca, cel putin la inceput, iti va fi greu... asta te va ajuta mult. Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  5. mi s-a zburlit parul , asa impresionant ai scris...!!!!
    Aici suntem draga mea, daca cei de afara nu te inteleg!

    RăspundețiȘtergere
  6. Va multumesc din suflet si imi pare rau sincer ca nu pot scrie nimic altceva, va multumesc ca imi sunteti aproape.

    RăspundețiȘtergere
  7. Roxana ma impresioneaza foarte mult ceea ce ai scris. Durerea nu ti-o poate lua nimeni, dar, in timp, incet, incet toate vor capata un sens. Acum amintirile te napadesc, unele frumoase, altele mai putin...
    Plangem alaturi de tine pentru ca ne esti draga si nu are cum sa nu ne miste suferinta ta.
    In locul tristetii de pe chipul tau, te rog, incearca sa readuci un zambet, cat de mic.
    Sunt alaturi de tine!
    Te pup!
    Oana

    P.S. sa nu razi de inceputul meu de blog :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Iti multumesc mult.
    Nu am cum sa rad, iti doresc la cat mai multe posturi, eu te-am pus in lista mea asa ca nu voi rata niciunul:)

    RăspundețiȘtergere