Intenţionez să fac o plângere la furnizorul de geamuri propriu întrucât am sesizat de dimineaţă că soarele pe care îl vedeam eu prin ele nu era clar soarele de afară. Când am ieşit frumos din bloc, ca o floricică, înarmată în plus şi cu ochelarii de soare pe care doamna doctor mi-a spus ca musai trebuie să-i port când se impune, am constatat cu stupoare că nu era clar acelaşi, era anemic şi înfrigurat..
Dar să o iau de la început. Aseară am adormit pe la unu şi, după ce s-a terminat filmul Cronicile din Narnia, am zis că sigur ma las purtată de valul dulce al somnului înainte de final, dar m-a prins atât de tare şi am renunţat. Nu ştiu ce e cu mine şi filmele de poveste în ultimul timp. În acesta patru fraţi sunt captivaţi într-o minunată lume de basm, sortiţi unui destin măreţ de regi şi regine, salvatori ai unei lumi fascinante. Ca în orice basm animalele au puteri supranaturale, le sunt atribuite calităţi umane, deci logic vorbesc, castori vorbitori, lupi şi cai vorbitori, în plus o mulţime de creaturi mitologice centauri, fauni, driade, pitici, inoroci, dragoni şi vrăjitoare. Leul este bineînteles regele, o alegere mai bună nu se putea că doar el este regele animalelor, vrăjitoarea este un fel de Crăiasă a Zăpezilor, de altfel aşa se numeşte povestea mea preferată a lui Hans Christian Andersen, unele asemănări există, ambele răpesc un băieţel, ambele visează la o împărăţie a gheţurilor. Edmund îşi vinde fraţii pentru câteva bucăţi de rahat turcesc, trădarea lui ne ajută să descoperim spre final că împărăteasa cea rea cunoştea spre deloc tradiţiile şi vrăjile regatului, lăsându-se păcălită de către înteleptul rege leu, Aslan care ne arată puterea sacrificiului în faţa vrăjitoriei. Totul e bine când se termină cu bine, mai rău este că absolut necesar pentru partea a doua a filmului, copiii se întorc în dulapul profesorului Kirke, gazda lor în timpul războiului.
Drept urmare, din cauză de somn puţin, de dimineaţă au fost toate inutile, micul dejun singură, plictisitor, mp3 playerul m-a dezamăgit, butonul skip nu mi-a adus nicio satisfacţie, next, melodie după melodie, noroc că într-un final a cedat bateria.
O zi de vineri frumoasă îmi doresc pentru noi şi un început de weekend minunat.
Oh, Narnia m-a fascinat si pe mine, am vazut si trait aventurile cot la cot cu fetele :).
RăspundețiȘtergereWe frumos, in ciuda soarelui care nu e ceea ce pare :).
Multumesc frumos, weekend placut si voua, poate avem noroc si de un soare putin mai generos.
RăspundețiȘtergerenu mai e necesar sa spun ca sunt "responsabil" pentru toate povestile din Narnia...
RăspundețiȘtergeresi asa nu ma lauda nimeni, macar sa ma laud si eu singur, cuprins de remuscari...
o sa avem un week end frumos ca o sa fie soare sau frumos ca mergem la muncile agricole sezoniere?
eu vreau sa cred ca o sa fie frumos ca suntem impreuna
aaa si in legatura cu fotbalul, un post mai vechi de acum cateva zile, sunt ok. adevarul e ca nu mai am 20 de ani...ma apropii sa schimb prefixul si probabil asta e cauza deselor mici accidentari...deh pasiunea ii pasiune oricand, la orice varsta
Am vazut si eu un pic din filmul asta de fapt de la jumatate spre sfarsit. Mi-a placut dar nu l-am putut urmari chiar cu mare atentie. Sigur o sa l vad cap coada cand voi reusi. eu mi-am acordat weekend prelungit cu laptopul in brate si filme cat mai multe, sa recuperez (bebe e la bunici si eu ma perpelesc de dorul lui, asa ca mi-a iesit si o postare cu tema dor). Am stat prea mult in lumea minunata a copilariei si a basmelor iar acum simt ca numai sunt asa adaptata la lumea adultilor. un weekend insorit si cu soare neamagitor iti doresc sa ai!
RăspundețiȘtergere:) Am citit la tine, imi pare rau ca ti-a fost atat de greu, nu pot sa imi dau cu parerea neavand o experienta similara dar sincer cred ca as fi ca tine sau si mai si:)
RăspundețiȘtergereEu zic ca e de bine si ce poate fi mai frumos de sa retraiesti copilaria o data cu cel mic.