Modă

Fiecare secol cu moda lui aş spune eu, am auzit o grămadă de critici şi împotriviri vehemente la plasarea strategică a câte unui cuvânt răzleţ folosit în limba engleză în frazele noastre cele de toate zilele. Exagerarea, am tot repetat că nu e bună în nimic din câte există, drept urmare nu face parte din discuţie.
Nu înteleg această condamnare susţinută mai ales de cei mai în vârstă când chiar ei foloseau cu mândrie în cercurile lor de înaltă societate, la colţ de stradă şi în trăsuri elegante, franţuzismele cu mare drag, în semn de bunăstare şi emancipare :mon Dieu, mon cher, quelle horreur, c'est ça, n'est pas? , ebluisant, coupe de foudre şi mai ştiu câte dar franceza este şic, iar engleza este doar un moft al tineretului de astăzi de parcă nu ar fi ambele în aceeaşi măsură două limbi străine la fel de utile.
Trebuie să recunosc că eu port un continuu dialog cu mine şi în gândurile mele cam ca în scene de film aşa, des mi se întâmplă să folosesc un englezism. De ce, e simplu, pentru că majoritatea filmelor şi serialelor urmărite sunt în engleză, pentru că din această cauză avem senzaţia că anumite expresii caracterizează mai bine o stare, un sentiment, o situaţie şi aşa mai departe, pentru că sună mai bine în opinia unora, pentru că aşa cum limba română are cuvântul dor, substantiv şi engleza are cuvinte pe care în română nu le găsim. Nu spun că mi-ar plăcea ca presa să folosească trei cuvinte în limba română, trei în engleză, vorbesc despre dialogul curent, social.
Şi acum am o mare curiozitate pentru cei care sunt plecaţi din România şi sunt nevoiţi să vorbească curent în altă limbă, gândurile lor ce limbă vorbesc?